Folclorul și muzica electronică împreună într-un sound memorabil

„De deochi” este piesa muzicală semnată de Christian Thomson feat. DEEAELENA, care captează atenția încă din primele secunde, atât prin fuziunea dintre elementele tradiționale și cele electronice, cât și prin energia interpretării.
Christian Thomson este DJ & Sound Designer cu o experiență în industria muzicală de peste 4 ani, activ în zona evenimentelor private și prezent în festivalurile internaționale Untold, Capital, colaborator la Morning Zu.
Piesa, cu un vibe de vară, un sound memorabil și un refren catchy va captiva rapid publicul, reflectând stilul plin de energie al lui Christian Thomson. Titlul piesei „De deochi” pornește de la o superstiție cunoscută în cultura românească dar în piesă este folosit ca metaforă pentru lucruri care par să meargă prost fără o explicație clară. Este o îmbinare între tradiție și o poveste modernă, la fel cum piesa îmbină influențele folclorice cu muzica electronică.
“Cu un sound memorabil, producția muzicală a luat naștere pornind de la prezentarea unui vizual prietenilor mei, Dante și DEEAELENA, care s-au lăsat inspirați de Proiectul Portal și de conceptul acestuia, conturând linia melodică și versurile. Ideile tuturor s-au îmbinat armonios, conturând piesa „De deochi.” a declarat Christian Thomson.
Proiectul Portal își propune să evidențieze importanța componentei vizuale și modul în care aceasta poate completa și chiar amplifica partea muzicală. Definirea cadrelor, proiecțiilor și a jocurilor de lumini evidențiază mesajul piesei și contribuie la o mai bună înțelegere a textului.
Piesa „De deochi” este disponibilă pe toate platformele de streaming, inclusiv YouTube (?), Spotify (?) și Apple Music (?), iar videoclipul oficial poate fi urmărit online. Lansarea este susținută de Universal Music Romania, partea Universal Music Group, cea mai mare casă de discuri din lume, consolidând astfel prezența piesei în mediul digital și în rândul publicului larg.
