CityVisionMagazine

O nouă incursiune în universul Crainicilor Morții

Universul este nemărginit, iar fiecare carte ne îndeamnă să pornim într-o nouă aventură fără să avem habar ce ne așteaptă. Lumi întregi prind viață prin intermediul paginilor fermecate ale unei cărți și fiecare dintre noi poate întâlni creaturi fantastice, poate descoperi orașe futuriste, dar și personaje aparent normale ce ne pot marca viața pentru totdeauna. Cărțile scrise de Adam Silvera m-au pus în fața multor provocări, ridicând câteva semne de întrebare și descoperind incertitudini ascunse în adâncul subconștientului meu. Este o călătorie printr-o viață trăită într-o singură zi. Iar la finalul romanelor, ajungi să te întrebi ce ai face dacă ai fi în locul celor două personaje principale. Sau cel puțin, acesta a fost cazul meu.

 Primul care moare la sfârșit de Adam Silvera

An apariție: 2023
Autor: Adam Silvera 
Editura: Storia Books, colecția Young Adult
Titlu original: The First To Die At The End
Traducător: Irina Stoica
Rating: ⭐⭐⭐⭐

Sumar: Amândoi mor la sfârșit a fost un adevărat fenomen, iar acum, în romanul a cărui acțiune se desfășoară cu șapte ani înainte, doi străini își petrec o singură zi împreună. Ziua în care Crainicii Morții dau primul lor telefon.

Este ajunul lansării programului care va schimba concepția lumii despre viață și moarte și toți se întreabă același lucru: oare chiar pot Crainicii Morții să prezică moartea cuiva sau totul e doar o farsă elaborată?

Orion Pagan așteaptă de câțiva ani buni să i se spună că va muri. Are o problemă cardiacă gravă și s-a înscris la Crainicii Morții ca să știe ce-i rezervă soarta.

Valentino Prince începe o viață nouă la New York. Are tot viitorul în față și s-a înscris la Crainicii Morții după ce sora lui geamănă era să moară într-un accident de mașină.

Orion și Valentino se întâlnesc în Times Square, iar între ei se formează imediat o legătură profundă. Însă când se dau primele telefoane de Ziua Sfârșitului, viețile lor se schimbă pentru totdeauna: unul dintre ei este sunat. Deși niciunul dintre băieți nu știe sigur cum se va termina ziua, amândoi știu că vor să o petreacă împreună… chiar dacă li se va frânge inima când vor trebui să-și ia rămas-bun.

Spusă de îndrăgitul autor Adam Silvera, în stilul lui caracteristic, povestea celebrează impactul profund pe care oamenii îl au asupra celor din jur și dovedește că viața merită întotdeauna trăită din plin. 

„O carte extraordinară – nu, mai degrabă genială – cu o acțiune amețitoare. N-aveți voie s-o ratați!”— ALA Booklist

„Un roman cu adevărat sfâșietor! Adam Silvera le oferă cititorilor o poveste uimitoare, care îi provoacă să-și pună întrebări existențiale dificile, fără să-și piardă speranța.” — Publishers Weekly 

„Emoție și suspans cât cuprinde! Romanul Primul care moare la sfârșit abordează subiecte apăsătoare, precum durerea, abuzul și credința religioasă, într-un mod complex și sensibil, stârnind totodată un sentiment puternic de familiaritate pentru cititorii volumului Amândoi mor la sfârșit.” – Kirkus Reviews 

„Dacă Amândoi mor la sfârșit ți-a frânt inima, iar apoi ți-a vindecat-o treptat, fii pregătit să treci prin același carusel de emoții cu Primul care moare la sfârșit. O poveste duioasă și tristă, perfectă pentru cititorii YA, care merită la fel de multă iubire și apreciere ca romanul precedent din seria Crainicii Morții.” – Culturefly

Părerea mea: Povestea scrisă de Adam Silvera se desfășoară într-un univers alternativ unde o companie numită Crainicii Morții anunță finalul vieții pe Pământ – nimeni nu știe cum a apărut, însă a devenit populară peste noapte – iar la miezul nopții sau mai târziu, depinde de noroc, fiecare om primește un telefon ce îi va schimba viața pentru totdeauna. Cum? Află că mai are de trăit aproximativ 24 de ore. Desigur că personajele ajung să se întrebe dacă atrag sau nu Moartea. Dacă ar sta închiși între patru pereți, nu ar face nimic ieșit din comun, oare vor muri sau vor scăpa?

Acțiunea romanului are loc în ziua lansării programului Crainicii Morții. Neliniștea și teama plutesc în aer, fiindcă există păreri contradictorii cu privire la această nouă tehnologie. Unii, cum este cazul lui Orion, care are o afecțiune cardiacă gravă, o întâmpină ca pe un vechi prieten, salutând inițiativa: cunoașterea zilei morții lor le oferă o libertate pentru a face ceea ce au suprimat ani la rând. Pentru ei există doar astăzi. Alții, precum Valentino – ai cărui părinți ultra-conservatori cred că programul este un blestem și un sacrilegiu – sunt mai sceptici. Cu toate acestea, lumea se va schimba odată cu lansarea Crainicilor Morții, acești mesageri ai sfârșitului. Și pentru unul dintre ei, lumea se va sfârși. 

„Oamenilor le e frică de schimbare și asta este cea mai mare schimbare prin care trece omenirea, de când a apărut internetul.  Nu ajută nici că Joaquin refuză să spună publicului cum poate compania lui să prezică data la care cineva va muri. Înțelege că oamenii sunt curioși cu privire la acest serviciu care va schimba tot.”

Nu obișnuiesc să citesc prequels, deoarece știu deja cum se va sfârși totul și, cu toate că această carte a dezbătut multe subiecte de actualitate, a continuat mesajul început în Amândoi mor la sfârșit. În esență, povestea este aceeași, doar că au fost schimbate unele nume și întâmplări. Spre deosebire de cartea anterioară, în care mor ambele personaje la final, de această dată este explorată situația în care unul dintre tineri moare, iar celălalt este nevoit să trăiască cu durerea pierderii sufletului său pereche. Cele două povești se echilibrează, fiecare aducând valoare celeilalte. 

„Asta îți arată că și în ultimele clipe poți să îți faci timp să cunoști pe cineva nou.”

Primul care moare la sfârșit este o poveste de dragoste, dar mai presus de asta, expune o lume care se află pe punctul de a fi zguduită din temelii de apariția unei tehnologii menite să schimbe vieți. Da, cartea a avut plusuri și minusuri, dar per total mi-a plăcut, cu toate că nu am aflat mai nimic despre cum au apărut Crainicii Morții și cum pot afla data morții fiecărui cetățean înscris în program. Pentru o carte a cărei acțiune se petrece în 24 de ore, multe capitole au fost introduse pentru a extinde universul cu alte personaje și mi s-a părut mult prea lungă pentru acea perioadă de timp. 

Nimeni nu își dorește să fie singur în ultima lui zi pe pământ, iar cei doi protagoniști demonstrează că legăturile interumane există, deși unele dintre ele sunt bazate pe durere și pierdere. Dar ce ar mai fi o poveste fără învățăturile pe care le asimilăm la final?