CityVisionMagazine

ARICE conectează firmele românești la investițiile de 400 de miliarde de euro ale programului european Global Gateway

Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) a anunțat lansarea unor noi instrumente dedicate internaționalizării companiilor românești și facilitării accesului acestora la oportunitățile generate de programul european Global Gateway, cea mai amplă inițiativă de investiții în infrastructură derulată de Uniunea Europeană la nivel global.

Anunțul vine într-un context în care România continuă să înregistreze un deficit comercial semnificativ. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, deficitul balanței comerciale a ajuns la 32,7 miliarde de euro în 2025, în pofida unei creșteri a exporturilor de 4,2% comparativ cu anul precedent.

Global Gateway: investiții de sute de miliarde de euro și oportunități pentru firmele românești

Lansat de Uniunea Europeană în 2021, programul Global Gateway urmărește dezvoltarea unor proiecte majore de infrastructură în domenii precum transportul, energia, digitalizarea, sănătatea și educația. Inițial estimat la 300 de miliarde de euro, programul a depășit deja acest prag, ajungând la 306 miliarde de euro mobilizate până în toamna anului 2025, iar obiectivul a fost extins la 400 de miliarde de euro până în 2027.

Contractele generate prin aceste investiții sunt atribuite prin proceduri internaționale deschise, conform standardelor europene, iar finanțarea este susținută de instituții precum Banca Europeană de Investiții (BEI), Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), KfW și Agenția Franceză pentru Dezvoltare (AFD).

Pentru companiile românești, oportunitățile vizează în special sectoare precum construcțiile, ingineria civilă, tehnologia informației, securitatea cibernetică, echipamentele industriale și consultanța pentru proiecte finanțate din fonduri europene.

În acest context, ARICE coordonează constituirea Team Romania, structura prin care România participă organizat la mecanismele Global Gateway ale Comisiei Europene. Instituția va oferi companiilor interesate servicii precum alerte personalizate privind licitațiile internaționale, facilitarea participării în consorții europene, misiuni economice în statele beneficiare și asistență pentru pregătirea documentațiilor de pre-calificare.

„Deficitul de balanță comercială este o problemă care ar trebui să constituie un proiect de țară. În fiecare an, peste 30 de miliarde de euro pleacă din România prin acest dezechilibru. Internaționalizarea companiilor românești este răspunsul concret, iar ARICE are acum instrumentele pentru a accelera acest proces”, a declarat Daniel Constantin, președintele ARICE.