CityVisionMagazine

Cosmin Neacşu este pregătit să ducă serialul animat ,,Aventurile lui LittleEdu” la un cu totul alt nivel

Dacă înainte de începerea şcolii LittleEdu, primul supererou animat românesc,  s-a alăturat iniţiativei de a strânge fonduri pentru rechizitele copiilor fără posibilităţi materiale, ,,Distracţie şi educaţie cu LittleEdu” este cea mai recentă campanie în care supereroul animat creeat şi însufleţit de Cosmin Neacşu este implicat.  Prin conţinut educativ nou şi din ce în ce mai atractiv pentru cei mici, LittleEdu a reuşit să devină protagonistul unei noi serii de acţiuni menite să propulseze acest proiect la nivelul următor.

Mai mult decât atât, odată cu începerea noului an şcolar, Cosmin Neacşu le-a pregătit multe surprize micuţilor, alături de personajul său animat, LittleEdu. Pe lângă premiile atractive oferite în cadrul campaniei realizate alături de ParkLake, tot în această locaţie copiii vor avea ocazia să îşi admire supereroul preferat şi în realitate, într-un decor tematic dedicat interacţiunii dintre fani şi celebrul său personaj.

,,Sunt foarte mândru de tot ce am reuşit să realizez până în acest moment cu şi alături de LittleEdu. Mi s-a demonstrat pe această cale încă o dată că doar un proiect născut din pasiune, prin foarte multă muncă şi perseverenţă poate deveni unul de succes. Am planuri foarte mari pentru primul supererou românesc animat. În continuare lucrez la transformarea lui într-un personaj 3D şi am încredere că în foarte scurt timp LittleEdu va marca o premieră în industrie şi la acest capitol.”, a declarat Cosmin Neacşu.

Temele pe care le abordează seria animată ,,Aventurile lui LittleEdu” în cele 32 de episode ale sale sunt pe cât de variate, pe atât de educative şi propune subiecte din diverse zone de interes cum ar fi: sistemul imunitar, importanţa legumelor, a apei şi vorbeşte despre sistemul solar sau tulburări de învăţare precum dislexia.

Atunci când nu este complet captivat de realizarea unor noi episode marca LittleEdu, Cosmin Neacşu este un tânăr de 24 de ani pentru care pasiunea pentru tot ce înseamnă conţinut video de calitate s-a transformat şi într-un mod de viaţă. În prezent lucrează alături de branduri renumite la realizarea de reclame şi clipuri video, serviciile sale fiind din ce în ce mai solicitate de companiile pentru care creativitatea este un element cheie.

Un proiect marca YouStars, ,,Aventurile lui LittleEdu” este un serial de animaţie aflat în plină dezvoltare, a cărui misiune este aceea de a oferi conţinut accesibil şi atrăgător pentru copii, pornind de la ideea că doar prin joacă şi limbajul accesibil lor educaţia poate deveni atractivă.

Mai multe informaţii despre ,,Aventurile lui LittleEdu” găsiţi aici:

https://www.youtube.com/channel/UCxRM_yQRJbP5v-lIG5Wdsiw
https://www.facebook.com/LittleEdu