3DUTECH lansează cea de-a patra ediție a campaniei „Modelează viitorul. Printează-l 3D!”
Inițiativa „Meseriașii viitorului vor lucra cu imprimanta 3D” continuă în 2022 eforturile pentru accesul elevilor şi profesorilor la competențele digitale reale, contribuind la transformarea tehnologică în școlile din România și la susținerea meseriilor viitorului.
Proiectul realizat cu sprijinul ECDL România șiDedeman, alături de AOAR (Asociația Oamenilor de Afaceri din România) și în acord cu Ministerul Educaţiei, se axează pe oferirea unor noi perspective pentru învățământul preuniversitar, inclusiv pentru cel profesional, spre specializări noi, cu foarte mare potențial de creștere economică. Una dintre aceste specializări este imprimarea 3D, având implicit scopul formării și adaptării la evoluţia noilor tehnologii. Pentru al patrulea an, elevii se vor acomoda cu meseriile din domeniul fabricației aditive (imprimarea 3D), alături de alte meserii inovatoare.
Prin intermediul campaniei „3DUTECH. Modelează viitorul. Printează-l 3D!”, mai multe şcoli din România devin anual hub-uri de imprimare 3D. La fiecare ediție 10 licee din țară sunt dotate cu imprimante 3D performante și consumabile, iar cel puţin 20 de profesori și 200 de elevi au oportunitatea să obţină gratuit certificarea recunoscută internațional ECDL 3D Printing.
Cea de-a patra ediție a campaniei va fi lansată oficial în cadrul conferinței online din 21 ianuarie, ora 11:00, aducând în discuție agenda proiectului de anul acesta, precum și rezultatele activității desfășurate în liceele din țară de până acum.
Evenimentul se adresează atât elevilor, părinților și profesorilor, cât și celor interesați de transformarea tehnologică în școlile din România. Conferința va aborda subiecte referitoare la tipuri de competențe noi, ce devin deja obligatorii pentru absolvenți, astfel încât să fie pregătiți pentru meseriile viitorului și va urmări o dezbatere live cu specialiști în educație, tehnologie și afaceri. De asemenea, participanții vor avea oportunitatea de a participa la o demonstrație live ECDL 3D design & printing. Totul se va desfășura online, printr-un stream pe pagina de Facebook a proiectului, unde publicul va putea urmări temele dezbătute alături de invitați speciali, precum:
– Sorin Mihai Cîmpeanu, Ministrul Educației
– Florin Pogonaru, Președinte AOAR
– Georgiana Grigoraș, Specialist PR Dedeman
– Marian Staş, Președinte Asociația Clubul Liderii Mileniului Trei
– Diana Popescu, Profesor universitar Universitatea Politehnică București
– Dan Panciu, Co-founder iMake3D România
– Irinuca Văduva, General Manager ECDL România
– Mihai Peca, Specialist în formare și certificare ECDL 3D Printing
Până în prezent, în total sunt implicate 40 de licee din majoritatea județelor României și sute de profesori și elevi care au trecut prin proiect. Ediția a patra se va desfășura în perioada ianuarie – iunie 2022 și va urmări activarea următoarelor 10 noi EDUTECH 3D printing hubs din: București, Buzău, Piatra Neamț, Vaslui, Galați, Mureș, Sălaj, Gorj, Arad și Hunedoara.
Mai mult, în cadrul ediției din acest an va fi desfășurat și concursul național 3DUTECH de 3D design & printing dedicat liceenilor și profesorilor, care încurajează spiritul de competiție și crearea unei comunități extinse de practică în domeniul imprimării 3D.
3DUTECH reafirmă importanța competențelor digitale. Dezvoltarea aptitudinilor IT va juca un rol critic în revigorarea economiei României, prin educarea unei forțe de muncă inovatoare, și va fi parte integrantă din succesul pe care îl va înregistra politica unei creșteri inteligente și inclusive. În acest sens, ceea ce reuşim să facem în şcoli pentru elevii şi profesorii noştri devine crucial pentru România de mâine. – declară Irinuca Văduva, General Manager ECDL România.
Inițiativa își propune să răspundă unor nevoi concrete identificate la nivel național, precum decalajul major referitor la adaptarea nivelului de educație și formare la cerințele de pe piața muncii, oferta educațională cu caracter formal ce nu corespunde evoluției tehnologice de astăzi și lipsa competențelor elevilor din învățământul preuniversitar pentru utilizarea eficientă a tehnologiei digitale.
Primele ediții ale proiectului „Meseriașii viitorului vor lucra cu imprimanta 3D” au demonstrat faptul că atât profesorii, cât și elevii prezintă o mare curiozitate în ceea ce privește competențele de bază în domeniul tehnologiilor de imprimare 3D și evoluția acestora. Un studiu de impact al tehnologiei 3D Printing realizat de ECDL România, cu sprijinul Ministerului Educației, arată faptul că din rândul elevilor, 90.64% au fost interesați să afle mai multe informații despre imprimarea 3D, considerând util un astfel de curs, iar din rândul profesorilor, 94.49% ar fi interesați să afle mai multe detalii despre imprimarea 3D și ar propune sau ar fi de acord cu introducerea unui astfel de opțional.
Fabricația aditivă a crescut rapid în ultimii ani, mai ales în domeniul construcțiilor, fiind adoptată cu mult succes în țări precum Marea Britanie, Țările de Jos, China și SUA. Există posibilitatea printării unor elemente ce adaugă plusvaloare construcțiilor, medicinei, electronicii, industriei auto, industriei aviatice, domeniului apărării, publicității sau industriei alimentare. Mai mult, în plan mondial, inclusiv pentru România, vor exista din ce în ce mai multe oportunități în modele de afaceri și joburi pe piața muncii, centrate pe exploatarea potențialului imprimantei 3D. Viitorul aduce creșterea în număr de utilizatori, care o să acționeze ca producători, consumatori sau lucrători. Astfel, proiectul vizează crearea unei baze solide de competențe și de know-how teoretic și practic, în vederea unei mai bune pregătiri a tinerilor pentru societatea și meseriile viitorului.
Urmărește conferința live pe 21 ianuarie, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook 3DUTECH și află mai multe informații despre proiect pe www.3dutech.ro.
Partener media: Adevărul.ro