Destinul – lucrarea zeilor sau a oamenilor?
De-a lungul timpului, dragonii au ocupat un loc important în mitologia universală, dar mai ales în cea chineză. Apar mărturii în picturi, proză, poeme, cântece si în multe alte aspecte ale spiritualității chineze. Originea lor este însă necunoscută, dar, cu siguranță, anterioară scrierii. Cu multe secole în urmă, poate chiar milenii, aceștia erau aducători de prosperitate și noroc, simbolizând puterea și desăvârșirea, curajul și îndrăzneala, eroismul și perseverența, noblețea și divinitatea. Totodată, dragonii au reprezentat un subiect fascinant și pentru europeni. Omniprezenți în blazoanele nobiliare și cavalerești alături de alte creaturi, aceștia ornau cu imaginea lor arme, scuturi, sigilii și bântuiau imaginația multor persoane din perioada medievală. Așa au luat naștere miturile, legendele și credințele referitoare la aceste creaturi fantastice, dar extrem de vii în memoria colectivă a oamenilor. În prezent, multe cărți fantastice sunt centrate în jurul unor regate în care trăiesc diverse ființe mitologice. O apariție recentă și fascinantă deopotrivă este Ultimul apus de soare, scrisă de o autoare contemporană. Am fost surprinsă când am descoperit originea sa, deoarece povestea care a prins viață în paginile acestei cărți este de-a dreptul uimitoare. Da, da, Bianca este o româncă pasionată de genul fantastic.
Ultimul apus de soare – Bianca Vîlcu
An apariție: 2021
Autor: Bianca Vîlcu
Editura: Ink Publishing House
Sumar: După ultimul apus de soare, lumea rămâne în întuneric.
De la munții Chatlam, până la vulcanii din Triav Prya, nu mai există suflet care poate vedea lumina zilei.
Zeii își întorc spatele, iar în lipsa lor, regatele oamenilor trebuie să găsească o cale prin care să salveze soarele de pe lumea cealaltă.
Soarta oamenilor capătă o nuanță întunecată și haosul pune stăpânire peste tărâmurile acestora, căci întunericul scoate ce e mai urât din ei la suprafață, iar eroii nu sunt ușor de găsit în beznă.
În final, prețul care trebuie plătit e mare și adevărul mult prea dureros. Într-un ultim ceas, vor putea aceștia să înțeleagă că noaptea fără de sfârșit e cea mai neînsemnată problemă a lor?
Părerea mea: Nu-i așa că v-ați dorit dintotdeauna să pătrundeți în universul fantastic al regatelor medievale? Ori v-ați imaginat traiul la curțile din Urzeala Tronurilor? Ei bine, acum aveți ocazia! Ultimul apus de soare este o lectură încântătoare din punct de vedere vizual, dar și stilistic, cu povești uimitoare, o acțiune antrenantă și personaje memorabile.
„Demult, acum mult, mult timp, atunci când vulcanul scuipa mereu foc fierbinte și distrugea Cetatea, când krakenii înotau până dincolo de Marea Blândă și erau mai mulți dragoni sălbatici în aer decât călăreți în est, trăia o prințesă cu părul negru precum cărbunii înainte să fie aruncați în foc și ochii arzători ca măruntaiele vulcanului. Prințesa era fericită în castelul ei și nu avea un dragon, ci zece.”
Universul creat de Bianca este întunecat, mistuit de flăcările războiului și de haos. Regatele cedează unul după altul, ajungând ca cele mai importante ținuturi să îngenuncheze în fața Întunericului. După ce soarele apune pentru totdeauna, regatele cad pradă panicii și disperării, aflându-se sub mantia grea a unei nopți eterne. Totuși există povești despre un eveniment similar, petrecut cu mai bine de 770 de ani în urmă, iar oamenii caută o cale de a alunga Întunericul. Însă fiecare punct de cotitură din istorie necesită un sacrificiu. Acesta este prețul păcii. Degeaba se creează alianțe matrimoniale între prinți și prințese din regate opuse, dacă sufletul rămâne la fel de întunecat precum noaptea lipsită de stele.
Odată ce parcurgem capitol după capitol, pagină după pagină, ajungem să cunoaștem diferite personaje, fiecare dominat de trăiri și ambiții proprii. De la loialitate la gelozie, dizgrație și naivitate, autoarea a reușit să făurească o lume magnifică cu o mulțime de personaje, fiecare având propriul punct de vedere asupra acțiunii. Nu am putut să nu le observ pe Amara și pe sora ei vitregă, Naia. Cele două sunt contrastante, așa cum sunt soarele și luna, însă destinele li se întrepătrund.
„Una e luminoasă ca soarele, iar alta e întunecată ca noaptea.”
Într-o lume unde oamenii se tem de furia zeilor și de urgia dragonilor, într-o lume în care magia încă se practică, iar regii sunt nemiloși și îmbătați de aburii puterii, Amara reușește să își facă vocea auzită. Cu toate că e o bastardă, o fachie – un cuvânt atât de josnic încât toți se simt inconfortabil la auzul lui, ea devine foc viu, semănând cu dragonii din ținut. Povestea ei, evoluția și călătoria spre destinul care o așteaptă la final au poziționat-o cu mult deasupra celorlalte personaje. Ce e drept, la început puteți fi năuciți de numărul mare de personaje, dar pe parcurs veți înțelege cine este fiecare și ce rol are în poveste.
„Oamenii trăiesc sub patimile zeilor, fie că vor sau nu. Sorțile lor sunt împletite cu ale zeilor în rugăciune și în păcat.”
„Lumea s-a născut și a renăscut de atâtea ori, încât am uitat ce ne dă putere. Am dat fețe zeilor, căci uitam la ce trebuia să ne închinăm. I-am uitat pe zeii străvechi, dar ei au continuat să trăiască și să ne privească cu ochii lor mari. Unii dintre noi nu i-am uitat și am scăldat pământul în ofrande. Pentru fiecare pește cules din mare am plătit tribut, iar zeii vor fi blânzi cu noi.”
Vă invit să citiți Ultimul apus de soare pentru a descoperi această poveste fantastică. Le mulțumesc prietenilor de la editura Ink Publishing Housepentru exemplarul oferit!