CityVisionMagazine

Tabloul nemuritor al dragostei

Un muritor duce o viață banală și complicată, mânată de dorința de a supraviețui și de a-și găsi un rost pe lume. Zânele din ținutul ascuns nu cunosc grija timpului sau a pericolului, a îmbătrânirii sau a foametei. Aceste făpturi fermecate întruchipează o frumusețe covârșitoare, dar poartă și chipuri amenințător de imprevizibile ca orice creaturi din legende. Totuși, în spatele acestor aspecte și virtuți, se află neputința de a săvârși activități obișnuite, precum cele umane, astfel că zânele fermecate au nevoie permanentă de Meșteșugul oamenilor, de iscusința și mai ales de priceperea lor. De la brodatul unor țesături, la coacerea pâinii sau realizarea unui tablou, lumea făpturilor magice și a oamenilor se află în strânsă legătură.

Isobel trăiește o viață grea, dar talentul și măiestria în arta picturii i-au asigurat sprijinul clienților săi: zânele aflate în căutarea Meșteșugului ei. Calitatea operelor pe care le creează este renumită, astfel că în scurt timp serviciile îi sunt cerute chiar de Prințul Toamnei, viitorul monarh al unuia dintre cele patru regate fermecate. La scurt timp, el o acuză de trădare și cere să fie chemată în regatul său pentru a fi judecată. Acesta e momentul care dă startul unor serii de evenimente ce vor scoate la iveală adevăruri ascunse, atât pentru zâne cât și pentru muritori.

image

Vraja corbilor – Margaret Rogerson

An apariţie: 2020
Autor: Margaret Rogerson
Editura: Storia Books, colecția Young Adult
Titlu Original: An Enchantment of Ravens
Traducător: Simona Ștefana Stoica

Sumar: Orice vrajă are un preț.

O portretistă talentată trebuie să înfrunte puterea străveche a regatelor zânelor, chiar în timp ce se îndrăgostește de un prinț al făpturilor fermecate.

Cu o fluturare a pensulei, Isobel făurește portrete uluitoare pentru o categorie periculoasă de clienți: făpturile fermecate, aceste ființe nemuritoare și îngrozitoare, care nu pot să coacă pâine sau să scrie fără a se preface în praf și pulbere.

Tânjesc însă după Meșteșug uman cu o sete cumplită, iar pentru tablourile lui Isobel sunt gata să ofere în schimb vrăji valoroase. Dar când îl întâlnește pe primul ei protector regal – Rook, Prințul Toamnei – Isobel comite o greșeală mortală. Pictează în ochii lui tristețea umană, o slăbiciune care pe prinț l-ar putea costa viața.

Furios, Rook o răpește pe Isobel și o duce în regatul său, unde va fi judecată pentru crimă. Dar ceva este cu adevărat greșit în lumea zânelor și cei doi sunt atacați din toate părțile. În timp ce Isobel și Rook depind unul de celălalt pentru a supraviețui, alianța lor înflorește în ceva diferit: încredere, apoi dragoste – și acea dragoste încalcă legile neîndurătoare ale făpturilor fermecate și îi condamnă pe amândoi la moarte. Singura armă a lui Isobel împotriva zânelor stă în Meșteșugul ei, care reprezintă o amenințare pe care făpturile fermecate nu au mai întâlnit-o.

Pentru că portretele lui Isobel au puterea să le facă să simtă pentru prima oară.

image

Părerea mea: Poveștile cu zâne sunt deseori învăluite în mister și ne înfățișează o lume unde timpul este etern, iar ordinea lucrurilor nu respectă un program anume. Totul decurge după bunul plac al zânelor, căci existența nu le este îngrădită de teama trecerii timpului. În vreme ce obiectele din jur se veștejesc și pier, înfățișarea unei făpturi fermecate rămâne la fel de falnică. Acest lucru nu poate fi spus și despre oameni. De la finețea pielii din tinerețe, până la încărunțirea părului și apariția ridurilor ce brăzdează fața umană, trecerea timpului este nemiloasă, asemenea unei creaturi care vânează cu o ferocitate ieșită din comun. Cartea îți reamintește că existența omului pe pământ are un rost, acesta fiind un ajutor pentru zâne.

Vedeți voi, nemurirea și frumusețea orbitoare a zânelor există în defavoarea aptitudinilor de a crea și înfăptui acțiuni diverse. Meșteșugul uman stă la baza traiului zânelor, care au nevoie în permanență de serviciile acestora.

„Trebuie să fii conștient, desigur, că tot ce vezi este doar o iluzie, nu cum arată ele cu adevărat. Zânele au talent aparte pentru șiretlicuri și înșelătorii, dar nu pot minți direct. Iluziile lor au întotdeauna un defect.”

Rămasă fără părinți și ducând un trai complicat alături de mătușa sa și cele două surori gemene (care au fost odată capre), Isobel găsește alinare în munca depusă. Talentul ei constă în crearea unor portrete fermecător de reale: aceasta așterne culorile pe pânză, pentru a ilustra și capta subiectul așa cum este el. Clientela lui Isobel este compusă din zâne, care apreciază talentul ei și îi oferă la schimb vrăji ce îi vor ușura viața în gospodărie. Acești protectori fermecați și bunăvoința lor îi alimentează convingerea că zânele nu sunt chiar acele făpturi nemiloase și arogante despre care a auzit. Învățându-le natura și colaborând cu aceste ființe superioare, Isobel descoperă că în spatele Meșteșugului ei se găsește apreciere pentru efortul depus. Chiar și așa, tânăra trebuie să fie atentă cum își construiește dorința, căci zânele sunt cu două fețe.

„Este dificil de explicat ce se întâmplă când iau o bucată de cărbune sau o pensulă. Pot să spun că lumea se schimbă. Văd lucrurile într-un fel când nu lucrez și cu totul altfel când îmi practic Meșteșugul. Fețele devin altceva, profiluri alcătuite din lumină și umbră, forme și unghiuri și textură. Strălucirea vibrantă a unui iris, unde îl lovește lumina de la fereastră, devine minunat de irezistibilă. (…) Nu pictez pentru că vreau, pentru că sunt talentată, ci pentru că asta trebuie să fac, pentru asta trăiesc și respir, pentru asta m-am născut.”

Odată cu intrarea în scenă a lui Rook, viața lui Isobel capătă un alt sens, fiind prima dată când este nevoită să picteze un tablou pentru un monarh al zânelor. Prințul debordează de pricepere și cutezanță, dar e stângaci când vine vorba de oameni. Pictând, Isobel îl surprinde într-o postură uitată chiar și de el, care se ascundea, departe de ochii curioși ai lumii. După ce portretul este finalizat, Rook descoperă în oglindirea ochilor săi urma unui sentiment de slăbiciune, o caracteristică tipic umană: tristețea. Zâna se înfurie și o răpește pe Isobel pentru a fi judecată la curtea sa, astfel că cei doi pornesc într-o călătorie periculoasă pe tărâmurile ascunse ale zânelor.

„Atunci am văzut secretul ascuns adânc în ochii lui. Imposibil, însă era tristețea. Nu doliul efemer al unei zâne, ci o tristețe umană, sumbră si nesfârșită, o prăpastie căscată în sufletul său.”

Relația lor este palpitantă, plină de acțiune și amuzament, autoarea jucându-se cu personajele ei pentru a colora și mai mult povestea. Încrederea înflorește, protecția pentru Isobel devine una din prioritățile lui Rook, și în scurt timp, relația celor doi ajunge în punctul în care sufletul prințului își reamintește de trecutul său pe când cunoștea iubirea și bunătatea. Isobel nu îi mai este ostatică, iar Rook nu mai e un răpitor, ci un protector pentru noua sa dragoste, care se confruntă cu amenințarea dușmanilor lui. Citeam cu zâmbetul pe buze scenele stângace ale lui Rook, mai apoi acea stângăcie pălea și apărea curiozitatea în fața farmecelor tipic umane din partea lui Isobel. Deși dragostea dintre o zână și un muritor este interzisă, cei doi știu că această flacără este reală și poate depăși cele mai grave amenințări.

Protagoniștii găsesc refugiu în Regatul Primăverii, în casa unuia dintre clienții respectați ai lui Isobel. Deși siguranța pare să existe în jurul lor, aceasta este înșelătoare, ascunzând intențiile lăuntrice ale făpturilor ce trăiesc acolo, suspansul și tensiunea fiind la cote alarmante. Meșteșugul lui Isobel se dovedește la fel de dorit și apreciat, făurind portrete pentru zânele primăverii și în acest mod, oferindu-le o viziune umană asupra propriilor înfățișări. Sufletele zânelor nu cunosc teama sau ce înseamnă cu adevărat existența umană, nu arborează acea umanitate care îi definește pe muritori. Portretele lui Isobel le aduc la cunoștință această realitate.

Făpturile fermecate sunt înșelătoare, privirile sunt tăioase și gândurile meschine, privind-o pe Isobel ca pe un gândac care poate fi strivit cu ușurință. Viața celor doi este în pericol de a fi răsturnată din cauza primejdiei care pândește la orice pas.

Unele aspecte ale poveștii mi-au amintit de „Frumoasa și Bestia”, un alt basm pe care îl îndrăgesc, iar zânele au ceva din vampirii clasici. Te ademenesc, profită, apoi apelează la diverse șiretlicuri. Dacă v-am făcut curioși, vă invit să citiți cartea  Vraja corbilor, de Margaret Rogerson. 

Mulțumesc Libris.ro pentru exemplarul oferit. Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul librăriei online (click AICI).