CityVisionMagazine

Revenirea în băncile școlii: sfaturi pentru hidratarea optimă a copiilor pe tot parcursul zilei

Începutul anului școlar este încărcat întotdeauna de emoții, atât pentru copii, cât și pentru părinți. Finalizarea temelor de vacanță, achiziționarea noii uniforme și a rechizitelor împreună cu ghiozdanul potrivit, fac parte din procesul de pregătire pentru noul an școlar.

Pe lângă toate aceste activități, părinții trebuie să mai aibă în vedere un alt aspect important pentru rutina zilnică a copiilor, respectiv pregătirea pachetului pentru școală. Acesta trebuie să conțină alimente sănătoase și proaspete, bogate în vitamine și nutrienți, dar și o sticlă de apă pentru o hidratare adecvată pe parcursul zilei.

Învață-l pe copilul tău să facă alegeri sustenabile

Noile generații sunt mai receptive la schimbare și dornice să contribuie la ocrotirea planetei, astfel că le putem insufla încă din copilărie obiceiuri care pot face diferența pe termen lung. Primul pas ar putea fi chiar renunțarea la recipientele de plastic care poluează mediul înconjurător și sunt, totodată, dăunătoare pentru organism.

În timp ce pregătiți lista de cumpărături pentru noul an școlar, puteți lua în considerare achiziția unei sticle reutilizabile pentru apă. Majoritatea școlilor din orașele mari au filtre montate la robinetele cu apă sau dozatoare de apă amenajate, astfel că elevii își pot reumple sticlele în loc să opteze pentru PET-urile din plastic care poluează. Dacă școala nu dispune de astfel de facilități, mereu este o alternativă mai economică să-l înveți pe cel mic să-și aducă de acasă propria sticlă cu apă.

O astfel de alegere sustenabilă sunt recipientele de la Waterdrop, confecționate din oțel inoxidabil cu pereți dubli. Acestea au o capacitate de 400 ml și au un design modern,  în culori vibrante, putând fi considerate niște accesorii atractive pentru cei mici, care să le stimuleze apetitul pentru hidratare. În plus, recipientele pot menține băutura rece până la 24 de ore și fierbinte timp de 12 ore.

Consumul de apă și legume îi ajută pe cei mici să-și îmbunătățească nivelul de concentrare

Atunci când alegi o băutură pentru copii, sunt de evitat cele care conțin cofeină sau un conținut ridicat de zahăr, cum sunt unele sucuri și ceaiuri îmbuteliate. În plus, au un conținut ridicat de zahăr și deshidratează organismul. Apa este lichidul de bază pentru hidratarea organismului, deoarece nu conține îndulcitori și aditivi care să sporească numărul de calorii consumate de cel mic și contribuie la funcționarea optimă a creierului, spre deosebire de alte băuturi răcoritoare care oferă doar o senzație temporară de energie. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor recomandată consumul aproximativ a 1.3 litri de lichide pe zi pentru copiii între 4 și 8 ani, și 1.7 litri lichide pe zi pentru cei mai mari de 9 ani.

Alături de un consum de apă regulat, copiii trebuie să consume multe fructe și legume deoarece au un conținut mare de apă și îi ajută să-și mențină nivelul ridicat de hidratare. În pachetul de prânz, puteți adăuga alimente versatile, ușor de consumat la școală sau de integrat în diferite variante de meniu echilibrat pentru gustările de la școală, precum sunt ouăle sau avocado. Datorită conținutului de grăsimi sănătoase, acestea contribuie la producerea de acetilcolină, o substanță chimică din creier responsabilă pentru memorie și învățare.

O hidratare corectă și sigură pentru cei mici

Fiecare recipient de la Waterdrop include două capace ce închid sticla etanș atunci când copiii sunt în mișcare. Spre exemplu, capacul Pull-Up are un muștiuc extensibil din silicon moale ce va permite o utilizare sigură. Astfel sticla poate fi folosită cu o singură mână, o soluție perfectă pentru elevi, în special pentru zilele în care au ore de educație fizică și sport, datorită valvei anti-scurgere ce va preveni micile accidente, oferind o hidratare neîntreruptă. În plus, sticla nu absoarbe gusturile sau mirosurile și este ușor de curățat. Datorită dimensiunilor sale este perfectă pentru copii, atât la școală, acasă sau la locul de joacă. Capacele sunt compatibile cu toate sticlele Waterdrop, în funcție de preferințele celui mic. Un avantaj este că acestea nu conțin BPA (Bisfenol A), un compus chimic folosit în producerea recipientelor de plastic, toxic pentru mediul înconjurător și mai ales pentru organism. De asemenea, capacele sunt certificate TÜV, ceea ce înseamnă că sunt durabile și de calitate superioară.

De cele mai multe ori, copiii pot fi temători la începerea noului an școlar, mai ales dacă sunt la prima experiență dintr-un nou ciclu de învățare, început de grădiniță, școală primară sau gimnazială. Aceștia pot fi nerăbdători să-și cunoască sau revadă colegii și profesorii, dar se pot simți uneori copleșiți de integrarea în colectiv, iar de aceea trebuie să-i ajutăm să-și mențină un tonus psihic și fizic ridicat, printr-un stil de viață echilibrat și sprijin moral.