CityVisionMagazine

Povestea unei pasiuni: costumul la comandă

Povestea unei pasiuni: costumul la comandă

Costumul la comandă, atunci când iese din mâinile unui adevărat maestru croitor, reprezintă mai mult decât o haină, devine un simbol social, vorbește despre statutul, poziția și importanța celui care-l îmbracă. Cum prinde viață un costum la comandă, care sunt etapele esențiale, detaliile care fac diferența și importanța măiestriei croitorilor, vedem în rândurile care urmează.

Primul pas după intrarea clientului în show-room-ul Sartoria Robu din Torino, este contactul cu mai multe modele de costume în care poate vedea, în linii mari, stilurile și designul caracteristic atelierului. Unii clienți, la care cultura costumului la comandă face parte din educația de bază, știu precis ce doresc să obțină și indică maestrului Robu toate detaliile care îi interesează. Alții, își iau informațiile din mediile online sau din reviste de specialitate, astfel încât au o idee destul de clară asupra creației finale, fără a da importanță prea mare detaliilor, care vor fi definite ulterior. O a treia categorie de clienți este compusă din cei care sunt la primele experiențe cu acest tip de vestimentație, astfel încât se bazează aproape exclusiv pe sugestiile croitorului român. În baza destinației finale, se decide aspectul zonei frontale a hainei, tipul de rever, nasturii, numărul și poziționarea buzunarelor, monograma, croiala pantalonului și multe alte elemente specifice doar atelierului Sartoria Robu.

După stabilirea designului general și a tuturor aspectelor legate de creație, se trece la alegerea tipului de stofă din care va fi executat costumul. Universul stofelor în Italia este o lume care pentru a o putea prezenta am avea nevoie de un spațiu enciclopedic. Fabricile de țesuturi din Piemont sunt renumite în întreaga lume, iar acestora li se adaugă stofele excelente sosite din Marea Britanie sau Australia. Odată cu evoluția tehnologică, stofele au devenit veritabile demonstrații de ingeniozitate în ceea ce privește aplicarea descoperirilor științifice la acest domeniu. Există, de exemplu, stofe care deși păstrează calitățile și compoziția naturală, se comportă ca adevărate aparate de aer condiționat, la purtător, scăzând temperatura percepută și reușind să ofere un confort termic celui care îmbracă elementul de vestimentație.

Celor care trec pragul atelierului Robu li se prezintă ultimele noutăți ale domeniului și, în funcție de tipul costumului, se analizează diverse tipuri de material. Prețul final al costumului la comandă va depinde și de tipul stofei implicate în crearea acestuia. Sunt țesături care pot costa multe sute de euro pentru fiecare metru utilizat. De asemenea, cantitatea dată de stofă depinde atât de dimensiunile clientului cât și de numărul de piese din care este compus costumul final. Sunt clienți care nu renunță la vestă, un element care revine în forță, sunt alții care preferă a doua pereche de pantaloni, de rezervă, cunoscându-se și știind viteza cu care „consumă” acest element de vestimentație.

Culoarea stofei depinde de destinația finală a costumului. Culorile sobre și uniforme sunt utilizate în medii profesionale sau pentru evenimente deosebite; culorile pastelate sau cele pline de viață sunt specifice unui ambient în care socializarea are o importanță relevantă. Modelul țesăturii, jocul liniilor și culorilor pe fondul bazei oferite de stofă, de asemenea, are influență asupra utilizării finale.

Prima fază se încheie, astfel, odată cu alegerea ultimelor detalii. Maestrul Daniel Robu secondează clientul în fiecare etapă, la fiecare pas unde acesta trebuie să ia o decizie. Rever clasic, linie suplă, culori „instituționale”, nasturi acoperiți în mătase, din corn sau perlă, buzunar pentru stiloul preferat, cravată asortată sau din același material, vesta care „închide” sau oferă spațiu cămășii, pantalon cabrat, plus multe alte detalii care sunt discutate, analizate și atent alese pentru a oferi clientului o experiență extraordinară, care completează un costum la comandă unic. În acest punct clientul poate ieși liniștit din atelier, convins că alegerile sale sunt cele mai potrivite pentru scopul costumului la comandă și că produsul final îl va reprezenta cu fidelitate și va adăuga un plus de imagine prezenței sale.

Însă misiunea maestrului Daniel Robu este la primii pași. Consultanța reprezintă o etapă importantă, a cărei măiestrie este rodul anilor de experiență, însă este doar prima fază a unui costum la comandă. Din acest moment, maestrul croitor împreună cu echipa de profesioniști ai atelierului preiau deplin controlul procesului de creație. Despre echipa Sartoria Robu putem spune, în esență, că este formată din croitori profesioniști cu mulți ani de experiență și care s-au supra-specializat în lumea croitoriei artizanale italiene. Cel mai tânăr are peste șase ani de experiență în croitoria la comandă și își asumă deplin întreaga responsabilitate a specializării sale. Veteranii vin din contexte de lucru în care au fost, la rândul lor, responsabili de departamente sau formatori. Este o echipă înalt specializată, al cărei scop final este crearea costumului perfect, pentru fiecare comandă în parte. În ceea ce privește sufletul atelierului, maestrul Daniel Robu, povestea acestuia este lungă și plină de aspecte interesante, însă poate fi sintetizată astfel: este singurul croitor român din Academia Națională a Croitorilor din Italia, reprezintă instituția în Regiunea Piemont, face parte din Consiliul Federației Internaționale a Maeștrilor Croitori și a înființat în România Asociația Națională a Croitorilor Profesioniști (A.N.C.P.R.).

Tăierea stofei, croiala, este realizată de către maestrul Robu, iar pornind de la aceasta, fiecare membru al echipei duce mai departe independent și responsabil propriul element. Unul dintre momentele cele mai interesante este cel în care echipa se consultă în vederea aplicării soluției ideale pentru creația în lucru. Corpul fiecăruia dintre noi este unic, prezintă aspecte care nu se regăsesc neapărat în constituția altor persoane. Unele ar putea fi considerate mici puncte critice de construcție, altele sunt aspecte care vor avantaja imaginea finală și trebuie puse în lumină cât mai bine. Toate aceste detalii de construcție a corpului clientului trebuie armonios îmbinate cu produsul final, ale cărui linii trebuie să fie naturale și să respecte canoanele croitoriei la comandă italiene.

La următorul contact cu clientului, acesta va putea proba costumul aflat într-o fază intermediară de construcție. În acest punct, se verifică măsurile, se analizează atent toate detaliile legate de modul în care costumul respectă corpul clientului și toate elementele stabilite inițial. Se aplică ușoare corecții, dacă este cazul și se solicită părerea clientului, sub toate aspectele. De cele mai multe ori, datorită experienței și înaltului grad de profesionalism al echipei, este nevoie doar de o a doua probă, cea finală, în care clientul poate îmbrăca costumul finalizat. Există și cazuri particulare, în condițiile în care conformația fizică a clientului o impune, când se execută și o a doua probă înainte de cea finală, care devine astfel „a treia”.

„Perfecțiunea nu există, dar asta nu ne împiedică să facem tot posibilul pentru a ne apropia cât mai mult de ea, la fiecare creație. Costumele noastre sunt cu adevărat unice, sunt efectiv irepetabile. Pentru că la următorul costum, corpul clientului este altul iar noi vom adapta tehnicile la noua realitate. Respectând linia tradițională a croitoriei italiene și îmbinând-o cu designul modern, sunt pentru cunoscători reale opere de artă.” Mărturisește maestrul croitor Daniel Robu.