Două regine și un război primitiv

Cărțile reprezintă punți către alte lumi și ajută la crearea unor legături durabile cu personaje memorabile. Iar acum, mai mult ca oricând avem nevoie să evadăm din realitatea dură care ne înconjoară. Am descoperit seria From Blood and Ash la începutul anului și pot spune că m-au captivat cărțile care se întind pe mai multe pagini decât cele obișnuite. Acțiunea este mult mai detaliată, nu ai nici o clipă de respiro, întorci filă după filă pentru a descoperi noi și noi aventuri și răsturnări de situație. Și da, această serie este net superioară celor pe care le-am citit până acum de la aceeași autoare. Volumul patru al acestei serii ne dezvăluie un război primordial între două regine. Mamă și fiică. Dușmani de moarte.
Războiul celor două regine de Jennifer L. Armentrout
An apariție: 2022
Autor: Jennifer L. Armentrout
Editura: LITERA, colecția New Moon
Titlu original: The War of Two Queens
Traducător: Alexandru Maniu
Rating: ⭐⭐⭐⭐

Sumar: Din disperarea coroanelor aurite…
Casteel Da’Neer este perfect conștient de faptul că nu sunt mulți la fel de parșivi și de răzbunători ca Regina de Sânge, dar nimeni, nici măcar el, nu ar fi putut să se pregătească pentru zguduitoarele dezvăluiri. Amploarea a ceea ce a făcut Regina de Sânge este de neimaginat.
Și născută din carne de muritor…
Nimic nu o va opri pe Poppy de la a-l elibera pe Regele ei și de la a distruge tot ce prețuiește Coroana de Sânge. Susținută de paznicii zeului primitiv al vieții și de vârcolaci, Poppy trebuie să îi convingă pe generalii Atlantiei să accepte ca războiul purtat să se ducă în condițiile stabilite de ea ‒ pentru că de data asta chiar nu au cum să dea înapoi. Nu dacă își doresc să creeze un viitor în care ambele regate să coexiste în pace.
Se ridică o mare forță primitivă…
Împreună, Poppy și Casteel sunt nevoiți să adopte tradiții vechi și noi pentru a-i ține în siguranță pe cei dragi și a-i proteja pe cei care nu se pot apăra singuri. Însă războiul este doar începutul. Forțe primitive antice au început să se frământe, dezvăluind grozăvenii ce au început cu mult timp în urmă. Pentru a pune capăt intrigilor Reginei de Sânge, Poppy ar putea fi nevoită să devină ceea ce a fost profețit că va deveni ‒ lucrul de care se teme cel mai rău.
Vestitoarea de Moarte și de Distrugere.

Părerea mea: Spre deosebire de primele trei cărți care au dus la acest război inevitabil, volumul de față m-a surprins cu un personaj negativ bine ilustrat, așa cum nu am mai întâlnit de mult timp. Așadar, nu relația celor două suflete-pereche a fost nucleul acestei cărți, ci conturarea personalității lui Isbeth, Regina de Sânge. Mi-a amintit de seria Instrumente Mortale scrisă de Cassandra Clare și de faptul că autoarea a transformat părintele personajului principal într-unul complex, dar diabolic. Chiar dacă Armentrout împrumută idei de la alți autori cunoscuți, relația dintre Isbeth și fiica ei rămâne unică. De ce? Cititorii îi înțeleg motivele, de ce a ajuns să fie o conducătoare nemiloasă și de ce îi urăște pe toți cei care i-au făcut rău în trecut, însă în acest peisaj întunecat, Regina rămâne fermă pe poziții, păstrându-și locul lângă fiica sa, Poppy.
„Fie că eram Fecioară sau regină, muritoare sau zeitate, nu aveam să-mi permit niciodată să devin cineva care să nu-și asume aceleași riscuri ca restul. Și aveam să port cu mine urmările despre care vorbise Vikter, în timp ce mă așteptam de la ceilalți să ducă aceeași povară.”
Dinamica dintre Poppy și Casteel nu mi s-a părut că este cea mai interesantă parte a poveștii. De fapt, aproape toate interacțiunile lor au fost plictisitoare și repetitive. Luptele și furia de nestăvilit a lui Poppy au fost cele mai memorabile. Armentrout a conturat cu măiestrie conflictele interne ale personajului feminin, dorința de a fi mai normală, setea de cunoaștere, precum și puterea ei imensă. Doar este o zeitate.
„Nu meritam pe cineva ca Poppy – o persoană atât de puternică, de curioasă și de inteligentă. O persoană incredibil de mărinimoasă. Cineva care merita să fie cu o persoană la fel de bună ca ea.”
Finalul celei de-a treia cărți a fost pe cât de surprinzător, pe atât de dureros, deoarece Cas a fost luat prizonier, fiind torturat de malefica Regină de Sânge și de un Revenant puternic. Poppy, eroina noastră, este hotărâtă să găsească o modalitate de a-l salva pe Cas, cu ajutorul aliaților săi. Dar pentru a relua controlul asupra teritoriilor care aparțin Coroanei de Sânge, Poppy trebuie să-i convingă pe toți atlantienii, inclusiv pe socrul ei (Valyn), să își unească forțele, în timp ce se îndreaptă spre Carsodonia. Mi-a plăcut dinamica dintre Valyn și Poppy și cum a decis să o susțină pe aceasta în toate deciziile pe care le-a luat. În tot acest timp, puterile tinerei continuă să crească în intensitate, pe măsură ce se apropie de mama ei. L-am îndrăgit pe Reaver, ca să nu mai vorbim de Kieran și de lupii loiali reginei lor; iar personajele secundare au fost toate la fel de minunate: Vonetta, Delano, Emil, Naill și Tawny.
Un alt atu al acestei cărți îl reprezintă capitolele narate de Casteel: timpul petrecut în temnița sa, tortura la care a fost supus și lucrurile pe care i le-au făcut Regina de Sânge și acoliții ei pentru a încerca să o forțeze pe Poppy să-l salveze.
În continuare, a doua jumătate a cărții a fost intensă, captivantă și chiar sălbatică. Acțiunea a fost sfâșietoare, cuprinzând violență, pericole si morți care m-au făcut să-mi țin respirația. Am fost incapabilă să las cartea deoparte, deoarece Isbeth este cu adevărat diabolică. Chiar și-așa, ea și-a găsit un adversar redutabil în persoana fiicei sale. La fel de puternică. Poate chiar mai puternică decât ea.
Războiul celor două regine a fost o continuare intrigantă a acestei serii fantastice, cu o lume impresionantă, multă acțiune, suspans, violență, pasiune și personaje remarcabile. Pe măsură ce mă apropii de punctul culminant există câteva revelații uimitoare. Abia aștept următoarea carte!
Am primit romanul ca urmare a colaborării cu Libris.ro și o recomand tuturor celor care preferă acest gen. Îți place să citești? Îți place să descoperi lumi, să călătorești prin intermediul cărților? Ești preocupat să te dezvolți și să faci lumea mai frumoasă? Crezi în oameni? Îți plac întâlnirile cu ei? Crezi în prietenie, respect, inteligență, iubire? Dacă da, înseamnă că avem multe în comun. Poți descoperi o mulțime de lecturi minunate pe Libris.ro! Libris.ro este despre oameni, frumos, viitor, despre a construi împreună, despre speranța și povești care devin realitate.