CityVisionMagazine

O cursă periculoasă pe urmele istoriei

Egiptul antic este una dintre cele mai enigmatice civilizații din istorie, iar fascinația pentru această cultură îndepărtată continuă să împingă oameni din întreaga lume către cercetare și speculații. Este o civilizație care m-a vrăjit și pe mine, de aceea nu am stat pe gânduri și am citit Secretele Nilului, de Isabel Ibañez. Sunt unele cărți care, la prima vedere îți plac, dar nu au nimic deosebit. Apoi există acele volume care rămân în mintea ta ca și cum ai fi trăit acolo, între paginile lor; acele cărți care par a fi scrise pentru tine. Ajungi să rezonezi cu personajele, să te transpui în mijlocul acțiunii. Așa m-am simțit când am citit povestea lui Inez. 

Secretele Nilului de Isabel Ibañez

Sumar: Noiembrie, 1884. După moartea tragică și misterioasă a părinților ei, Inez Olivera încalcă toate regulile înaltei societăți și se îmbarcă pe un vapor spre Cairo, dornică să afle adevărul. De îndată ce ajunge în Egipt, unchiul ei, un arheolog renumit și controversat, se străduiește să o trimită înapoi acasă și-l însărcinează pe Whitford Hayes, omul lui de încredere, un tânăr enigmatic și enervant de chipeș, să nu o scape din ochi. Însă Inez refuză să fie alungată și, călăuzită de magia vechii lumi, descoperă frumusețea Egiptului, explorează situri arheologice și-și folosește talentul artistic pentru a se infiltra în echipa unchiului ei, fără să-și dea seama că este pe cale să devină un pion într-un joc periculos, care ar putea să o ucidă.

„Secretele Nilului este un roman care strălucește prin tainele periculoase, eroina inteligentă, mormintele antice și misterul pe care cititorii vor fi nerăbdători să-l elucideze. O aventură romantică și fermecătoare!” — Rebecca Ross, autoarea seriei Scrisori fermecate

„Această vânătoare arheologică împletește cu măiestrie frânturi strălucite de istorie cu o mitologie fascinantă. Cartea ar trebui vândută cu o centură de siguranță, pentru că va trebui să vă țineți bine pentru aventura palpitantă care vă așteaptă!” — Stephanie Garber, autoarea seriei Caraval

„Un fantasy istoric fermecător, plin de aventură și romantism, cu o mitologie bogată și atent studiată. Secretele Nilului este o carte-comoară! Ibañez își construiește lumea cu măiestrie, iar chimia dintre personaje îți va fura un oftat.” — Elizabeth Lim, autoarea seriei Șase cocori stacojii

„Fenomenală! Cartea merită cu prisosință să fie descrisă prin acest cuvânt. Secretele Nilului are de toate: un mister care te face să întorci pagină după pagină, aventură, intrigi și trădări, tachinări care-ți stârnesc râsul și o poveste de dragoste care se construiește treptat, cu personaje bine conturate.” — Mary E. Pearson, autoarea seriei Cronicile celor rămași

Părerea mea: Secretele Nilului este o ficțiune istorică intrigantă, o călătorie palpitantă pe fluviul Nil. Cartea îmbină perfect acest gen literar cu elemente fantastice și romantice. E tradusă excepțional (da, da… Loredana Voicilă a făcut magie și de această dată), iar toate detaliile istorice prind culoare încă de la primele pagini. Totuși, au existat câteva aspecte care au ridicat semne de întrebare. De exemplu, schimbul de replici între cei doi protagoniști, care pare ușor forțat, conceput să ilustreze o relație complicată, pornită de la ură până la dragoste. Dar la final am aflat răspunsul, un răspuns pe care nu mi-l doream… Nu, nu-ți voi da spoilere, însă te asigur că te va lăsa cu gura căscată. 

În ciuda acestor aspecte, povestea reușește să îmbine acțiunea și misterul cu un cadru istoric fascinant. Călătoria pe Nil și pe Insula Philae este prezentată minuțios, iar atmosfera perioadei este redată cu o acuratețe remarcabilă. Mai mult decât atât, cartea abordează și teme importante precum colonialismul și jaful artefactelor istorice de la sfârșitul secolului al XIX-lea, aducând în discuție aspecte mai sensibile ale istoriei. Sunt prezente până și elemente ale ocupației britanice, oferind poveștii un sentiment de autenticitate. 

„Cleopatra a comandat o flotă, a ținut piept insurecțiilor, a controlat bogăția vastă a Egiptului și a supraviețuit foametei. A făcut toate acestea și istoria preferă să o portretizeze ca pe o femeiușcă, o vulpiță atrăgătoare care aducea pieirea bărbaților. E păcat că romanii nu s-au deranjat niciodată să o înțeleagă, dar ei sunt vinovați de lucruri mult mai rele.”

Personajul principal, Inez Olivera, este o tânără de nouăsprezece ani, ce provine dintr-o familie din înalta societate a orașului Buenos Aires. Ea are tot ce și-ar putea dori o fată de vârsta ei. Totul… Cu excepția părinților săi! Aceștia au pus pe primul loc pasiunea pentru arheologie și istorie, părăsindu-și unica fiică pentru lungi perioade de timp și lăsând-o în grija mătușii sale. Viața fetei se schimbă peste noapte, când primește o scrisoare care o anunță despre moartea tragică a părinților ei. Moștenitoarea unei averi incomensurabile, Inez se trezește cu un tutore legal, în persoana unchiului său, tot arheolog. Curiozitatea fără limite, întrebările și gândurile negre o împing pe fata să călătorească peste mări și țări, tocmai la Cairo. Și cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, protagonista noastră este prinsă în vâltoarea unor aventuri pline de suspans, trădări, istorie, dragoste şi pericole. Aaaa, și magie arhaică! 

„Doliul era un protector al amintirilor. Îmi arăta momente pe care le uitasem și îi eram recunoscătoare, chiar dacă mi se căsca un gol în piept. Nu voiam să-i uit pe părinții mei, indiferent de cât de dureros era să-mi aduc aminte.”

Tânăra este o eroină modernă prinsă într-o eră în care pare că nu aparține. Ea nu se mulțumește să stea în banca ei și să respecte regulile societății. Ea vrea să călătorească, să exploreze și să descopere, așa cum au făcut părinții ei.

Un alt punct forte al cărții este calitatea scriiturii autoarei, descrierile abundând în detali, fără a umbri acțiunea și dialogurile. Totul este strâns legat, țesut cu dexteritate, fapt care mi-a antrenat pasiunea pentru istorie și imaginația. Cartea mi-a amintit de filmele de aventură istorică din anii ‘90 – Mumia și Indiana Jones, dar cu alura și misterul din Moarte pe Nil. Transportă cititorii într-un alt timp și un alt loc, într-o lume a expedițiilor și a oportunităților, într-un ținut al faraonilor și al templelor, al bogățiilor nemaiîntâlnite și al jafurilor de morminte. Are tot ce ți-ai dori de la un fantasy YA – mister, răsturnări de situație, escapade periculoase și magie. În concluzie, Secretele Nilului se dovedește a fi o lectură interesantă și provocatoare pentru toți cei pasionați de ficțiunea istorică și aventură.