CityVisionMagazine

Între iubire și datorie

Dacă aș putea să mă opresc asupra unui singur gen literar, atunci cu siguranță ar fi fantasticul cu ale sale povești nemuritoare, personaje incredibile și subiecte memorabile. Mă bucur să observ că în ultimii ani au apărut multe reinterpretări ale basmelor clasice, scrise într-o manieră modernă. Limbajul de odinioară transformă cărțile originale în acele obiecte inaccesibile, pe care se așterne praful. Repovestirile actuale aduc un suflu nou, iar autorii schimbă pe alocuri destinele unor personaje cunoscute sau chiar ne arată că și personajele negative au avut odată suflet. Aș include în această categorie cartea Heartless de Marissa Meyer, a cărei protagonistă este însăși Regina de Cupă din romanul Alice în Țara Minunilor de Lewis Carroll.

Heartless. Povestea nespusă a Reginei de Cupă de Marissa Meyer

An apariție: 2021
Autor: Marissa Meyer
Editura: STORIA, colecția Young Adult
Titlu original: Heartless
Traducător: Simona Ștefana Stoica

Sumar: Cu mult înainte ca Alice să cadă într-o gaură de iepure…

Și înainte ca trandafirii să fie vopsiți în roșu…

Regina de Cupă a fost doar o fată îndrăgostită pentru prima oară.

Catherine Pinkerton are o singură dorință: să deschidă cea mai minunată patiserie din Regatul Cupelor. Dar, potrivit mamei sale, un astfel de vis este de neconceput pentru tânăra care ar putea fi următoarea regină.

Lucrurile se complică atunci când Catherine îl întâlnește pe Jest, chipeșul și misteriosul joker de la curte, care îi face inima să bată mai tare cu o singură privire. Cu riscul de a-l ofensa pe Regele de Cupă și de a-și mânia părinții, Cath este hotărâtă să-și schimbe destinul și să-și asculte inima.

Însă într-un tărâm care abundă în magie, nebunie și monștri, soarta are alte planuri…

„Marissa Meyer urmărește ascensiunea Reginei de Cupă de la o tânără plină de speranță, care visează să-și deschidă propria patiserie, la o femeie împovărată de durere și cu instincte ucigașe.” – People Magazine

„Heartless îi va face pe cititori să rânjească precum Cheshire.” – Common Sense Meda

„Lumea fantasy creată de Marissa Meyer este spectaculoasă, impresionantă și extrem de minuțios construită.” – Publishers Weekly

„Cel mai bun roman fantasy al autoarei. Mayer a țesut întunericul și lumina, soarta și liberul arbitru, iubirea și ura într-o poveste imposibil de uitat, care urmărește transformarea Reginei de Cupă dintr-o tânără care visa la dragoste adevărată și libertate la o femeie nebună și nemiloasă, cunoscută îndeosebi pentru celebra replică Tăiați-i capul! Un roman must-read!” – School Library Journal

Părerea mea: Se spune că întunericul nu este născut și nici moștenit, ci este dobândit pe parcursul vieții, odată cu povara durerii și a deciziilor care ne poartă spre acel drum. M-am îndrăgostit de personajele din basmele clasice după ce am urmărit serialul Once Upon a Time (cunoscut privitorilor români drept A fost odată ca niciodată). De-a lungul anilor, am descoperit conexiuni la care nici nu m-am gândit și am aflat că până și Regina cea Rea sau Regina Roșie au fost cândva tinere visătoare, pline de speranță și cu inima pură, însă părinții, ascensiunea socială și multe alte evenimente dureroase le-au împovărat sufletul, reducându-l la un vid otrăvitor. După seria Cronicile lunare, Marissa Meyer ne îndulcește inimile cu o nouă poveste nespusă, însă de această dată, ni se așterne destinul lui Catherine Pinkerton, o tânără cu titlu nobiliar ce visează să își deschidă o patiserie. Nu vrea să se căsătorească. Nu vrea să devină Regină. Nu vrea să moștenească o avere blestemată. Ci visează să aducă bucurie prin minunatele ei tarte cu lămâie ori aromatele macarons și coloratele torturi. Crede că menirea ei e să aibă o afacere mică, în inima târgului și să îndulcească zilele curtenilor. Însă nu poate să fugă de destinul care i-a fost scris în piatră.

Regele de Cupă s-a îndrăgostit nebunește de ea, părinții o vor Regină, iar soarta o împinge spre acest viitor grandios. Dar cum să îi poruncească inimii ce să facă dacă nu simte decât dezgust față de suveran?

„Regele. Regele naiv, ridicol și atât de fericit. Soțul ei? Alesul ei? Partenerul ei prin încercările și bucuriile vieții? Ar fi regină și reginele… reginele nu deschideau patiserii cu cele mai bune prietene. Reginele nu bârfeau cu pisici pe jumătate invizibile. Reginele nu visau băieți cu ochi galbeni și nu se trezeau cu ramuri de lămâi atârnate deasupra patului.”

Inima ei o ia la galop în momentul în care îl întâlnește pe Joker (sau Jest), bufonul de la curte. Tânărul este misterios și șarmant și-i amintește lui Catherine de ochii galbeni pe care îi tot visa. Iar sentimentele de dragoste care prind rădăcini în inima ei își găsesc oglindire și la Jest.

„M-ai vrăjit din prima clipă în care te-am văzut în acea rochie roșie și nu știu ce să fac în legătură cu asta, în afară de a folosi toate talentele de care dispun pentru a încerca să te vrăjesc la rândul meu.”

Deși știam că nu va avea un final fericit, deoarece cunoaștem mult prea bine ce se întâmplă în Țara Minunilor după sosirea lui Alice, am sperat până la final că destinul lui Catherine, viitoarea Regină de Cupă, va fi cu totul diferit. Îmi imaginam un univers paralel în care totul se încheie cu happy end.

Lumea creată de autoare este magică, cu toate că acțiunea începe lent, Regatul Cupelor este fabulos, Marissa știind cum să introducă cititorul în poveste. Este și o carte din care avem multe de învățat, căci părinții, care își doresc întotdeauna ce e mai bun pentru copiii lor, greșesc fără să vrea. Uneori căile alese de ei nu sunt cele pe care și le doresc generațiile următoare, iar Catherine este prinsă în acest joc halucinant în care nu are voie să calce strâmb. Este marioneta părinților ei și atât. Astfel, tânăra ajunge să își pună la îndoială inima și așteaptă ca toți ceilalți să ia decizii pentru ea.

Am descoperit, de asemenea, multe personaje cunoscute: Pălărierul, pisica Cheshire, Omida, Iepurele Alb și Regina Albă.

Timpul este nedrept cu tânăra visătoare, o ajunge din urmă, punând-o pe fugă și împingând-o către decizia incorectă. Așa e Timpul. „Uneori se mișcă înainte și uneori se mișcă înapoi, uneori trece repede, uneori încet, iar alteori se oprește complet.” Timpul – această evoluție continuă a spiritului uman.

Însă la final, destinul ne ajunge pe toți, indiferent de opțiunile pe care credem că le avem. Așa cum și personajele noastre își descoperă soarta mult prea crudă.

„Unul va fi un ucigaș, celălalt va fi martirizat, / Unul va fi monarh, celălalt va înnebuni.”

Și inima are întotdeauna de pierdut… Dar și capul.

Am primit romanul ca urmare a colaborării îndelungate cu Libris.ro și sunt fericită că am descoperit această poveste marcantă smulsă din trecutul Reginei de Cupă. Acum îi înțeleg mult mai bine acțiunile și trăirile. O recomand tuturor celor care preferă acest gen. Îți place să citești? Îți place să descoperi lumi, să călătorești prin intermediul cărților? Ești preocupat să te dezvolți și să faci lumea mai frumoasă? Crezi în oameni? Îți plac întâlnirile cu ei? Crezi în prietenie, respect, inteligență, iubire? Dacă da, înseamnă că avem multe în comun. Poți descoperi o mulțime de lecturi minunate pe Libris.roLibris.ro este despre oameni, frumos, viitor, despre a construi împreună, despre speranța și povești care devin realitate.