Cand psihicul da erori
Lapsusurile erau considerate pana la Freud ca efectul diverselor tulburari de ordin psihofiziologic – mai ales fiziologic ca: oboseala, indispozitia, stari de hiperexcitabilitate, tulburari care ar influenta atentia in sensul unei stari de distractie.
Freud a observat ca in cele mai multe lapsusuri exprimam exact contrariul celor ce-am vrut sa spunem, asa numitele « lapsusuri prin opozitie », si aceasta din cauza ca intre contrare exista o stransa afinitate conceptuala, ele gasindu-se pe langa asociatia tonala si intr-o asociatie psihologica foarte apropiata. Conform unei definitii a lui Freud lapsusul apare « ca un act psihic complet, cu scop, continut si semnificatie proprie ».
Lapsusurile au la baza antagonismul a doua intentii, tendinte. Cand am dori sa spunem ceva (dorinta constienata) insa situatia reala, imprejurarile sociale nu ne permit sa ne manifestam aceea dorinta, atunci in cursul discutiei sau scrisului dorinta reprimata se va folosi de oboseala, distractia noastra, care aboleste intrucatva cenzura (atentia constiintei morale) pentru a se manifesta mai mult sau mai putin direct in vorba sau in scris dand nastere lapsusului. Se observa deci doua tendinte fundamental antagoniste :
- dorinta de a spune ceva – reprimata
- tendinta constiintei care se opune
Lapsusurile sunt deci rezultatul unei lupte si concilieri ale concurentei a doua tendinte antagoniste, una latenta (inconstienta) de obicei de ordin personal, afectiv si alta manifesta (constienta) de ordin social. Tendinta reprimata in latenta are de obicei un continut injurios; cea patenta, din contra, este reverentioasa. Intr-adevar, zilnic individul este silit de imprejurari, de obicei de ordin social, sa ia o atitudine rezervata sau chiar sa arate un respect, bunavointa fata de un altul, in timp ce in inconstientul sau nutreste ganduri injurioase, agresive.
In cazurile in care « ne ia gura pe dinainte » si spunem exact ceea ce n-am vrut sa marturisim – dorinta e satisfacuta direct prin substituire fara nici o modificare. Alteori, din contra, dorinta inconstienta pentru a se exprima va suferi diversele mecanisme ale deformarii. Asadar orice lapsus va fi rezultatul interferentei a doua tendinte : una incostienta, « perturbanta » si una constienta, « perturbata ».
Intr-un cuvant, mecanismul intim al lapsusului ar fi urmatorul : tendinta perturbanta, reprimata, apare contra vointei individului prin deformare sau substitutie. Reprimarea are la randul ei mai multe grade. O intentie, cu cat este reprimata mai mult timp si mai intens, cu atat individul care a comis lapsusul, o va recunoaste mai putin. Aceleasi mecanisme se gasesc si la baza lapsusului scris. Lapsusurile au deci un sens si semnificatie proprie de mare valoare. Un lapsus, doua la intervale mari de timp, saptamani, luni nu trebuie sa va tulbure. Dar daca zilnic simtiti ca aveti momente insotite de lapsus, atunci e bine sa mergeti la un consult specializat pentru ca aceasta banala uitare poate ascunde mai multe lucruri.