Ce șanse ai să-ți întâlnești sufletul pereche?
Chiar dacă mai toată lumea se gândește la sufletul pereche ca la cineva care îți umple viața numai de bucurie, acesta este de fapt persoana care pur și simplu te completează. Cu toții avem nevoie de cineva care să ne ajute să devenim cea mai bună variantă a noastră, iar câteodată acest proces este unul mai puțin plăcut. E greu să treci peste anumite limite mentale și să depășești bariere pe care singur ți le-ai pus de-a lungul anilor, dar asta înseamnă dezvoltarea ta ca individ. Câteodată este posibil chiar să nu fim atrași fizic de jumătatea noastră, cel puțin nu de la început, dar simțim că există o forță inexplicabilă care cumva ne împinge unul către celălalt și face ca drumurile noastre să se intersecteze din ce în ce mai des. Cred că așa s-ar descrie cel mai bine existența unor suflete pereche. Și de aici pornește totul. De aici începe povestea. Așa cum și Minnie și Quinn s-au intersectat de multe ori de-a lungul vieții, încă din prima zi a lor pe acest pământ și nu au știut.
Anul viitor pe vremea asta de Sophie Cousens
An apariție: 2021
Autor: Sophie Cousens
Editura: NEMIRA, colecția Damen Tango
Titlu original: This Time Next Year
Traducător: Roxana Olteanu
Sumar: Ce șanse ai să-ți întâlnești sufletul pereche?
Viețile lor au început în același moment, dar au continuat cum nu se poate mai diferit. Iar acum, după aproape treizeci de ani de întâlniri ratate, sunt pe cale să se intersecteze din nou.
Minnie Cooper și Quinn Hamilton s-au născut în același spital, de revelion, dar Quinn a primit premiul cel mare pentru „cel dintâi născut“ în Londra, în anul 1990. Cu un asemenea ghinion, nici nu e de mirare că fiecare aniversare a lui Minnie s-a dovedit un mic dezastru.
Când se reîntâlnește cu Quinn peste ani de zile, la o petrecere de Anul Nou, descoperă că el a devenit un om de afaceri șarmant și plin de succes, în timp ce ea e pe cale să-și piardă compania și casa.
Dacă sunt atât de diferiți, de ce fiecare întâlnire întâmplătoare îi tulbură și îi face să-și dorească mai mult?
„Compania ideală când bei o ciocolată caldă sub pătură. Incredibil de romantică și cu un aer de sărbătoare, această carte e ca o îmbrățișare.“ – JOSIE SILVER, autoarea bestsellerului O zi de decembrie
„Plin de farmec britanic și de magia revelionului, acest roman de debut înfățișează povestea a doi oameni ale căror drumuri se intersectează iar și iar.“ – PARADE
Părerea mea: Se spune că sufletele pereche au trăit cândva o iubire atât de puternică într-una din viețile anterioare, încât se întâlnesc și în viața actuală, iar dragostea lor este la fel de profundă și intensă, reprezentând continuarea poveștii de atunci. Întâlnirea cu sufletul pereche este un moment în care cunoști o persoană și ai un puternic sentiment de familiaritate, ca și cum v-ați cunoaște de o viață. Instantaneu, se instalează o conexiune profundă, inexplicabilă, ce transcede atracția fizică. Este greu de descris în cuvinte senzațiile pe care le percepi atunci când îți întâlnești sufletul pereche. Nu există doar atracție fizică, emoțională, sexuală, simți și percepi că este mult mai mult și că va exista pentru totdeauna. Acest lucru este valabil și pentru Minnie și Quinn, doi tineri trecuți de vârsta de 30 de ani, care se întâlnesc întâmplător în mai multe etape ale vieții.
Cartea Anul viitor pe vremea asta se citește în câteva ore, având un subiect facil și dialoguri simple, fiind o comedie romantică. Am întâlnit multe clișee, însă nu m-au deranjat, deoarece îmi doream să citesc un roman simplu, perfect pentru ultimele zile din an. Am păstrat cărțile stufoase pentru anul viitor! Așadar, Minnie și Quinn sunt născuți la un minut distanță unul de celălalt, la cumpăna dintre ani. Fiind primul copil născut în anul 1990, spitalul îi oferă și un premiu lui Quinn. Mamele lor, Connie Cooper și Tara Hamilton, sunt diferite atât din punctul de vedere al comportamentului, cât și al statului social, Tara provenind dintr-o familie bogată. Premiul oferit de spital ajunge tot la Tara, ceea ce o întristează pe Connie. În plus, Tara nu doar că primește o sumă considerabilă de bani, dar îi „fură” și numele fetiței născute de Connie. Ani mai târziu, mama lui Minnie este bântuită de fantomele trecutului, iar mâhnirea și nemulțumirile personale îi umbresc fericirea. Nu au avut o viață ușoară, nici Minnie, nici părinții ei, aceștia muncind din greu pentru fiecare ban câștigat. Acest lucru este vizibil și în cercul de prieteni al lui Minnie.
„Și dacă viața mea e doar o clipă dintr-o clipă, atunci ce rost are? Nimic din ce fac eu, nimic din ce spun eu n-o să conteze în marea schemă a lucrurilor. (…) Eu nu fac decât să-mi repar casa, să-mi hrănesc familia și să fac plăcinte.”
Personajele din carte sunt plăcute, te poți identifica ușor cu multe situații și povești, iar asta m-a bucurat enorm. Îmi doream să citesc o carte cu un final fericit, lipsită de orice element fantastic. Umorul este și el prezent, deoarece Minnie pare urmărită de ghinion de fiecare revelion. E ca și cum universul ar râde de ea și de deciziile ei. Însă curentul o împinge mereu în direcția lui Quinn, pe care îl întâlnește în diverse momente ale vieții. Dar parcă nu e niciodată momentul potrivit pentru a începe o relație, deși e clar că amândoi se simt atrași unul de altul.
„Nu poți să oprești vântul, el va bate mereu. Tot ce poți face este să-ți înfigi bine picioarele în pământ.”
Copiii sunt cei care reușesc să reînnoiască legătura dintre mame, iar Tara, care suferă de anxietate severă și nu poate ieși din casă, își învinge temerile cu ajutorul lui Connie. Astfel, Connie află că Tara și-a numit băiatul – Quinn – în semn de recunoștință pentru cea care i-a fost alături în același salon de spital. Da, cartea este plină de momente frumoase, emoționante și replici drăguțe, transmițând un mesaj sensibil, dar pozitiv.
Am primit romanul ca urmare a colaborării îndelungate cu Libris.ro și sunt fericită că am descoperit această carte romantică. O recomand tuturor celor care preferă acest gen. Îți place să citești? Îți place să descoperi lumi, să călătorești prin intermediul cărților? Ești preocupat să te dezvolți și să faci lumea mai frumoasă? Crezi în oameni? Îți plac întâlnirile cu ei? Crezi în prietenie, respect, inteligență, iubire? Dacă da, înseamnă că avem multe în comun. Poți descoperi o mulțime de lecturi minunate pe Libris.ro! Libris.ro este despre oameni, frumos, viitor, despre a construi împreună, despre speranța și povești care devin realitate.