CityVisionMagazine

Andreea Antonescu, botez cu ștaif, lacrimi și invitați de seamă!

A fost un weekend plin de emoție pentru Andreea Antonescu. Artista și-a botezat cea de-a doua fetiță, pe Venice Victoria (6 luni), într-un eveniment la care au participat prieteni apropiați și invitați de seamă.

Pe data de 19 decembrie, Andreea Antonescu a născut o fetiță, al cărei tată este jurnalistul Victor Vrînceanu. Chiar dacă cei doi s-au despărțit, la scurt timp după ce artista a devenit mamă pentru a doua oară, ei au rămas însă în relații bune și se ocupă de creșterea fetiței lor, iar în ziua botezului s-au susținut reciproc, pentru ca aceasta să fie una memorabilă.

Alături de Andreea Antonescu au fost mama și fiica sa cea mare, Sienna, care a îmbrăcat o rochiță roz și o pereche de platforme, asortându-se astfel cu celebra artistă.

“Sunt fericită pentru că a ieșit mult mai frumos decât mă așteptăm! Mult mai bine și mai frumos decât pretențiile mele de Fecioară tipicară și perfecționistă. Dumnezeu a fost cu mine în barcă și le mulțumesc tuturor pentru tot, atât familiei mele cât și prietenilor și invitaților și tuturor celor care au fost alături de noi, în mod special Jubile Forest pentru toată implicarea! A ieșit perfect!”, a declarat extrem de emoționată Andreea Antonescu!

Aproape 200 de persoane au fost prezente la Jubile Forest, o locație superbă aflată lângă Pădurea Snagov, pentru a celebra momentul alături de părinții Victoriei.

Printre invitații de seamă, s-au numărat: Adelina Pestrițu, Ilie Dumitrescu, Marius Avram, Giulia Nahmani, Dinu Gheorghe, Ion Dănciulescu, Simion și Loredana Apreutese, Dinu Gheorghe, Bogdan Bălătescu și mulți alții.

Momentele emoționante nu au lipsit. Andreea Antonescu, împreună cu colega sa de scenă Andreea Bălan au cântat și i-au încântat pe invitați cu melodii consacrate, alături de Prestige Orchestra, spre deliciul celor prezenți la eveniment.

Momentul Ursitoarelor a fost cel mai emoționant pentru proaspăta mămică. Câteva lacrimi i s-au scurt pe obraji Andreei, dar și invitații au simțit acest moment special pentru artista și fiica sa, Venice Victoria.

A urmat tortul personalizat, Pistachio Flavor, cu alb și roz, ales de Andreea Antonescu pentru evenimentul botezului, în ton cu aranjamentele florale de la IMOD Flowers.

16 Attachments  •  Scanned by Gmail