Buticul cu gânduri bune
Bună
dragii mei,
Îmi doresc foarte, foarte mult să împrastii
“Mesaje Pozitive”.
Traversăm, cu toții, de mai bine de doi ani, o
perioadă cel puțin ciudată, ca să nu îi spunem, în mod direct, dificilă.
Am vazut și am simțit, în jurul meu, un “vibe”
mai rece și mai trist. Am văzut nuanțe de răutate, acolo unde poate nu m-aș fi
așteptat. Am văzut debusolare și un soi de panică.
Dar nimeni și nimic nu ne dă dreptul să judecăm,
mai ales în contextul în care această perioadă cu siguranță, pe lângă pagubele
fizice pe care le-a făcut printre noi, a cauzat și crăpături, mai mici sau mai
mari, în ceea ce am putea numi fundația noastră sufletească.
Și cum am spus, nu avem dreptul să judecăm, dar
dacă ne stă în putere, de ce să nu ajutăm?
De aceea îmi doresc să împrăștii mesaje pozitive
de la o româncă autentică pentru toți românii mei frumoși. Poate mesajul
potrivit, văzut pe tricoul unui străin pe stradă, va salva ziua cuiva :).
Acestea sunt cuvintele citite pe Symone.ro, prin care Simona Nicolae a anunțat că va lansa o carte – PUTEREA PREZENȚEI TALE și va deschide, în cadrul blogului său, un magazine online în care se va vinde doar partea plină a paharului.
Știm, viața nu este mereu roz, ba chiar are uneori prea multe nuanțe de gri, dar așa cum afirma și Simona, poate mesajul potrivit, descoperit în locul potrivit, poate aduce un zâmbet pe o față posomorâtă, sau poate salva ziua cuiva.
Inițiativa ei merită lăudată și vă lăsam să descoperiți toate surpizele din magazinul online, pe www.symone.ro, la sfârșitul acestei luni.