O viață traită pe culmile succesului
Am tot amânat această carte, deși este foarte populară. Era imposibil să nu fi auzit măcar în treacăt de Daisy Jones & The Six. Până și clubul de carte al lui Reese Witherspoon o recomandă. Este un roman interesant despre ascensiunea fulgerătoare și destrămarea oarecum previzibilă a unei trupe rock în timpul zbuciumaților ani ’70. Sub formatul unui interviu biografic, Taylor Jenkins Reid ne introduce în epoca de aur a rock‘n’roll-ului, trecându-ne prin viața zbuciumată a starurilor rock, împreună cu toate suișurile și coborâșurile din viețile lor. Adică droguri, petreceri, aventuri, iubiri împlinite sau neîmplinite și multe altele. Fiecare personaj povestește fragmente din turneul lor, lucruri care s-au întâmplat în urmă cu aproximativ 40 de ani, dar desigur că fiecare își amintește lucrurile diferit. Așa este mintea oamenilor. Ne joacă feste. Fiecare are o poveste proprie, o versiune unică. Însă, ca de fiecare dată, adevărul este la mijloc.
Daisy Jones & The Six de Taylor Jenkins Reid
An apariție: 2021
Autor: Taylor Jenkins Reid
Editura: CORINT, colecția Leda Bazaar
Titlu original: Daisy Jones & The Six
Traducător: Maria Adam
Sumar: Un roman cuceritor despre ascensiunea fulgerătoare și destrămarea oarecum previzibilă a unei trupe rock în timpul zbuciumaților ani 1970.
Toată lumea a auzit de celebrul grup rock Daisy Jones & The Six, dar nimeni nu a reușit să afle până acum motivele care i-au făcut pe membrii săi să își spună adio în timpul unui mult așteptat turneu mondial. Cine a fost de vină? Billy, cântărețul talentat și fermecător, dar înclinat să calce strâmb, sau aparent aeriana și fragila Daisy, care își dorește să fie apreciată nu pentru frumusețea năucitoare cu care a fost înzestrată, ci pentru talentul muzical?
O poveste despre sex, droguri, rock ’n’ roll, dar și despre prețul succesului și sacrificiile pe care sunt nevoiți să le facă artiștii și familiile lor. Construit sub forma unui interviu extins cu toți cei implicați, romanul reușește să surprindă cu fidelitate o perioadă istorică deopotrivă fermecătoare și controversată.
„Am devorat romanul într-o singură zi și m-am îndrăgostit de el.” – Reese Whiterspoon
„Romanul lui Reid seamănă într-atât cu biografia unei trupe care a existat în realitate și adună laolaltă episoade care par desprinse cu adevărat din atmosfera anilor ’70, încât cititorii vor avea senzația că îi ascultă pe cei din Fleetwood Mac sau Led Zeppelin. Reid este neîntrecută în abilitatea ei de a crea personaje complexe, ale căror emoții îți vor face pielea de găină.ˮ – Booklist
Părerea mea: Obișnuită cu modul de a scrie al lui Taylor Jenkins Reid și romanele pe care le-am „devorat” până acum, m-am aruncat în abisul acestei povești fără o plasă de siguranță și am căzut. Romanul este scris sub forma unui interviu sau, cum mi-a plăcut să zic la un moment dat, pare ca o terapie de grup, cititorul devine psihologul care le ascultă oful, încercând să înțeleagă firul narativ. Este o carte atipică. Acțiunea se desfășoară din amintiri, 40 de ani mai târziu, când mintea și-așa întunecată de droguri, băutură și nopți pierdute, nu mai e la fel de ageră ca în tinerețe.
„Billy: Băutura, drogurile, sexul, toate sunt la fel. Sunt niște limite pe care nu le depășești, însă pe urmă o faci. Și deodată ai o informație foarte periculoasă, și anume că poți să încalci regula și lunea nu se sfârșește pe loc. Ai luat o barieră mare, neagră și groasă și ai făcut-o puțin gri. Și acum, de câte ori o încalci iar, devine din ce în ce mai gri, până când într-o zi te uiți în jur și te gândești: Cândva aici era o barieră, cred.”
Cu toate că am citit-o în câteva zile, nu am putut să rezonez cu unele capitole. Bine, bine. Înțeleg că vremurile erau altele înainte de a mă naște, în fond, cam așa este și destinul multor trupe actuale, dar mi-ar fi plăcut mai mult dacă citeam narațiunea… Nu un transcript al interviului. Chiar și-așa nu am cum să nu admir atmosfera creată. S-a simțit atât de autentică, încât îmi era greu să știu că trupa, împreună cu toate personajele din jurul lor sunt pură ficțiune. Autoarea reușește să surpindă esența anilor ’70 într-un mod remarcabil, mai ales că vorbim despre un format doar din dialog. Iar formația e inspirată din The Beatles, Queen, The Who sau Led Zeppelin. În plus, cartea m-a dus cu gândul la filmul A Star is Born, cel puțin povestea de dragoste dintre cele două personaje cheie.
„Karen: Ți s-a întâmplat uneori să întâlnești pe cineva care pare să plutească prin viață? Daisy plutea cumva prin lume, neștiind cum mergeau lucrurile cu adevărat. Presupun că ar fi trebuit s-o urăsc pentru asta, dar nu o făceam. O iubeam pentru asta. Pentru că însemna că avea o tendință mai mică să înghită căcaturile pe care le înghițeam eu de ani de zile. Și cu ea prin preajma, nu mai era nevoie să le înghit și eu.”
Trecută de 20 de ani, Daisy Jones gustă din plin viața de artist. Este un spirit liber, independentă, care preferă să nu poarte pantofi și se îmbracă cum dorește, când dorește. Mai mult, poartă cu ea oriunde ar merge o cutiuță cu pastile magice. Da, da! Se droghează! Din plin, aș completa. Tânăra e incăpățânată, răsfățată, distrusă pe interior și-și dorește să fie ascultată. Billy Dunne, vocalistul și liderul trupei The Six, nu o suportă. Se vede oglindit în purtarea ei imatură. Așa cum era și el în urmă cu doar câțiva ani, pe când se droga și pierdea nopțile cu diverse aventuri. Apoi a renunțat la tot și s-a căsătorit. A compus muzică. Și și-a întemeiat o familie. A pornit la drum în turnee. Trăia și respira prin muzică. Și pentru un fost dependent de droguri, să fie în preajma unei persoane ca ea, nu putea duce decât la pierzanie. Dar toată lumea știa că pe scenă, împreună, dau totul din ei și sunt magici.
„Daisy: Am simțit cu adevărat că-l înțelegeam. Și cred că și el mă înțelegea pe mine. Știi, cu astfel de lucruri, genul acela de conexiune cu o persoană, e ca și cum te-ai juca cu focul. Pentru că te simți bine să fii înțeles. Te simți la unison cu o persoană, simți că sunteți la un nivel la care nu mai e nimeni.”
„Billy: Îmi iubeam soția. I-am fost fidel soției mele din secunda în care m-am îndreptat. Am încercat să nu simt niciodată ceva pentru vreo altă femeie, dar… Tot ceea ce o făcea pe Daisy să ardă mă făcea și pe mine să ard. Tot ce iubeam la lumea asta, iubea și Daisy. Toate lucrurile cu care mă luptam eu, și Daisy se lupta cu ele. Eram două jumătăți. Eram la fel. În felul acela în care nu ești la fel decât cu câțiva oameni.”
Părerile sunt împărțite cu privire la această carte, însă pe mine începutul m-a secat de puteri, Daisy mi s-a părut un copil răsfățat, abia fugit de acasă, care își dorește să devină vedetă peste noapte. Iar Billy, cu toate că avea o familie frumoasă, o soție iubitoare, care i-a iertat toate greșelile și l-a așteptat, i-a insuflat putere și a reprezentat ancora lui, nu a făcut decât să semene suferință în sufletul acesteia. Era firesc ca din acea magie născută pe scenă să apară ceva mai mult, însă singurul lucru care m-a uimit a fost finalul. Din acest motiv, am ajuns să îi acord 3.5 stele. Acel moment al realizării că realitatea nu e o durere totală care trece doar cu un pumn de pastile, băutură și sex. E și ceva mai mult dincolo de acest peisaj întunecat. Iar Daisy știe când să se retragă și să nu mai distrugă vieți. Fix în acel moment, Daisy se maturizează și se salvează pe sine.
Le mulțumesc prietenilor de la grupul editorial Corint pentru exemplarul oferit! Cartea poate fi achiziționată de pe link-ul următor: click aici.