O carte pe care o citești măcar o dată-n viață
Chiar dacă acum mă axez mai mult pe literatura fantastică, cărțile clasice ocupă un loc special în sufletul meu. De fapt, la baza acestei pasiuni stau romane de anvergură cum ar fi „Anna Karenina”, „Război și pace”, „La răscruce de vânturi”, „Pe aripile vântului” și multe altele. Mă bucur că Editura Corint a lansat o colecție de cărți pe care le citești măcar o dată-n viață. Sunt acele narațiuni care te formează și îți amintesc cine ești și care te însoțesc peste tot. Romane captivante, nuvele și proze scurte, povești de un realism feroce sau care creează lumi – ele însumează marea literatură.
Fetele moarte de Jorge Ibargüengoitia
An apariție: 2023
Autor: Jorge Ibargüengoitia
Editura: Corint, colecția Corint Clasici ai Literaturii
Titlu original: Las Muertas
Traducător: Coman Lupu
Rating: ⭐⭐⭐
Sumar: Exponent de marcă al literaturii latino-americane și unul dintre cei mai apreciați autori mexicani, Jorge Ibargüengoitia – dramaturg, scenarist și romancier – intrigă prin scriitura sa impregnată de umor negru, însă care își trage seva din teme sociale și filozofice esențiale. Romanul Fetele moarte pornește de la așa-zisele mărturii, redate „ca atare”, ale personajelor implicate; cu toate acestea, „Unele dintre evenimentele povestite aici sunt reale. Toate personajele sunt imaginare.”, ne avertizează dintru început autorul, sugerându-le astfel cititorilor săi și cheia în care trebuie lecturată această excentrică ficțiune. Povestea celor două surori patroane de bordel, care, parcă fără să conștientizeze, ajung, treptat, criminale în serie, este relatată realist, de un narator aparent neimplicat. În pofida acestui procedeu narativ ce mimează distanța emoțională, se mai conturează un personaj – complex și întunecat: Mexicul însuși, cu contradicțiile sale, cu frumusețea și corupția lui, cu simplitatea și misterul lui, cu personajele sale inocente ori stăpânite de rău.
În traducerea remarcabilă a profesorului Coman Lupu, cu o prefață de romancierul, poetul, dramaturgul, jurnalistul și criticul literar irlandez Colm Tóibín și o postfață de scriitorul și jurnalistul mexican Juan Villoro, romanul Fetele moarte se alătură titlurilor publicate în colecția „Clasici ai literaturii”.
„Există, la începutul cărții, o mențiune: «Unele dintre evenimentele povestite aici sunt reale. Toate personajele sunt imaginare.» Ibargüengoitia ne cere totodată să credem povestea și să acceptăm că el însuși a inventat o bună parte din ea. Dar ne cere, de asemenea, și să devenim părtași la un joc care este mult mai nuanțat, un joc în care tocmai subînțelesurile și subtilitățile refuză să aibă un înțeles la îndemână.” – COLM TÓIBÍN, „Prefață”
„Matroane fără scrupule, ofițeri corupți, politicieni șarlatani, crime violente, cadavre în spatele casei… Fetele moarte este o carte îngrijorător de bună, a unui autor de o neîndoielnică și incitantă originalitate.” – SALMAN RUSHDIE
„Ibargüengoitia este o voce literară fantastică, a cărei abilitate omnipotentă de a parodia dă dependență.” – LETRAS LIBRES
„Fiecare dintre romanele lui Ibargüengoitia rămâne fidel devizei uneia dintre mătușile sale din Guanajuato: «Viața a vrut să fiu nefericită, dar eu n-am avut chef de așa ceva.»” – JUAN VILLORO, „Postfață”
Părerea mea: Scrisă sub forma unui reportaj jurnalistic, cartea pare lipsită de esență, deși unii cititori o prezintă drept un roman amuzant, o satiră, precum și o operă de o anumită sobrietate morală. Autorul folosește limbajul și tehnica reportajului, însă doar cu scopul de a parodia acțiunea și personajele. Textul este ambiguu. Cartea începe cu o crimă pasională, în momentul în care Serafina, unul dintre personajele principale, se pregătește să se răzbune pe un fost iubit.
Nu este o carte ușoară, fiind scrisă într-un mod diferit față de romanele pe care le citesc frecvent. Scriitorul a tratat o temă sensibilă, aceea a femeilor ademenite prin înșelătorii și forțate să practice prostituția. Povestea crimei este redată cu dezinvoltură și cu o ciudată naturalețe. O naturalețe care dă naștere unei desfășurări grotești și cumplite a crimelor, din a căror cronică rezultă mult umor negru. În ciuda aspectului umoristic al unor întâmplări, autorul vrea să ne arate că viața are accente tragice. Cu toate acestea, mă așteptam la un alt tip de proză și poate că nu am reușit să detectez ironia din spatele acestei nuvele.
Aflăm că Serafina și sora ei se confruntă cu o problemă: una dintre prostituate a murit și, fiindcă nu-și doresc să anunțe autoritățile, vor să se descotorosească de corpul ei pe ascuns. Corpul este considerat un soi de bătaie de cap, așadar cele două apelează la altcineva, un fost iubit de-al Serafinei. Continuarea ni se dezvăluie prin intermediul declarațiilor date, la poliție sau către alte părți, de cei implicați direct sau indirect.
Este o carte pentru cei care prefera literatura polițistă sau romanele mexicane, de aceea, nu o recomand tuturor, fiind greu de parcurs.