
O poveste despre datorie și onoare
Legendele antice au inspirat o mulțime de romane contemporane, deși firul narativ este greu de înțeles de omul modern. Există


Legendele antice au inspirat o mulțime de romane contemporane, deși firul narativ este greu de înțeles de omul modern. Există

Imaginează-ți că ai trăi toată viața într-o bibliotecă și ai avea acces nelimitat la informații din toate domeniile. Pare locul

De multe ori, cititorii sunt în căutarea unei cărți captivante, care să le potolească setea de cunoaștere și care să-i

Din când în când, poveștile nu se încheie cu „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, ci ne vorbesc

Fiecare familie are o istorie ce o definește, chiar dacă este impresionantă și tumultoasă ori plictisitoare și lipsită de evenimente.
Omul este o ființă care evoluează continuu, însă în adolescență, acesta se crede invincibil. Este dornic să încalce regulile și
Prin natura lor, oamenii sunt lacomi. Râvnesc după putere și ar face orice pentru a intra în posesia ei. Puterea

Universul este nemărginit, iar fiecare carte deschide o poartă către un nou univers. Lumi întregi prind viață prin intermediul paginilor

Istoria pirateriei este spectaculoasă și, deși pare o activitate rezervată aproape exclusiv bărbaților, aceasta devine şi mai interesantă dacă ne

Tehnologia ne-a acaparat viețile. Citim, scriem și ne desfășurăm aproape toate activitățile în mediul online. Nu mai putem concepe o