Cât de departe poate ajunge frica de necunoscut?

Sunt cărți care te fascinează de la prima pagină și cărți pe care nu le poți considera decât o punte de legătură între volume. Dacă primul volum din seria Distrugătorii de blestemene-a introdus în lumea magică din Emberfall, repovestind cu tenacitate povestea Frumoasei și a Bestiei, O inimă aprigă și frântă reprezintă exact opusul. Cu toate că a avut părțile ei bune, nu pot să nu mă gândesc că de fiecare dată când o parcurgeam simțeam că îi lipsește ceva. Și nu, nu mă refer la cele două personaje din prima carte, care practic apar episodic în această continuare. Pur și simplu, acțiunea este reprezentată mai mult de călătoria inițiatică a lui Grey, o evoluție de la statutul de străjer la cel de moștenitor al coroanei. Nu este un lucru rău, însă lupta care va decide soarta regatului va avea loc abia în ultimul volum. Tocmai de aceea consider că O Inimă aprigă și frântă reprezintă o punte de legătură între prima și ultima carte. Dar să începem cu începutul, nu-i așa?
O inimă aprigă și frântă de Brigid Kemmerer
An apariție: 2022
Autor: Brigid Kemmerer
Editura: CORINT, colecția CorinTeens
Titlu original: A Heart so Fierce and Broken
Traducător: Andra Elena Agafiței

Sumar: GĂSEȘTE MOȘTENITORUL, CÂȘTIGĂ COROANA!
Blestemul a fost în sfârșit distrus, însă prințul Rhen al regatului Emberfall înfruntă primejdii și mai mari. Se zvonește că nu el ar fi adevăratul moștenitor și că magia interzisă a fost dezlănțuită asupra ținutului. Și, cu toate că Rhen o are alături pe prințesa Harper, străjerul său, Grey, a dispărut, lăsând în urmă mai multe întrebări decât răspunsuri.
CÂȘTIGĂ COROANA, SALVEAZĂ REGATUL!
Grey cunoaște identitatea adevăratului moștenitor, dar a jurat să păstreze acest secret. Devenit fugar după ce a ucis-o pe vrăjitoarea malefică Lilith, tânărul nu este deloc dornic să-l provoace pe Rhen – asta până când Karis Luran amenință să atace din nou. Însăși fiica acesteia, Lia Mara, vede slăbiciunile crudului plan al mamei sale, însă poate ea să-l convingă pe Grey sa i se împotrivească lui Rhen, chiar dacă ar face-o pentru binele regatului Emberfall?
Antrenantă și imposibil de lăsat din mână, seria „Distrugătorii de blesteme” continuă cu cel de-al doilea volum, în care loialitățile sunt puse la încercare, iar o nouă iubire înflorește într-un regat aflat în prag de război.
„Având parte de un erou tulburător de idealist, de o eroină hotărâtă și plină de principii și de o suită de personaje secundare cutezătoare, O inimă aprigă și frântă este fermecătoare, antrenantă și te va face să-ți dorești imediat noi aventuri!” – The Nerd Daily
„Această continuare nuanțată oferă o nouă perspectivă și scoate în evidență valoarea și complexitatea relațiilor frățești și romantice deopotrivă.” – Kirkus
„Personaje convingătoare, dileme etice, aventuri sentimentale care se înfiripă când nu te aștepți și provocări non-stop, în vreme ce eroii înfruntă forțe întunecate în regatul Emberfall.” – Common Sense Media
„Un fantasy deosebit de captivant și pe care îl vei citi dintr-o suflare, O inimă aprigă și frântă are un final cu siguranță pe gustul cititorilor și care promite noi și noi peripeții.” – Foreword Reviews

Părerea mea: După primul volum care mi-a plăcut la nebunie și m-a ținut cu sufletul la gură, cartea trebuia să se ridice la nivelul așteptărilor. Dar se pare că, încă de la început, direcția în care se îndreaptă povestea mi-a dat de înțeles că nu va avea o acțiune la fel de intensă. Pe măsură ce capitolele curg, aștepți și aștepți să se întâmple ceva care să-ți capteze atenția, chiar dacă ritmul impus de autoare este unul destul de alert.
M-am bucurat să mă reîntâlnesc cu personajele pe care le-am îndrăgit în volumul Un blestem sumbru și nimicitor, dar am observat că s-au schimbat, devenind umbre ale celor pe care îi știam. Să fie oare luptele interioare, blestemele sau temerile unui viitor care se poate nărui într-un moment de neatenție? După ce au nimicit blestemul care îl transformă într-un monstru fioros, ai crede că Prințul Rhen și aleasa inimii sale, Harper, vor avea parte de acel „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” specific basmelor. Dar nu e așa. Amenințarea magiei și a unui nou moștenitor regal lasă răni adânci în sufletul prințului, schimbându-l într-o ființă ursuză și pusă mereu pe harță.
„Aproape uitasem că poate fi astfel. Prințul Rhen e un strateg strălucit și un gentleman desăvârșit, dar poate să fie și meschin în cele mai creative moduri. Blestemul l-a schimbat – de fapt, ne-a schimbat pe amândoi -, însă nu i-a știrbit abilitatea de a se răzbuna.”
În cine să te încrezi și pentru cine să speri… Ce mistere se ascund într-o lume fermecată? Sunt secrete care au schimbat cursul poveștii și îndreaptă personajele spre o cale total neașteptată. Fără doar și poate, autoarea reușește să te cucerească prin stilul propriu de a descrie acțiunea și prin dialogurile inteligente, conturând un curs al poveștii convingător.
Dacă primul volum s-a axat pe povestea de dragoste dintre Rhen și Harper, ei bine, O inimă aprigă și frântăse concentrează asupra lui Grey, comandantul lui Rhen. Așadar, vă place sau nu, desfășurarea acțiunii este conturată în jurul acestuia. Mânat de un trecut zbuciumat și ghidat de un viitor incert, Grey este elementul pivotal al romanului actual.
Un bonus neașteptat este relația celor două surori, Lia Mara și Nolla Verin, care par echivalentul feminin al lui Rhen și Grey. Și așa cum se explorează patimile, trăirile și neliniștile lui Grey și Lia Mara joacă un rol important în această călătorie. Doar este ancora de care bărbatul se agață. Relația celor doi evoluează lent și aș putea spune că Lia Mara o înlocuiește pe Harper în topul preferințelor mele. Cel puțin în această carte.
„Teama îi determină pe oameni să se poarte așa cum nu ne-am aștepta niciodată.”
Finalul este neașteptat, având acel factor surprinzător care te determină să mergi mai departe și să continui seria. Astfel că Distrugătorii de blesteme are o construcție specifică oricărei trilogii, unde al treilea și ultimul volum anunță o luptă care urmează să definitiveze întreaga poveste. O introducere care te captivează (primul volum), un preambul, o punte de legătură între prima și a treia parte (al doilea volum) și deznodământul (ultimul volum).
V-am făcut curioși? Cu toate că a avut plusuri și minusuri, vă recomand să îi acordați o șansă. Altfel cum veți înțelege ce se petrece în cel de-al treilea volum? În plus, părerea mea este subiectivă, fiecare are alte gusturi în materie de lecturi.
Am primit romanul ca urmare a colaborării cu Libris.ro și sunt fericită că am descoperit această continuare a unei povești care m-a făcut să o îndrăgesc. O recomand tuturor celor care preferă acest gen. Îți place să citești? Îți place să descoperi lumi, să călătorești prin intermediul cărților? Ești preocupat să te dezvolți și să faci lumea mai frumoasă? Crezi în oameni? Îți plac întâlnirile cu ei? Crezi în prietenie, respect, inteligență, iubire? Dacă da, înseamnă că avem multe în comun. Poți descoperi o mulțime de lecturi minunate pe Libris.ro! Libris.roeste despre oameni, frumos, viitor, despre a construi împreună, despre speranța și povești care devin realitate.