Raniseptol ARSURI – Aliatul tau impotriva arsurilor solare!
In sfarsit, iată că vara se arată în toată puterea ei… solară. Chiar dacă acest lucru înseamnă bucuria reîntâlnirii cu marea și plaja, nu trebuie uitată protecția pielii împotriva arsurilor solare cauzate de razele ultraviolete (UV) care afectează ADN-ul în stratul superior al celulelor ei.
Oricât de mare ar fi tentația de a sta la plajă de la răsăritul soarelui și până la apus, amintește-ți de pericolele la care te expui și de sfaturile specialistilor. Este important de mentionat că efectele razelor solare sunt acum mult mai puternice decât erau în urmă cu 10-20 de ani, deoarece stratul de ozon a fost si este din ce în ce mai afectat. Evită, așadar, să stai la soare între orele 11 și 17, iar în intervalele de timp în care te bucuri de apă și de plajă urmeaza câteva sfaturi simple care îți vor asigura o vacanță liniștită.

Poartă o pălărie cu boruri largi și ochelari de soare, aplică regulat pe piele creme sau loțiuni cu factor de protecție cât mai mare. Nu uita să te hidratezi și, eventual, este recomandat să stai sub umbrelă dacă soarele este încă destul de puternic, desi este înainte de ora 11 sau după ora 17.
În bagajul pentru vacanță te sfătuim să pui și Raniseptol ARSURI, pentru că paza bună mereu a trecut primejdia rea. Mai bine să-l „plimbi” degeaba până la mare decât să ai nevoie de el si să nu-l ai. Soarele este înșelător și te… „prinde” și în condiții în care nu îl crezi în stare, ca atunci când ești în apa sau este înnorat.
O arsură solară, chiar dacă este minoră și se manifestă doar prin sensibilitate și roșeață pe zona afectată, nu trebuie subestimată. Disconfortul dispare după câteva zile, însă efectele negative se manifestă în timp pe termen lung.
Raniseptol ARSURI este o spumă pentru pielea deteriorată de expunerea la soare sau de alți factori termici. Produsul contribuie la regenerarea tisulară și are acțiune antiinflamatorie, avand rolul de a menține structura normală a pielii. Ingredientul activ, pantenolul, în concentrație mare (10%), are ca efect calmarea pielii înroșite și îngrijirea ei. Acesta este rapid absorbit în straturile superioare și transformat în acid pantotenic (vitamina B5). Creșterea concentrației acidului pantotenic în zona în care este aplicat produsul Raniseptol ARSURI activează metabolismul în celulele epidermei, în țesutul cutanat și în membranele mucoase, stimulează producția de colagen și accelerează formarea de noi celule în locul celor deteriorate.
Tot ce trebuie să faci este ca mai întâi să agiți recipientul de Raniseptol ARSURI, apoi să îl ții în poziție verticală și să pulverizezi spuma pe pielea înroșită, de la o distanță de 15 cm. Lasă spuma pe piele până când este complet absorbită. La nevoie, operațiunea poate fi repetată.
Raniseptol ARSURI poate fi utilizat în condiții de siguranță de catre adulți, dar și pentru calmarea pielii înroșite a copiilor cu vârste de peste trei ani.
În perioada critică, având în vedere că pielea este deshidratată, pentru a accelera vindecarea se recomandă un consum ridicat de apă. În caz că arsurile solare provoacă și durere, pentru ameliorarea acestora se poate administra un analgezic sau este recomandata o vizita la un medic dermatolog .
Mai multe informatii pe www.raniseptol.ro