CityVisionMagazine

Campania #FiiVoluntar revine cu a doua ediție a Târgului de ONG-uri

Asociația FRENDS pentru Dezvoltare organizează pe 8 și 9 iulie la Muzeul Național de Istorie cea de-a doua ediție a Târgului de organizații non-guvernamentale, din cadrul campaniei #FiiVoluntar destinată tinerilor curioși să descopere voluntariatul. Ediția aceasta se încheie cu Gala Voluntariatului, prin care sunt recunoscute meritele organizațiilor implicate în dezvoltarea societății.

În cadrul acesteia, pe lângă faptul că vor avea șansa de interacționa cu reprezentanții unei game variate de ONG-uri, participanții vor avea parte de o multitudine de activități social-culturale

precum un Treasure Hunt, ateliere de lucru sau alte jocuri interactive. Toate activitățile din cadrul târgului se desfășoară la Muzeul Național de Istorie, între orele 10:00 și 18:00. Înscrierile la eveniment sunt deschise tuturor celor interesați de lumea voluntariatului. Acestea se pot face prin paginile de Facebook și Instagram ale Centrului pentru Dezvoltare București și pe site-ul www.fiivoluntar.com.

Campania #FiiVoluntar a fost inițiată în 2022, pentru a crește deschiderea tinerilor și a persoanelor, de toate vârstele, către voluntariat. Astfel este promovat spiritul civic al cetățenilor, prin stimularea implicării sociale. Prin acest proiect, organizatorii îi invită pe români să adopte empatia și dorința de a ajuta ca principii de bază pentru o societate sănătoasă. În acest sens, managerul campaniei din acest an, Ioana Preoteasa, propune un mod diferit de a vedea lumea, ce stă la baza voluntariatului: „Este normal să ajuți fără să te aștepți să primești ceva la schimb, cât mai des posibil”.

Prima ediție a Târgului de ONG-uri a avut loc la Casa de Cultură a Studenților din București, unde peste 150 de participanți au luat contact cu lumea voluntariatului și au interacționat cu peste  40 de membri ai organizații non-guvernamentale. Tinerii interesați de implicarea civică au avut oportunitatea de a găsi mediul potrivit pentru dezvoltarea lor și a comunității, descoperind diversele medii de voluntariat din București. În cadrul aceleiași ediții #FiiVoluntar, Gala Voluntariatului a fost ținută la Opera Națională Română, unde peste 200 de voluntari au celebrat acțiunile remarcabile desfășurate pe parcursul anului respectiv.

#FiiVoluntar reprezintă o mișcare de stimulare a cetățenilor pentru a deveni activi în lumea voluntariatului. Președintele Asociației FRENDS pentru Dezvoltare, Andrei Robert Botez spune: „Suntem mândri de echipa noastră dedicată, care aduce o schimbare pozitivă în societate, prin organizarea și susținerea acestei campanii și care, prin tema sa, pune prima cărămidă la cea ce va fi în viitor Săptămâna Voluntariatului în România”.

Așadar, Asociația FRENDS pentru Dezvoltare așteaptă oamenii curioși și pasionații de voluntariat pe 8 și 9 iulie, de la ora 10:00 la 18:00, la a doua ediție a Târgului de ONG-uri, care va avea loc pe Calea Victoriei, în fața Muzeului Național de Istorie. Înscrierile se pot face atât pe site-ul www.fiivoluntar.com, cât și prin paginile de Instagram și Facebook ale Centrului pentru Dezvoltare București.