Circe, dispozitivul inovator care folosește tehnologia TENS, acum în România
Un start-up co-fondat de o româncă aduce în premieră în România o metodă modernă, eficientă și certificată medical de a gestiona durerile menstruale instantaneu și fără medicamente. Circe este un start-up FemTech dedicat promovării sănătății în rândul femeilor și combaterii tabuurilor sociale. Primul lor produs, Circe TENS, are la bază o tehnologie care există încă din anii 1970 și care a fost utilizată de instituții medicale consacrate, precum NHS (Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie) și Colegiul American al Medicilor (ACP).
Claudia și Gaurav, fondatorii Circe, au crescut înconjurați de aceleași tabuuri sociale și prejudecăți, deși se aflau la 16.000 km distanță. Gaurav a văzut impactul negativ pe care l-a avut rușinea de a vorbi despre sănătatea femeilor în satele conservatoare din India, unde femeile nu aveau acces la servicii medicale și produse esențiale, cum ar fi absorbantele sanitare. În același timp, Claudia, care și-a petrecut copilăria între România și Germania, își amintește cum doctorița școlii primare le-a comunicat fetelor în timpul unei lecții despre corpul uman, că nu este adecvat să se discute liber despre menstruație. Așadar, au observat cum prejudecățile care le înconjoară pe femei nu au granițe și cum le privează accesul la oportunități și servicii medicale dedicate. Împreună, ei își propun să creeze o lume mai echitabilă, în care rușinea și genul nu determină accesul la sănătate.
„De prea multe ori am văzut cum, din cauza prejudecăților, bunăstarea și sănătatea femeilor nu este văzută ca o prioritate de către companiile mari sau de factorii decizionali, iar acceptarea situațiilor dificile în care se regăsesc femeile, mai ales în domeniul sănătății, a devenit o normă. Vedem peste tot în jurul nostru felul în care progresul tehnologic schimbă fundamental domenii întregi de activitate, dar ce ține doar de femei, în special sănătatea menstruală, este văzută ca o nișă neimportantă. Ceea ce ne-am propus nu este un demers exclusiv comercial, ci vrem să vorbim despre această problemă, să depășim barierele mentale și prejudecățile și să facem în așa fel încât un număr cât mai mare de femei să beneficieze de avantajele noilor tehnologii.”, a declarat Claudia Radu, co-fondatoarea Circe.
Circe au încheiat de curând și un parteneriat cu Asociația „Pe Stop”, o organizație caritabilă care luptă împotriva sărăciei menstruale din România, ca parte a angajamentului lor de a avea un impact pozitiv asupra comunității din care fac parte. Un procent din vânzările companiei va merge către această organizație pentru a le ajuta direct pe cele 1 milion de fete și femei vulnerabile din România, afectate de sărăcia menstruală.
Cum funcționează Circe TENS
TENS, sau stimularea electrică transcutanată a nervilor, funcționează prin transmiterea de curent electric de joasă tensiune prin intermediul unui pad adeziv plasat pe piele. Aceste impulsuri blânde blochează transmiterea semnalelor de durere, reducând astfel senzația resimțită. Într-un studiu independent efectuat în 2022, 95% dintre femei raportează o ameliorare a durerilor menstruale atunci când folosesc dispozitive TENS. 9 din 10 femei sunt mulțumite de utilizarea tehnologiei TENS, pe care o consideră utilă și cel puțin la fel de eficientă precum tratamentul analgezic obișnuit pentru ameliorarea dismenoreei.* Dispozitivul este compact și fără fir, permite o utilizare discretă, are o intensitate reglabilă pentru a aborda diferite niveluri de durere, oferă confort imediat, este reutilizabil și neinvaziv.
„9 din 10 femei se confruntă cu dureri în perioada ciclului menstrual, iar soluțiile pentru a le combate trebuie să fie făcute o prioritate. Tehnologia TENS există deja de câteva decenii, dar nu a fost până acum aplicată pentru dureri menstruale. De ce? Dacă există o tehnologie care poate acționa ca un buton care să îți ia durerea rapid și fără riscuri, acel buton trebuie să fie la îndemâna tuturor femeilor. Vrem ca produsul să fie cunoscut, accesibil și să dea femeilor din România puterea de a deține controlul asupra stării lor de bine.”, au adăugat Claudia și Gurav, fondatorii Circe.