CityVisionMagazine

Didactica Publishing House lansează 70 de noi titluri, cu o investiție de 300.000 de euro

Primăvara aduce peste 70 de titluri noi în portofoliul Didactica Publishing House, ce presupun o investiție de 300.000 euro. Acestea includ povești, jocuri și materiale educative ce se adresează copiilor de toate vârstele. Dezvoltarea cognitivă, a vocabularului și abilităților de comunicare, a gândirii logice, a creativității și imaginației, explorarea sinelui și a emoțiilor, sunt câteva dintre abilitățile pe care le ating noile titluri Didactica Publishing House.

66% dintre părinții care au răspuns la un sondaj* al Editurii Didactica Publishing House au precizat că printre activitățile făcute acasă cu copiii se numără cititul. De altfel, aceleași date arată că 93% dintre părinți achiziționează cărți, jocuri și materiale educaționale alternative pentru a-i ajuta pe copii să aprofundeze diferite noțiuni.

În acest context, portofoliul Didactica Publishing House s-a extins deja în primele luni ale anului cu peste 50 de titluri, care se adresează atât copiilor, cât și părinților – cu cărți din categoria Parenting și Dezvoltare personală – și cadrelor didactice.

Doar pentru această primăvară avem programate pentru apariție 70 de noi titluri, iar până la finalul anului estimăm aproximativ 200 de titluri adăugate în portofoliu, cu o investiție totală de 1 milion de euro. Ne axăm pe seriile dedicate lecturii, pe jocuri educaționale, pe cărți care păstează un format atipic și ilustrații spectaculoase. Știm că pentru a-i atrage pe copii spre lectură și învățare prin joc este nevoie să le oferim o experiență specială începând cu coperta cărții, a precizat Florentina Ion, fondator și director general Didactica Publishing House.

Printre noile apariții din această primă parte a anului se numără o nouă serie – Vreau să înțeleg – care promovează înțelegerea și acceptarea copiilor cu diferite deficiențe și eliminarea discriminărilor, cărți de tip enciclopedie – Pas cu pas în jurul lumii sau Marea carte despre flori, Enciclopedia experimentelor sau Vreau să știu: cum funcționează corpul meu, dar și romane celebre, în versiuni adaptate și ilustrate – Micuțele doamne – Louise May Alcott, Insula comorii – Robert Louis Stevenson.  Iată care au fost și cele mai apreciate titluri:

Top 5 vânzări titluri noi ianuarie – martie

1.      Șahul: O poveste pentru copii – Adrianna și Ursula Staniszewska

2.      Fiecare copil este o comoară – Andreea Schütze

3.      Doamna Pufin, cea mai bună arhitectă – Kimberly Andrews

4.      Șoapta – Pamela Zagarenski

5.      Vreau să știu: Cum funcționează corpul meu – Pierre Winters & Madeleine van der Raad

Top 5 vânzări generale ianuarie-martie

1.      Șahul: O poveste pentru copii – Adrianna și Ursula Staniszewska

2.      Fiecare copil este o comoară – Andreea Schütze

3.      Ce, cum și de ce simt: Ema și Eric descoperă emoțiile – Ioana Chicet – Macoveiciuc

6.      Doamna Pufin, cea mai bună arhitectă – Kimberly Andrews

4.      Te rog, mulțumesc, te iubesc!: Ema și Eric învață bunele maniere – Ioana Chicet – Macoveiciuc

Materiale educaționale alternative pentru părinți și cadre didactice

Printre colecțiile ce vor avea noi apariții în perioada următoare se numără cele educative care îl au ca protagonist pe micuțul Max, dar și pe simpaticul poștaș Felix, precum și noi titluri din colecțiile Sunt, seria Doctor Catherine Dolto – care de data aceasta se îndreaptă către subiecte sensibile precum bullyingul- , seriile de lectură pe categorii de vârstă, dar și noi apariții în seria Marea Carte cu Jocuri, dedicate Exploratorilor, respectiv Crăciunului.

În segmentul de cărți și jocuri educative, în perioada următoare vor fi lansate două noi seturi de hărți mentale, orientate către învățarea unei limbi străine, respectiv aprofundarea operațiilor matematice.

Și colecțiile dedicate metodologiei Montessori vor primi noi apariții în portofoliu, cărți dedicate părinților și cadrelor didactice care doresc să implementeze această metodă educațională. În aceeași idee, de a oferi resurse educaționale alternative, Didactica Publishing House va publica și caiete noi de la Larousse, dedicate activităților individuale desfășurate de copiii preșcolari.  

Focus pe autori români

Începând cu luna aprilie, Didactica Publishing House a inițiat un proiect nou de promovare a autorilor publicați de editură. Astfel, fiecare lună va fi dedicată unui autor român și unuia străin, cărțile aparținând acestora având un preț special. De asemenea, în cazul autorilor români, între 30 și 100 de volume vor avea autograful autorului.

Luna aprilie este dedicată Ioanei Chicet-Macoveiciuc, unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți autori de carte pentru copii, aflat în topul vânzărilor din primul trimestru al acestui an cu două titluri. De asemenea, a fost lansată la începutul acestei luni și cea mai nouă apariție editorială semnată de autoare, Vraja ecranelor: Ema și Eric regăsesc planul de joc, care a fost vândută în primele 5 zile în 1.000 de exemplare. În total, aventurile cunoscutelor personaje au fost vândute în peste 150.000 de exemplare.

Unul dintre obiectivele noastre pentru acest an este de a fi și mai mult decât până acum un promotor al autorilor români. Pe lângă cei pe care îi avem deja în portofoliu și care au programate deja apariții editoriale noi și interesante, avem contracte cu alți 7 autori români debutanți. Aceștia vor trata în titlurile propuse emoții precum frica și depășirea acestuia, noțiuni de educație financiară, jocuri de chimie sau scriere creativă și alte subiecte interesante și inedite, a mai precizat Florentina Ion.

Investiția pentru acest proiect ce sprijină autorii români se ridică la peste 70.000 de euro.

Autorul străin al lunii aprilie este Eve Tharlet, scriitoare și ilustratoare apreciată în întreaga lume. În portofoliul editurii se ală 16 titluri ce poartă numele cunoscutei autoare pe copertă, iar cele mai populare sunt Am o surioară!Auuu, dinții mei! și Dora & Tim – o prietenie neașteptată.  

Despre Editura Didactica Publishing House

Editura Didactica Publishing House deține un portofoliu de carte și jocuri cu adresabilitate din primele luni de viață. Cu o experiență de peste 17 ani pe piața educațională din România, Editura Didactica Publishing House a livrat până acum peste 15 milioane de cărți, jocuri, reviste și resurse educative. În total, portofoliul editurii numără peste 2.000 de titluri.

La finalul lunii octombrie 2020, în noul context educațional, Editura Didactica Publishing House a lansat o platformă digitală cu pachete de jocuri și activități, adaptate curriculei naționale. Într-o primă etapă, acestea cuprind materiale educaționale dedicate clasei pregătitoare și elevilor din clasele I – III, realizate în parteneriat cu Edustudio Helsinki.

De asemenea, Editura DPH  îşi doreşte sã ofere sprijin cadrelor didactice în desfãşurarea activitãţii lor şi, în acelaşi timp, sã propunã soluţii, oferite de specialiştii din domeniu, pentru a transforma procesul educaţional într-o experienţã plãcutã atât pentru copii, cât şi pentru educatori, învățători și profesori.

*sondaj efectuat online în 2020, pe un eșantion de 293 părinți