CityVisionMagazine

Dragoste pe muchie de cuțit

Prin natura lor, oamenii sunt lacomi. Râvnesc după putere și ar face orice pentru a intra în posesia ei. Puterea este ademenitoare. Puterea te corupe. Puterea te cuprinde în umbrele ei, întunecându-ți rațiunea. Setea de putere și goana după statutul de conducător reprezintă o cursă la startul căreia se înscriu atât femeile, cât și bărbații. Toți fug de slăbiciune, de vulnerabilitate și își ascund inima îndărătul unor uși bine ferecate. În acest context apare intriga din cartea „Umbrele care ne despart”. Este o lectură savuroasă cu intrigi și personaje negative. Te aștepți ca aceștia să sară la gâtul celuilalt în orice moment.

Umbrele care ne despart – Tricia Levenseller

An apariţie: 2021
Autor: Tricia Levenseller
Editura: Storia Books, colecția Young Adult
Titlu Original: The Shadows between Us
Traducător: Simona Ștefana Stoica

Sumar: Alessandra s-a săturat să fie ignorată și are un plan pentru a obține puterea dorită:

Nimeni nu știe cât de puternic este cu adevărat Regele Umbrelor. Unii susțin că le poate comanda umbrelor care se învârt în jurul lui să-i îndeplinească orice poruncă. Alții afirmă că ele îi vorbesc, șoptindu-i gândurile dușmanilor săi. Asta n-o împiedică pe Alessandra, conștientă de propria valoare, să facă tot ce îi stă în putință să obțină coroana.

Însă nu este singura care încearcă să-l ucidă pe rege. Pe măsură ce au loc tot mai multe tentative de asasinare, Alessandra se trezește luptând să-l țină în viață, suficient cât el să o încoroneze regina lui – străduindu-se, în tot acest timp, să nu-și piardă inima. Până la urmă, cine ar fi mai potrivită pentru Regele Umbrelor dacă nu o regină vicleană și parșivă?

Umbrele care ne despart este un roman fantasy întunecat, hipnotizant și extrem de captivant. Cu un mister fascinant și personaje complexe, este o aventură sclipitoare despre iubire și goana după putere. Simplu spus: este îndelung așteptata poveste de dragoste dintre doi Viperini.” — Kerri Maniscalco, autoarea seriei Anchetele lui Audrey Rose

Cel mai nou roman al Triciei Levenseller, Umbrele care ne despart, este un fantasy decadent și captivant, plin de intrigi, conspirații la curte și mâncare din belșug, descrisă cu atâta savoare, încât nu pot să nu mă declar o admiratoare înfocată.” — Kendare Blake, autoarea seriei Trei coroane întunecate

O aventură malefic de amuzantă cu corsete și pumnale incrustate cu rubine. Levenseller ne abandonează la o curte regală unde competiția este condusă de Alessandra, o nobilă nemiloasă și încrezătoare care își dorește să-l detroneze pe Regele Umbrelor și să devină regină. Abilitățile misterioase ale Regelui și secretele întunecate de la curte îi înfrânează avântul de a domni, toate acestea punând bazele unei povești de iubire pasionale și neprevăzute. Umbrele care ne despart va încinge paginile – și inima cititorului.” — Emily R. King, autoarea seriei The Hundredth Queen

O poveste de iubire vicioasă, satisfăcătoare, și o confruntare perfect echilibrată, cu doi adversari redutabili.” — Booklist

Romanul fantasy ideal pentru cititorii în căutarea unei lecturi amuzante, în care personajele negative dețin toată puterea.” — School Library Journal

Părerea mea: Umbrele care ne despart” este o poveste intrigantă, cu accente gotice, ce ilustrează relația de iubire dintre două personaje care au pornit drept dușmani și pe parcurs ajung să se îndrăgostească. Tensiunea și răsturnările de situație te țin în alertă, făcându-te parte integrantă a intrigii încă de la primul paragraf:  „Nu au găsit niciodată trupul  primului și singurului băiat care mi-a frânt inima. Și nici o nu o vor face.” Într-o clipă, Alessandra transformă cititorul în complice. Acesta o urmărește peste tot, îi cunoaște gândurile, acțiunile și asistă la planul malefic al tinerei care-și dorește să devină regină.  

Pe parcursul lecturii am descoperit un peisaj întunecat, încărcat de mister, cu un Rege al Umbrelor singuratic și un regat în care toată lumea complotează să îl ucidă, chiar și personajul principal. Regele este sarcastic, încăpățânat și face tot timpul ce își dorește, continuând să fie un adevărat tânăr manierat. Alessandra este ca o oglindă a regelui, având aceeași personalitate acidă. Odată ce se ivește oportunitatea de a fura inima conducătorului regatului și implicit tronul, tânăra ticluiește un plan diabolic: își creează rochii cum nimeni nu a mai văzut în regat și își ademenește tatăl în jocul pentru putere, dorindu-și cea mai bună partidă din ținut și nu doar inima unui duce. De la felul în care își face intrarea la curte până la modul în care se comportă, Alessandra este extraordinară, ieșind din tiparele societății.

„Fiecare fată care va fi prezentă va purta verde. Scopul este să ieși în evidență, tată. Nu să te integrezi în mulțime.”

„Sunt a doua fiică. Aproape ignorată. Niciodată invitată la petreceri sau baluri. Niciodată în gândurile cuiva sau văzută cu adevărat. Tânjesc să trăiesc din plin. Să iau parte la tot.”

Nu așteaptă la rând pentru a-și face intrarea oficială, așa cum procedează celelalte domnișoare ce tânjesc după inima regelui, ci ia cu asalt sala tronului, dansând alături de tatăl său. Nici când Regele Umbrelor se apropie de ea, Alessandra nu renunță la sarcasmul cu care a obișnuit cititorul, ci îl intrigă și mai mult pe rege. Seara continuă cu un dans de-a dreptul electrizant și, deși crede că Regele i-a căzut în plasă, tânăra este pe punctul de a pleca fără atenția acestuia. Până într-un moment! Odată cu scrisoarea ce poartă pecetea regală și gândurile unui rege tânăr și singur, speranțele Alessandrei se reaprind, fiind antrenate de goana după putere. Ajunsă la palat, aceasta intră în grațiile Regelui Umbrelor și ia parte la strălucitoarea viață de curtean, primind atenția cuvenită. De la bijuterii, invitații la baluri și propuneri din partea altor pețitori, tânăra are parte de luxul pe care și-l dorea. Și încet-încet… își croiește drum spre gândurile și inima regelui. Alessandra îi află povestea întunecată, secretele cele mai ascunse, se împrietenește cu animalul său de companie, ba chiar își consolidează și două prietenii care o ajută să treacă neobservată la Curte, devenind indispensabilă. Culorile rochiilor îi sunt copiate și toată lumea încearcă să semene cu ea.

„Mi s-a încredințat numele unui rege. Acum am nevoie ca el să-mi ofere inima lui.”

„Știi cum am reușit să atrag atenția regelui? (…) Pentru că am fost eu însămi. Pentru că am discutat despre ceea ce am vrut să discut, pentru că m-am comportat așa cum am vrut să mă comport și pentru că am purtat ceea ce am vrut să port. Nu conformarea la un standard a atras atenția regelui.”

Pentru a scăpa de amenințarea celorlalți curteni, Regele Umbrelor și Alessandra ajung să facă o înțelegere: în văzul lumii vor părea îndrăgostiți, însă la adăpostul odăilor, aceștia vor rămâne prieteni. Astfel, Alessandra nu va permite nimănui să se atingă de Rege, ea fiind singura care îl poate ucide.

Vă invit sa citiți „Umbrele care ne despart” pentru a afla cum se termină și le mulțumesc prietenilor de la Storia Books pentru exemplarul oferit! Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii (click AICI).