CityVisionMagazine

Editura PUBLISOL anunta aparitia cartii CADEREA FRANTEI, de Julian Jackson

Reputatul istoric Julian Jackson realizeaza portretul fidel al unuia dintre cele mai dramatice momente ale istoriei secolului XX. Considerata, in Al Doilea Razboi Mondial, un bastion inexpugnabil al Aliatilor in confruntarea cu Germania nazista, Franta avea sa cada sub loviturile lui Hitler in numai sase saptamani.

In data de 16 mai 1940, Inaltul Comandament al armatei franceze era convocat de urgenta la Quai d’Orsay. Situatia era deosebit de grava. La numai cinci zile de la declansarea atacului, armata germana strapunsese la Sedan, dar si in alte locuri, liniile de aparare franceze desfasurate de-a lungul raului Meuse. Sunat cu o seara inainte de prim-ministrul Paul Reynaud spre a i se comunica faptul ca Franta era deja invinsa, Winston Churchill se grabeste sa ajunga la Paris, la intalnirea cu liderii politici si militari ai tarii. Ajuns acolo, a fost intampinat cu o atitudine plina de defetism. Panica si disperarea erau omniprezente si se vorbea insistent despre evacuarea capitalei. Churchill l-a intrebat pe Gamelin, comandantul armatei franceze, unde este rezerva strategica, spre a fi aruncata in lupta de aparare. Gamelin a raspuns sec: „Nu exista nicio rezerva strategica”.

Considerata un bastion inexpugnabil al Aliatilor in confruntarea cu Germania nazista, Franta avea sa cada sub loviturile lui Hitler in numai sase saptamani. Cine se face vinovat pentru acest umilitor esec militar? Si putea fi el evitat?

Profesorul si istoricul Adrian Cioroianu mentioneaza in prefata:

Cu alte personaje si alte chipuri, vechea rivalitate franco-germana s-a reaprins iarasi in septembrie 1939, ducand la ceea ce autorul acestui volum descrie foarte bine si analizeaza in detaliu – adica episodul numit Caderea Frantei, petrecut cu o viteza surprinzatoare, in iunie 1940. Cum a fost posibil acest episod? In istorie, un efect are intotdeauna mai multe cauze – siasa stau lucrurile si aici. Dar un om anume a jucat un rol esential in caderea Frantei – pentru ca el a vazut in aceasta victorie tocmai razbunarea pentru umilirea Germaniei din 1918. (…) Un caporal relativ firav si cu privirea fixa, care-i ura de moarte pe comunisti (…) spunea ca nu armata Frantei a in frant Germania, ci o oculta mondiala a evreilor. Acest caporal veteran de razboi, in varsta de 30 de ani, a tinut primul lui discurs politic in ziua de 12 septembrie 1919, intr-o berarie müncheneza. Numele lui era Adolf Hitler.”