„10 vieți norocoase” este cadoul inedit al Laurei Cosoi pentru fetele sale
Actrița îndrăgită de o țară întreagă, de patru ori mămică și autor apreciat în zona de parenting și cooking, Laura Cosoi își demonstrează încă o dată talentul creativ și capacitatea incredibilă de a se adapta și devine una dintre vocile principale în animația “10 vieți norocoase” care are premiera din 16 august în exclusivitate pe marile ecrane din țară. Filmul animat de aventură destinat întregii familii este distribuit de Vertical Entertainment și va putea fi vizionat doar în varianta 2D dublată în limba română.
Cu gândul la fetele sale, cu puțin timp înainte de a deveni de patru ori mămică și cu mult entuziasm, Laura îi împrumută vocea lui Rose, o cercetătoare zăpăcită care vrea să salveze specia albinelor, dar și planeta prin beneficiile inegalabile pe care aceste insecte miraculoase le au asupra naturii. În același timp, ea are grijă de simpaticul Beckett, un motan rotofei care îi dă mereu de furcă.
Când au început înregistrările în studioul de dublaj, Laura era încă însărcinată așteptând cel de-al patrulea copil, însă proiectul i-a plăcut atât de mult, încât a acceptat pe loc propunerea de a deveni un personaj animat, pentru prima dată de când este mămică:
“Cred că orice actor își dorește să dubleze un desen animat. Tot ce pot să spun e că m-am bucurat mult! E un pas important în cariera mea, e un lucru pe care-l fac din suflet și mă entuziasmează că de data asta voi fi în sală alături de fetele mele. Sunt absolut convinsă că vor fi fascinate de povestea din film, dar și de faptul că mama lor a fost parte din acest proiect. Spun că a fost solicitant, pentru că în dublajele pentru desene animate trebuie să interpretezi, nu doar să citești un text. Pur și simplu îl joci. Cât privește personajul, mi-a plăcut mult să fiu Rose. E o fată foarte faină, cu temperament, știe ce vrea, e ambițioasă, dar totodată bună. Un mix foarte interesant.”, povestește Laura cu încântare
O animație pentru întreaga familie, “10 vieți norocoase” este aventura lui Beckett, un motan adorabil și extrem de răsfățat care nu știe să aprecieze lucrurile bune din viața sa. Stăpâna lui, Rose, o tânără cercetătoare hotărâtă să salveze albinele de la extincție, l-a găsit și salvat pe pisoi de la un adăpost pentru animale încă de când era puiuț și de atunci au fost mereu doar ei doi.
Însă totul e pe cale să se schimbe radical după ce Beckett își pierde și cea de-a noua viață. „10 vieți norocoase” este povestea unui personaj pe cât de pufos, pe atât de egoist care învață ce înseamnă altruismul și eroismul atunci când iubești. Uneori e nevoie să încerci mai multe drumuri diferite până ajungi la destinul și cea mai bună versiune ale tale!
Curioasă și nerăbdătoare să afle cum a ieșit animația, Laura va trăi experienta primei vizionari împreună cu cele trei fete ale sale mai mari, în sala de cinema. Actrița declară: „10 vieți norocoase” e un desen animat special. Și când spun asta mă refer la modul cum e realizată animația, la personajele din film. Au o dulceață anume, care te face să trăiești povestea, să-ți rămână în suflet și să-ți însușești morala, pentru că, așa cum spunem, sunt niște desene animate educative. Nu în ultimul rând, lumea aceasta a desenelor animate este una fantastică, plină de magie și e o adevărată plăcere să evadezi în ea. Ar trebui să mergem cu copiii să vedem filmul la cinema pentru că este o cu totul altă experiență, mult mai intensă!
Din 16 august, animația „10 vieți norocoase” este distribuită de Vertical Entertainment în exclusivitate în cinematografele din România, în viaranta 2D dublată în limba română.