Celebrul hairstilist Mounir a făcut show în România!
Mounir a venit pentru prima dată în România pentru asusține un Masterclass dedicat profesioniștilor din domeniul înfrumusețării. Hairstilistul din Liban a devenit celebru datorită transformărilor uimitoare pe care le realizează, având aproximativ 7 milioane de followeri pe Instagram și peste 5 milioane pe Facebook. Mounir are și propria linie de produse profesionale pentru colorarea părului, produse ce se găsesc în saloanele partenere Mounir Products România.
După un casting realizat din peste 80 de modele, Monir a selectat 15 fete care s-au bucurat de transformări înainte, dar și în cadrul show-ului susținut pe scena de la București. “Sunt foarte fericit în România. Energia este foarte pozitivă aici, iar oamenii sunt la fel. A fost un public numeros. Au fost peste 300 de persoane venite atât din diferite colțuri ale României, cât și din Grecia, Italia, Anglia, chiar și din Ucraina au fost hairsiliști. De asemenea, am fost plăcut impresionat de calitatea părului româncelor”, ne-a mărturisit Mounir.
Cei peste 300 de hairstiliști prezenți la cel mai important eveniment de hair al anului au avut ocazia să învețe chiar de la Mounir celebrele tehnici de balayage, dar și alte trucuri pentru ca ei să poată realiza propriile transformări în saloanele lor. Întregul show a beneficiat de exemple aplicate, iar Mounir a răspuns întrebărilor hairstiliștilor.
Transformarea modelelor a fost completă, ele defilând la finalul show-ului în costume special create pentru acest eveniment de brandul Bluzat.
Adelina Pestrițu, Andreea Bălan, Anamaria Prodan, Nasrin și Monica Roșu s-au numărat printre vedetele care au venit să-l întâlnească pe celebrul hairstilist Mounir
Dacă Anamaria Prodan a fost clienta lui Mounir în salonul lui din Liban, venirea lui în România nu putea trece neobservată, astfel că ea a venit să-l întâlnească și la show-ul din București.
Andreea Bălan nu a ratat nici ea ocazia de a-l întâlni pe Mounir, după ce în urmă cu câteva luni a făcut cunoștință cu produsele ce sunt deja distribuite pe piața din România.
La show au mai fost prezente și Adelina Pestrițu, Nasrin și dubla campioană olimpică la gimnastică, Monica Roșu.
Monir și întreaga echipă venită din Liban au fost încântați de țara noastră, dar și de modul în care au fost primiți. Ei au fost cazați la cel mai exclusivist hotel din București: JW Marriott.