Ce mai citim în ianuarie?
La finalul unui an atipic, nu ne mai rămâne decât să pășim cu speranță în 2021 și să ne întocmim cu grijă rezoluțiile pentru viitor. Este momentul să reflectăm asupra schimbărilor pe care vrem sau avem nevoie să le facem și să încercăm să le punem în practică. V-ați propus să citiți mai mult? Atunci vă recomandăm câteva titluri interesante apărute recent la editura Storia Books.
Oare ați descoperit vreo carte pe care să o adăugați pe lista voastră de lectură?
A fost odată ca niciodată, un băiat cu limba ascuțită.
Înainte să devină un prinț nemilos și un rege malefic, a fost un copil al zânelor cu inima de piatră. Povestea de față aruncă o privire mai profundă asupra vieții dramatice a enigmaticului Înalt Rege al Regatului Elfhame și include detalii savuroase ale unor întâmplări dinainte de Prințul nemilos, o aventură care are loc după Regina fără regat și momente cunoscute din trilogia Făpturile văzduhului, relatate din perspectiva lui Cardan.
O întoarcere irezistibilă în lumea captivantă a Regatului Elfhame, la povestea de iubire, pericolul, umorul și drama care au fermecat cititorii de pretutindeni. Fiecare capitol este însoțit de ilustrații în culori, bogate și luminoase, transformând nuvela într-un volum de colecție deosebit.
O nuvelă ilustrată care completează trilogia Făpturile văzduhului, începută cu Prințul nemilos.
Orice vrajă are un preț.
O portretistă talentată trebuie să înfrunte puterea străveche a regatelor zânelor, chiar în timp ce se îndrăgostește de un prinț al făpturilor fermecate.
Cu o fluturare a pensulei, Isobel făurește portrete uluitoare pentru o categorie periculoasă de clienți: făpturile fermecate, aceste ființe nemuritoare și îngrozitoare, care nu pot să coacă pâine sau să scrie fără a se preface în praf și pulbere.
Tânjesc însă după Meșteșug uman cu o sete cumplită, iar pentru tablourile lui Isobel sunt gata să ofere în schimb vrăji valoroase. Dar când îl întâlnește pe primul ei protector regal – Rook, Prințul Toamnei – Isobel comite o greșeală mortală. Pictează în ochii lui tristețe umană, o slăbiciune care pe prinț l-ar putea costa viața.
Furios, Rook o răpește pe Isobel și o duce în regatul său, unde va fi judecată pentru crimă. Dar ceva este cu adevărat greșit în lumea zânelor și cei doi sunt atacați din toate părțile. În timp ce Isobel și Rook depind unul de celălalt pentru a supraviețui, alianța lor înflorește în ceva diferit: încredere, apoi dragoste – și acea dragoste încalcă legile neîndurătoare ale făpturilor fermecate și îi condamnă pe amândoi la moarte. Singura armă a lui Isobel împotriva zânelor stă în Meșteșugul ei, care reprezintă o amenințare pe care făpturile fermecate nu au mai întâlnit-o.
Pentru că portretele lui Isobel au puterea să le facă să simtă pentru prima oară.
Vara lui Ever Wong ia o turnură neașteptată atunci când este trimisă de părinți în Taiwan, să învețe mandarina alături de adolescenți din toată America. Printre aceștia se află și Rick Woo, fostul copil-minune deja intrat la Yale, etalonul după care Ever a fost judecată toată viața de către părinții ei.
În locul unui program educațional strict, așa cum se aștepta să fie tabăra din Taiwan, Ever găsește acolo Loveboat – locul în care adolescenții preferă să danseze în club, în loc să studieze caligrafia, și să bea sake îndoit cu sânge de șarpe, în loc să facă turul templelor sfinte.
Liberă pentru prima dată în viață, Ever își pune în cap să încalce toate regulile superstricte ale părinților ei. Dar până unde va merge până să i se frângă inima?
Iubirea nu este niciodată ceea ce ne așteptăm să fie…
Henry Page se consideră un romantic, însă nu a întâlnit încă acea iubire mistuitoare și dătătoare de palpitații la care speră, de tipul nu-pot-mânca-nu-pot-dormi. Dar când Grace Town își face apariția în clasa lui, știe că totul este pe cale să se schimbe.
Înțeleaptă și sfâșietoare, în egală măsură, Inimi chimice surprinde imaginea puternică și edificatoare a extazului dulce-amar care este prima iubire.
„În mod sigur, povestea de față nu e despre o dragoste la prima vedere.
Însă este o poveste de dragoste.
Ei bine.
Oarecum.”
V-am făcut curioși?
Puteți comanda aceste cărți și multe altele de pe site-ul editurii Storia Books: https://storiabooks.ro/