CityVisionMagazine

Pandora lansează Colecţia de Vară, inspirată de natură

Vara este oficial aici, iar Pandora lansează o nouă colecţie, inspirată din natură, cu forme organice și estetică nordică contemporană. Caleidoscopul oportunităților de vară a fost o sursă majoră de inspirație, împreună cu simbolismul animalelor și al aventurii.

„Am conceput această colecție cu ideea de a duce prospeţimea naturii oriunde cu noi. Fie că ieșim în natură pentru o aventură de neuitat sau aducem natura în casă cu ajutorul plantelor, ne-am inspirat din legătura profundă pe care oamenii o au cu mediul lor natural”, declară reprezentanţii Pandora.

Tonurile calde ale bijuteriilor se îmbină perfect cu vara şi cu marea, iar forma lor unică va ieşi în evidenţă indiferent de contextul în care sunt purtate.

Noul talisman Bicicletă are roți care se învârtesc pentru o extra notă sportivă, în timp ce talismanul Maimuţă, în două nuanţe, are membre mobile și atârnă. Noua brățară dublă din piele, inspirată de trekking, are conceptul de aventură inclus în estetica sa. Lungimea reglabilă, închiderea carabinieră și mecanismul de împingere și răsucire al închiderii reprezintă aventură și joacă.

Vacanţele nu sunt doar o călătorie fizică; reprezintă şi o explorare a sinelui. O mașină, un rucsac și un talisman cu balon cu aer cald întruchipează fiecare esența călătoriei, reprezentând o aventură care vă așteaptă.

Colecția de vară este disponibilă online și în magazinele Pandora din toată ţara.