CityVisionMagazine

Țapul gigantic Kozel își face apariția la festivalul UNTOLD

Construcția gigantică sub formă de țap, care a acaparat Bucureștiul în urmă cu trei luni de zile, se mută în perioada 4-7 august, la Cluj, în cadrul festivalului UNTOLD. Construcția de 15 metri înălțime este simbolul brandului de bere Kozel, celebra bere cehească lansată anul acesta pe piața din România de către Ursus Breweries.

Berea Kozel a devenit cunoscută în rândul consumatorilor pentru cele două beri, Kozel Premium și Kozel Dark, ce pot fi mixate în aceeași halbă sau savurate cu zahăr, miere, scortișoară. Aceste mixuri se numesc ritualuri speciale de servire, iar cu ocazia festivalului, Kozel își mărește gama, adăugând în premieră un ritual dedicat UNTOLD, ce va avea un ingredient total neașteptat în compoziție, și anume: fulgi ce ciocolată neagră. Acesta va fi disponibil, în exclusivitate, la Barul de draught de lângă Țapul Gigantic.

Totodată, în cadrul festivalului, vor fi montate șase aparate pentru colectarea dozelor, pentru a se încuraja astfel, ca în fiecare an, reciclarea. La colectarea unui număr de doze, participanții vor primi premii speciale și acces în interiorul țapului gigantic, de unde vor putea realiza gif-uri memorabile de la înălțime. Toate detaliile vor fi aflate de festivalieri în timpul evenimentului.

Zona Kozel din cadrul UNTOLD cuprinde un spațiu generos de relaxare, o zonă cu jocuri și divertisment, un barbershop cu hairstyliști pentru fete, cât și pentru băieți, pentru realizare unui look ȚAPăn de festival, photo cornere diverse și multe alte oportunități de relaxare și distracție.

Surprizele continuă și în data de 5 august, vineri seară, când va urca pe mainstage, în premieră, fanfara Damian & Brothers, care va realiza un moment artistic în parteneriat cu berea de calitate premium, Kozel.