OPI aduce înapoi atitudinea anilor ’90 cu noua colecție de toamnă 2025: „What’s Your Mani-tude?”

Este momentul să-ți lași unghiile să vorbească pentru tine! OPI lansează colecția de toamnă What’s Your Mani-tude?, un omagiu vibrant adus personalităților iconice ale anilor ’90 – de la regina grunge până la sporty chic. Această colecție reinterpretată aduce în atenție o paletă echilibrată de nuanțe în tendințe, inspirate de stilurile și texturile unei epoci care continuă să ne inspire.
What’s Your Mani-tude? propune 12 nuanțe intens pigmentate, disponibile în variantele Nail Lacquer, GelColor cu Intelli-Gel System™, la care se adaugă alte 12 tonuri în formula Infinite Shine.

Nuanțe care evocă o întreagă cultură
De la tonuri calde de sepia și brun (Band Tease, A Total Suzi, Lip Hot Liner) la roșuri cărămizii, galben-muștar sau caise (Slip Dressed Up, Penny Loafer Lane, Totally Red-ical, Nail Prep Rally Rollerbabe, Knee High Stock-blings, Mini Plaid Flirt), colecția este un mix între influențe grunge și accente hip-hop.
Griurile reci și movurile prăfuite (Flannel Aerobics, Suzi’s Pager, Crimp and Proper, Track Suited Cutie, Belly Button Bling), alături de albastruri intense (Baggy Jean Baby, Baby Tee-l, Get in Platform-ation, Totally Tu-blue-ar) amintesc de rochiile slip din satin, treningurile din velur și denimul cult al anilor ’90.
Tonurile închise de verde și negru (Cargo All Out, Grunge Queen, OPI’m a Supermodel), dar și accentele de roz neon și vișiniu cu efect shimmer (Bubblegum Goth, My Berry Janes) completează o colecție profund nostalgică, dar surprinzător de actuală.
„Prin această colecție, folosim culoarea ca instrument al exprimării personale. What’s Your Mani-tude? este un joc de cuvinte între ‘manichiură’ și ‘atitudine’ – o invitație de a-ți arăta starea de spirit prin look-ul unghiilor”, explică Suzi Weiss-Fischmann, co-fondatoare OPI și ambasador de brand.
Jill Bartoshevich, OPI Global Director of Color Equity, adaugă: „ne-am inspirat din moda și atmosfera vibrantă a anilor ’90. Vedetele colecției sunt Slip Dressed Up – un roșu cărămiziu cremos – și Grunge Queen – un negru translucid cu particule roșii shimmer. Sunt nuanțe care trimit la jachetele bomber, bocanci, rochii din satin și pantofi cu platformă.”
