CityVisionMagazine

Care este prețul magiei?

Există un preț pentru fiecare vrajă, descântec sau farmec. Chiar și pentru simpla existență a vrăjitoarelor în lumea muritorilor. Oare ești dispus să plătești orice pentru a-ți salva neamul și prietenii? Ți-ai pus această întrebare până acum? Acțiunea din cartea „Anotimpul vrăjitoarei”, ce o are protagonistă pe Sabrina Spellman m-a fermecat de la prima pagină și mi-a deschis o ușă către acest univers încântător de întunecat. Presărată cu multe incantații, vrăjitoare și creaturi care îl slujesc pe Lordul Întunecat, primul volum din seria „Sabrina: Între lumină și întuneric” nu îi dezamăgește pe iubitorii genului. Așteptam cu nerăbdare continuarea, Fiica haosului”, un roman ceva mai stufos, dar la fel de fascinant și de ispititor. Dacă ar fi fost după mine, cartea s-ar fi numit „Aventurile lui Nick și Harvey” sau un titlu asemănător, deoarece cei doi tineri – un muritor și un vrăjitor – sunt sarea și piperul romanului. Însă nici Prudence nu se lasă mai prejos, crescând mult în ochii mei.

Fiica haosului – Sarah Rees Brennan

An apariţie: 2021
Autor: Sarah Rees Brennan
Editura: Corint, colecția Leda Edge
Titlu Original: Daughter of chaos
Traducător: Simona Ștefana Stoica

Sumar: Jumătate vrăjitoare, jumătate muritoare, Sabrina Spellman și-a acceptat în sfârșit latura întunecată. Cu fiecare zi, puterile ei sporesc, însă există un preț neașteptat de mare pe care trebuie să îl plătească. Hotărâtă să lase în urmă lumea muritorilor de la liceul Baxter, adolescenta în vârstă de 16 ani vrea să își desăvârșească educația la Academia Artelor Oculte și să își găsească locul printre colegii vrăjitori și vrăjitoare. O lume nouă se deschide înaintea ei, iar tânăra descoperă că lucrurile nu sunt chiar atât de simple precum își imagina. Prudence, Dorcas și Agatha îi sunt acum colege și, se pare, prietene, dar poate oare Sabrina să aibă încredere în ele? Și ce se întâmplă cu fermecătorul Nick Scratch? Vor trece sentimentele lui proba timpului?

O POVESTE NOUĂ ȘI ORIGINALĂ, NEÎNTÂLNITĂ ÎN SERIAL!

„Indiferent dacă ai văzut sau nu serialul, cartea aceasta te va surprinde cu o poveste încântătoare, personaje complexe, perspective multiple și scene deopotrivă amuzante și profunde. Un roman recomandat celor care adoră producția TV și/sau eroii bine conturați, dar și intrigile în care magicul și fantasticul se împletesc.” – YA Books Central

„O poveste fermecătoare în care se întâlnesc supranaturalul și lumescul, încântătorul și înspăimântătorul!” – VULTURE

„O aventură complicată, formidabilă, plină de senzații tari […]. O grozăvie din care nu lipsește bucuria pură!” – VOX

Părerea mea: „Să nu fii niciodată prins plângând la școală! Denotă slăbiciune. Acest sfat este valabil mai ales într-o școală pentru vrăjitoare. Totuși, în noaptea în care fantomele au venit să-mi distrugă orașul, iată-mă acolo, la Academia Artelor Oculte, stând pe balconul cu vedere la statuia Satanei și abia ținându-mi în frâu lacrimile! Mă simțeam copleșită, aproape de marginea prăpastiei, dar trebuia să rezist. Aveam un plan. Familia mea și cu mine intenționam să-i protejăm pe muritorii din Greendale. Aveam un loc în care să-i ținem în siguranță. Doar că muritorul pe care-l iubeam cel mai mult nu voia să vină. Și nu-l puteam învinovăți.”

Nu cred că există vreun autor care să o înțeleagă mai bine pe Sabrina Spellman decât Sarah Rees Brennan. Știe ce gândește, ce simte, îi cunoaște trecutul, prezentul și viitorul. O colorează așa cum nu ar mai fi făcut nimeni altcineva. Îi adaugă doza perfectă de Întuneric, dar și de lumină. Universul creat deja de serial se îmbină armonios cu seria de cărți și am numai cuvinte de laudă pentru autoare.

Întunecat și interesant deopotrivă, acest roman reflectă tot ce este mai captivant din serial. Cu un fundament de povești noi și o cunoaștere a personajelor, Sarah Rees Brennan adaugă și mai multă esență Sabrinei și prietenilor pe care abia am început să îi cunoaștem mai bine. La fel ca în paginile primei cărți, „Fiica haosului” construiește lumea vrăjitoarelor și a muritorilor într-un mod credibil, sarcastic și distractiv. Atmosfera sumbră a seriei este la fel de prezentă ca și până acum. Cine nu își dorește o carte care să îl țină cu sufletul la gură de la început până la final?

Mi-a plăcut modul în care a conturat-o pe Anne Boleyn, o personalitate istorică pe care o admir. Nici nu se putea mai frumos! Cum ar fi fost dacă era cu adevărat vrăjitoare?

„Lady Anne, Lady Anne, trimite-mi un bărbat cât poți de repede. (…) Puterea este cheia. În putere poți să ai încredere. Trebuie să înveți din greșeala lui Lady Anne și să te asiguri că niciun bărbat nu are putere asupra ta.”

Acțiunea era loc undeva între solstițiul de iarnă și prima parte a sezonului al doilea, iar cititorii se pot aștepta oricând la momente încărcate de emoție, speranță și teamă. Personajele evoluează frumos, relațiile la fel – și nu mă refer la cele amoroase, ci la prietenia dintre personaje. Romanul acesta stă sub semnul amiciției dintre Harvey și Nick, dar și dintre Sabrina și Prudence. Fiecare va descoperi ceva pe placul său: magie, demoni, momente de groază, Prinți ai Întunericului, dialoguri spumoase, feuda dintre oameni și vrăjitoare, sarcasm, chiar și o pisică vorbitoare.

„Cuvintele te salvează, cuvintele te ucid. Ce este o vrajă, dacă nu un șir de cuvinte?! Un bici de cuvinte, pentru a lovi un demon. O funie din cuvinte, pentru a spânzura o vrăjitoare. Nu vei fi capabilă să rostești vrăji atunci când te vor strânge de gât.”

Sabrina Spellman este încă o novice și se află la începutul vieții sale de vrăjitoare. Și totuși este complexă. În opoziție, Prudence Blackwood / Night este la fel de periculoasă, ingenioasă, sarcastică, cu o minte și o limbă ascuțită și, cumva, mai umană decât până acum. Nick Scratch este la fel de fermecător precum ți-l amintești din volumul anterior, cu un bonus: o relație neașteptată de prietenie. Iar Harvey Kinkle este în cel mai uman moment al său: e vulnerabil după ce a fost părăsit de Sabrina, însă e în același timp puternic.

„ – Înțelegi ceva din ce spune? L-a întrebat Ambrose pe Nick în șoaptă.

Vrăjitorul a rânjit.

– Uneori! Mai mult pe moment.

– Nu e vrăjit, nu-i așa?

– În general, prefer să nu mă joc cu mințile oamenilor, a spus Nick. Și n-am nicio idee cum să vrăjesc pe cineva, astfel încât să mă numească delfin. De fapt, ce este un delfin?”

Chiar dacă a fost o lectură puțin înfricoșătoare, am simțit că cel de-al doilea volum al seriei s-a concentrat pe prietenie și iubire – cele mai interesante capitole, din punctul meu de vedere, au fost scenele pe care Harvey și Nick le-au împărtit, indicii despre legătura lor cu cele două personalități ale Sabrinei. Pe scurt? Acest roman a fost uimitor și s-a citit repede. Abia aștept să văd unde ne poartă și cea de-a treia carte.

„Greendale a fost odată un munte. Apoi îngerul a căzut și iarba verde a crescut peste solul ars, dar nu a mai fost niciodată un munte. Am luat pământul, însă nu știam ce luăm. Sub iarbă, era în continuare negru. Vrăjitoarele erau aici, atinse de Satană, cu mâini înroșite și ochi roșii, și râdeau.”

Mulțumesc editurii Corint pentru exemplarul oferit. Dragilor, cartea poate fi achiziționată de pe site-ul lor (click AICI).