CityVisionMagazine

Curtea eroilor neînfricați

În ultimii ani au apărut multe reinterpretări ale basmelor și romanelor celebre, scrise într-o manieră modernă. Limbajul de odinioară transformă cărțile clasice în acele obiecte la care ajungi cu greu, aflându-se pe un raft superior. Repovestirile actuale aduc un suflu nou, iar autorii schimbă pe alocuri destinele unor personaje cunoscute, romanele fiind accesibile publicului tânăr. În această categorie poate fi inclusă și cartea „Curtea Miracolelor” de Kester Grant, o aventură care amintește de romanul clasic al lui Victor Hugo, „Mizerabilii”. Cartea lui Hugo este considerată una dintre capodoperele umanității, fiind o adevărată frescă a societății. Pornind de la această idee, Grant creează un nou univers în jurul unui personaj îndrăgit: Éponine.

Curtea Miracolelor – Kester Grant

An apariţie: 2021
Autor: Kester Grant
Editura: Storia Books, colecția Young Adult
Titlu Original: The Court of Miracles
Traducător: Simona Ștefana Stoica

Sumar: O aventură incitantă pentru fanii romanelor „Mizerabilii” și „Banda celor șase ciori”, în care o tânără hoață trebuie să-i înfrunte pe Lorzii lipsiți de scrupule din tenebrele Parisului.

1828. Revoluția franceză a eșuat și orașul – o junglă urbană violentă – este împărțit între o casă regală nemiloasă și nouă ghilde criminale, cunoscute sub numele de Curtea Miracolelor.

Éponine ‘Nina’ Thénardier, pe care toată lumea o știe drept Pisica Neagră, este o membră talentată a Ghildei Hoților. Viața ei se rezumă la jafuri săvârșite în miez de noapte, evitarea pumnilor unui tată bețiv și protejarea surorii ei adoptive inocente, Cosette ‘Ettie’. Când aceasta atrage privirea Tigrului – necruțătorul Lord al Ghildei Trupului – Nina jură să o protejeze cu orice preț.

Însă jurământul o va purta din catacombele întunecate ale Parisului, aflat în pragul unei noi revoluții, până în inima curții strălucitoare a lui Louis al XVII-lea, și o va obliga să facă o alegere teribilă – să-și protejeze sora și astfel să declanșeze un război brutal între ghilde sau să o abandoneze pentru totdeauna în mâinile Tigrului.

„Povestea se remarcă atât prin descrierile scânteietoare ale lumii subterane criminale, cât și prin eroina înverșunată și ingenioasă.” – Kirkus

„Romanul lui Grant se distinge prin personaje memorabile, mize mari și o intrigă sfâșietoare. O poveste care militează pentru justiție și reîntregirea familiei.” – Publishers Weekly

„O reinterpretare incitantă a unui roman clasic”. – Booklist

„Dacă ați căutat o reinterpretare a romanului <<Mizerabilii>>, Kester Grant are cartea ideală pentru voi!” – BuzzFeed

„Cititorii de ficțiune istorică se vor bucura de această nouă versiune a unui roman clasic.” – Bookpage

Părerea mea:

Curtea Miracolelor” prezintă o lume plină de corupție, promisiuni încălcate și acte de violență. Descrierile detaliate fac ca universul lui Grant să prindă viață în mintea cititorului. Este o junglă urbană care fierbe sub imperiul fricii și al tensiunii, iar ordinea și pacea sunt de domeniul trecutului, în vreme ce persoanejele continuă să lupte și să meargă mai departe până la îndeplinirea țelului lor. Cartea dezbate intens conceptul de corupție. Într-o lume fără legi ori justiție, cine va menține ordinea? Kester Grant explorează această temă într-o varietate de moduri, nu numai în promisiunile pe care și le fac personajele, ci și în responsabilitățile pe care le au ghildele față de ceilalți fii și fiice, iar regii și reginele față de poporul lor. Nina și prietenii ei ne învață că frica nu trebuie să ne împiedice să acționăm, ci să ne ridicăm în fața asupritorilor.

„Ceea ce ne leagă este Ghilda noastră. Este o legătură mai puternică decât familia, mai importantă decât sângele.”

„Toți venim la Curtea Miracolelor ca egali. Curtea nu recunoaște nicio rasă, nicio religie, nicio legătură de căsătorie sau de sânge. Mizerabilii au un singur Tată, Lordul Ghildei lor; o singură familie, Ghilda lor; și o singură Lege.”

Romanul „Mizerabilii”, care stă la baza acestei cărți, este complex, prezintă o lume în tonuri cenușii. Îmi amintesc că l-am citit cu dificultate, deoarece nu puteam crea o conexiune cu acea lume, apoi m-am informat despre Revoluția Franceză și ce impact a avut asupra omenirii. Istoria este scrisă de supraviețuitori, nu de câștigătorii unui război. Așa că am pornit cu o idee preconcepută despre Mizerabili. Am parcurs destul de greu primele capitole, apoi, odată cu desfășurarea acțiunii, Nina mi-a câștigat simpatia. Într-o lume care vede dragostea drept o slăbiciune, Nina este condusă de loialitatea ei față de propria soră. Este hotărâtă și încăpățânată. Evoluția ei este fabuloasă, cartea desfășurându-se pe o durată lungă de timp. Vede cum oamenii care fac regulile ajung să rănească și îi sacrifică pe alții pentru propriile câștiguri. Ea este inteligentă și nu se teme să trădeze pentru a-și proteja familia. Este dispusă să facă orice pentru Ettie, sora ingenuă și frumoasă și nu-și dorește să treacă prin ce a trecut ea. Nu a avut o viață ușoară, după ce și-a pierdut sora mai mare, iar tatăl și-ar fi vândut proprii copii pentru interesele sale. Astfel, Nina a devenit Pisica Neagră, un hoț renumit. Pe alocuri, tânăra este mânată și de răzbunare.

„Poartă hainele ca pe o mască, să nu te vadă nimeni, înțelegi? Poartă-le pentru a-ți ascunde adevărata față. Nu ești pisicuța Nina, ci Pisica Neagră. Arată-ți colții și ghearele cu fiecare ocazie, ca să nu uite că ești periculoasă. Abia atunci vei fi câștigat o fărâmă de siguranță.”

În esență, „Curtea Miracolelor” este o poveste despre dragoste și sacrificiu. Cititorul ajunge să se identifice cu personajul principal și să se întrebe ce ar putea să facă pentru persoanele pe care le iubește, pe cine ar fi în stare să sacrifice. Este o lume născută din sânge și teroare. O lume creată de oamenii care și-au pierdut orice urmă de umanitate și și-au descătușat demonii.

„Amândoi ne luptăm cu monștri de o sută de ori mai puternici decât noi înșine. Amândoi suntem mici și nesemnificativi și amândoi știm că șansele spun că nu putem învinge.”

Vă invit să citiți „Curtea Miracolelor” pentru a afla deznodământul unui roman ce abundă de acțiune. Le mulțumesc prietenilor de la Storia Books pentru exemplarul oferit! Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii (click AICI).