CityVisionMagazine

O aventură țesută din soare, lună și stele

Recunoașterea și mândria propriei familii reprezintă cele mai onorabile calități pe care le poți oferi. Bucuria este adusă prin cinstirea trudei părinților și aprecierea rodului muncii lor. Atunci când îți privești copiii călcându-ți pe urme și alegând să deprindă tainele meseriei tale se înrădăcinează în suflet un sentiment de satisfacție și împlinire.

Deși nu este la fel de frumoasă ca alte fete, Maia Tamarin dispune de abilități ieșite din comun în tainele croitoriei. Dibăcia ei cu acul și ața o transformă într-unul dintre cei mai buni croitori din ținut, asemenea tatălui ei. Copilăria Maiei a însemnat dedicarea totală în arta croitoriei, iar în adâncul sufletului știe că are tot ce-i trebuie pentru a deveni cel mai bun maestru croitor al regatului. Șansa îi surâde în momentul în care se anunță o funcție de maestru croitor al împăratului. Singura problemă? Este valabilă doar pentru bărbați, astfel că Maia este nevoită să se deghizeze în băiat, pentru a-și demonstra măiestria și creativitatea, alături de alți concurenți. Însă este aruncată într-o serie de aventuri cu mult mai primejdioase decât se aștepta, care-i vor forța norocul, dar și inima.

Urzeala zorilor (primul volum al seriei Sânge de stele) – Elizabeth Lim

An apariţie: 2020
Autor: Elizabeth Lim
Editura: CORINT, colecția Corinteens
Titlu Original: Spin the dawn
Traducător: Iordana Ferenț și Ștefan Ferenț

Sumar: Când un mesager imperial primește porunca de a-l aduce la palat pe maestrul croitor Tamarin, Maia decide să se deghizeze în bărbat și să îndeplinească sarcina primită în locul tatălui său, bolnav și incapabil să mai coasă. Este unica șansă a tinerei de a-și salva familia de sărăcie și de a scăpa de un mariaj pe care nu-l dorește. Lucrurile nu sunt însă atât de simple pe cât par: Maia este doar unul dintre cei doisprezece croitori siliți să se întreacă pentru a intra în slujba împăratului.

Competiția este acerbă, iar Lordul Vrăjitor, mâna dreaptă a suveranului, pare să își fi dat seama de minciuna tinerei. Totuși, nimic nu se compară cu provocarea finală: Maia trebuie să croiască trei rochii primejdios de încântătoare, care o vor duce până la capătul pământului.

„O lectură incredibilă! De fiecare dată când bănuiam încotro se îndreaptă povestea, mă înșelam. O carte pe care o veți citi cu sufletul la gură!” – Tamora Pierce, autoarea seriei „Cercul de magie”

„Magia unui basm, curajul și impetuozitatea unei excepționale aventuri și o protagonistă care își folosește creativitatea ca pe o armă. Iată elementele care transformă acest roman într-o adevărată nestemată pentru cei care îndrăgesc poveștile fantasy extravagante!” – Natasha Ngan, autoarea romanului Girls of Paper and Fire

Părerea mea: Oamenii au fost dintotdeauna fascinați și pasionați de vestimentație, piesele de îmbrăcăminte fiind importante accesorii care denotă statura, poziția socială sau condiția financiară. Fie că vorbim despre haine simple sau încălțări stilate, ele pot trezi admirația și intriga din privire precum o bijuterie strălucitoare atunci când analizăm cusăturile, formele, tivul sau croiala fără reproș. Un croitor are nevoie de zeci sau sute de ore de muncă pentru a-și vedea creația înfăptuită, dar bucuria din ochii celui care îi poartă operele eclipsează toate lipsurile.

La începutul cărții o cunoaștem pe Maia Tamarin, o talentată și ageră tânără din Gangsun, un oraș aflat de-a lungul Marelui Drum al Mirodeniilor din ținutul A’landi. Ea trăiește împreună cu tatăl și cei trei frați. Punând în practică povețele tatălui ei, Baba, Maia reușește să compună cu mare îndemânare piese vestimentare nemaipomenite, să cârpească cu iscusință cele mai dificile haine, sau să peticească și cele mai complicate rupturi. După moartea soției, sănătatea lui Baba începe să se deterioreze, astfel că și calitatea creațiilor sale începe să scadă. Maia trebuie mai mult ca oricând să își susțină familia pentru a depăși aceste vremuri negre. Odată cu izbucnirea Războiului celor Cinci Ierni, frații mai mari, Finlei și Sendo, sunt recrutați pentru a servi în armata împăratului, urmând să li se alăture și Keton, lăsându-i singuri pe Maia și Baba.

Cum uneltirile războiului țes doar durere și suferință, cei doi sunt uciși în luptă, iar Keton reușește să se întoarcă acasă, dar nu mai este același om de dinainte. Pentru Maia, a fi cel mai bun maestru croitor din regat este dorința care-i alimentează flacăra din suflet, sperând că soarele va străluci iar pe strada ei. Profitând de încetarea războiului și în contextul căutării unui nou maestru croitor la curtea împăratului Khanujin, Maia decide să se deghizeze în bărbat pentru a concura alături de alți pretendenți din regat, la șansa de a-și dovedi măiestria și iscusința în serviciul lui lady Sarnai, viitoarea mireasă a împăratului. Dându-se drept Keton Tamarin, Maia își promite că va face totul pentru a onora numele familiei, dar odată ce probele sunt rostite, problemele continuă, Maia înțelegând rapid că o serie de uneltiri întunecate și magie periculoasă vor ghida rezultatul.

„Magia este reală. Foarte reală. Și faptul că, într-un fel, mă slujisem de ea mă făcea să mă cutremur de uimire și de teamă.”

Cartea este o aventură palpitantă, un basm plin de învățături și momente puternice, care ne fac să înțelegem adevăratul sens al talentului, al libertății și al iubirii. Da, o putem compara pe Maia cu celebra eroină din animațiile Disney, Mulan, povestea ei fiind asemănătoare. Chinurile prin care trece pentru a-și salva familia și pentru a aduce respect numelui pe care îl poartă sunt la fel de adevărate, povestea îmbogățindu-se de asemenea cu elemente magice și influențe asiatice. În cele aproape 500 de pagini, cititorul călătorește în ținutul A’landi, un continent care se reface de pe urma încleștării dintre împăratul Khanujin și shansen. Maia reușește să prindă cititorul în mreje, să îl facă să-i înțeleagă ambițiile, curajul și talentul de care dă dovadă. Astfel ajungi să o privești pe eroină cu respect, ca pe o femeie puternică. Am mai menționat că ador cărțile cu protagoniste femei, deoarece nu sunt perfecte, au parte de o călătorie care le consolidează încrederea în sine, iar frica și nesiguranța de la început ajung să pălească odată cu atingerea obiectivului.

Ne este prezentată drept „fiica ascultătoare”, crescută printre băieți, care a putut să bage acul în ață înainte de a face primii pași și a reușit să însăileze înainte de a rosti primele cuvinte. O privim pe Maia ca fiind exemplul de copil care este liantul ce ține împreună membrii familiei, le asigură fericirea și bunăstarea continuă și nu ezită atunci când alege să-și reprezinte familia, onorând chemarea la curtea împărătească.

Despre împăratul Khanujin se știe că este un bărbat magistral, cu un aspect fizic fără egal pe această lume, iar căsătoria sa cu lady Sarnai, fiica shansen-ului reprezintă încetarea conflictului și armistițiul celor două părți. Maia, alături de alți unsprezece concurenți sunt însărcinați să creeze piese vestimentare pentru lady Sarnai, demne de o viitoare împărăteasă. Neavând niciun aliat care să-i apere spatele, Maia trebuie să se bazeze pe propria iscusință și tărie pentru a face față vicleniilor și ochilor meschini de la curte.

Misiunea de a o mulțumi pe lady Sarnai se dovedește a fi cu atât mai grea, când în scurt timp magia ajunge să joace un rol primordial în câștigarea și asigurarea postului de maestru croitor. Deși interzisă, Maia descoperă că are la îndemână ajutoare nebănuite din partea magiei, pe care nu știa că o are înăuntrul ei. Fiica shansen-ului poartă o mască de neclintit, un caracter rece ce bagă frica în privitorii ei, dar pe care Maia o înțelege ca fiind o femeie prinsă fără voia ei în noua viață care i-a fost impusă.

“O fată nu este bună să fie nimic mai mult decât un premiu. Tatăl meu mi-a promis că nu mă va forța niciodată să mă mărit. El m-a învățat să vânez și să mă lupt ca un bărbat. (…) Ce este o promisiune dacă aceasta este făcută unei femei?”

În mod neașteptat, se alătură în angajament Edan, lordul vrăjitor al împăratului. La început Edan este învăluit în mister și farmec, privind peste deghizarea Maiei și deslușind foarte repede adevărata ei identitate, dar pe care alege să nu o divulge. Edan se simte fascinat, aroganța și egocentrismul său devenind subiecte de tachinare între cei doi. Maia îl vede ca pe un ghimpe în coastă, un potențial pericol pentru siguranța ei, dar Edan alege să o ajute pe Maia și să o protejeze. Nu a durat mult să-l îndrăgesc pe Edan, să privesc dincolo de masca lui care-l înfățișează ca un vrăjitor atotputernic, fără resentimente și să înțeleg că în suflet poartă povara multor ani în slujba împăraților. Ajungem sa privim în trecutul său și să îl compătimim pentru eternitatea de suferință pe care o trăiește. Dar Maia este o gură de aer, o scăpare din realitatea sumbră în care este înlănțuit. Cei doi devin rapid aliați, ca mai apoi să se împrietenească și să pornească într-o aventură care-i va schimba viețile și va consolida legătura.

„Mi-am dat seama atunci că eram ca două bucăți de pânză, cusute împreună pentru totdeauna. Cusăturile noastre nu puteau fi desfăcute.”

Sunt un deliciu să-i urmărești, să le asculți tachinările și replicile acide, ca pe urmă să simți că legătura dintre ei este reală și există, iar dragostea este imboldul care le va asigura succesul în luptă. Secretele și informațiile criptice pe care Edan le cunoaște, alături de dibăcia și iscusința Maiei formează o pereche fără egal, împreunată cu magia care-i învăluie.

Povestea celor doi este una extravagantă și țesută cu cele mai fine mătăsuri, dovedind pericolele și reaprinzând magia lăuntrică din sufletele lor. Totul îi pregătește pentru sarcina supranaturală de a țese rochii din râset de soare, lacrimi de lună și sânge de stele, ce va scoate la iveală creativitatea Maiei pentru croitorie și dorința de emancipare a lui Edan. Doar împreună pot reuși!

„Magia este rădăcina tuturor relelor în această lume, iar vrăjitorii sunt în centrul ei. La urma urmei, ce sunt demonii, dacă nu vrăjitori care au căzut în dizgrație?”

Urzeala zorilor te scaldă în aventuri numeroase fără clipe de răgaz. Este o carte ideală pentru iubitorii fantasticului cusut cu magie și elemente de basm, înțesată de personaje fermecătoare. Spiritul uman se întinde peste granițele posibilităților, ajutat de magie și creativitate, care pentru prima dată nu mai este doar o virtute, ci o armă tăioasă.  

Mulțumesc editurii Corint pentru exemplarul oferit. Dragilor, cartea poate fi achiziționată de pe site-ul lor (click AICI).