Ascensiunea unei eroine din magie și primejdie
Pe cât de seducătoare și mortale pot fi otrăvurile, pe atât de misterioase sunt căile magiei. Dar ce este magia în adevăratul sens al cuvântului? Nu îmbracă o formă anume, nu are un miros sau culoare specifică și totuși, se găsește în interiorul tău, într-o stare latentă. Cu toții ne-am dorit măcar odată să mișcăm din încheietură și să privim fuioare luminoase cum fac obiectele să leviteze în fața noastră sau să apară diverse lucruri din senin. Dar magia are și o latură ascunsă, neîngrădită de zidurile minții umane, care odată eliberată poate îngenunchea armate sau fura sufletele oamenilor.
Yelena nu se vedea niciodată în situația de a trăi și colabora cu magicienii, darămite să fie ea unul dintre aceste ființe, neînțelese și renegate. Aflându-se în fața unui drum primejdios și posedând puteri despre care nu cunoaște prea multe, eroina noastră se vede obligată să ia decizii care o vor modela pe vecie. Curând, realizează că alegerea de a supraviețui ca fiind degustător pentru comandantul Ixiei nu a fost o idee prea strălucită și că destinul nu-i rezervă deloc un viitor promițător.
Studiu despre magie (vol.2 din Cronicile din Ixia) – Maria V. Snyder
An apariţie: 2020
Autor: Maria V. Snyder
Editura: Corint, colecția Leda Edge
Titlu Original: Magic Study
Traducător: Oana Stănescu
Sumar: TREBUIE SĂ ÎȘI ÎNFRUNTE TRECUTUL. TREBUIE SĂ ÎȘI STĂPÂNEASCĂ VIITORUL
Yelena s-a reîntors în patria sa natală, în Sitia. Numai că reuniunea cu membrii neamului Zaltana nu este chiar așa cum s-ar fi așteptat: deși părinții pe care nu și-i amintește o primesc cu brațele deschise, fratele mai mare o acuză că ar spiona pentru comandantul suprem al Ixiei. Tânăra își începe instruirea în arta practicării magiei, doar pentru a se trezi, în curând, prinsă în vâltoarea unui complot pentru cucerirea Ixiei de către un tânăr care pretinde c-ar fi cel din urmă prinț rămas în viață al fostei familii domnitoare. Cu un frate care îi vrea moartea, o profesoară care nu se dă în lături să o împingă dincolo de limite și magicieni care îi invidiază puterile, Yelena descoperă cât de important e să ai prieteni vechi dispuși să te ajute să le faci față noilor dușmani.
„Încântător și plin de viață, romanul Mariei V. Snyder este o combinație de fantezie și poveste de dragoste, care îi va cuceri pe cititori.” Publishers Weekly
Părerea mea: Dacă primul volum m-a ținut cu sufletul la gură, iar misterul poveștii m-a acaparat, Studiu despre magiete vrăjește și mai departe în lectură. Cartea are o magie proprie, te hipnotizează și te înlănțuiește în a nu-i da drumul. Personajele revin cu forțe proaspete, dușmanii ticluiesc noi comploturi, tăișul săbiilor este mai ascuțit, magia este mai profundă, iar trecutul ne ajunge din urmă.
“Viața este un risc! Îți asumi un risc cu fiecare decizie luată, cu fiecare interacțiune, cu fiecare pas făcut, în fiecare dimineață, când te dai jos din pat. Să supraviețuiești înseamnă să știi că îți asumi acel risc și că nu începi ziua agățându-te de iluzia siguranței.”
După evenimentele din primul roman, am făcut cunoștință cu o Yelena fragilă și ostenită de toate ororile trecutului, care ajunge să fie alungată de la castelul comandantului suprem Ambrose, refugiindu-se în ținuturile din sud. Deși a jucat un rol cheie în salvarea acestuia și a regatului Ixiei, regulile sunt de fier. Acceptând noul rol de magician, Yelena este nevoită să plece în Sitia, singurul loc în care magia este permisă, iar magicienii ocrotiți. Obligată să-i lase în urmă pe puținii prieteni pe care-i are, Yelena se avântă în necunoscutul care se prezintă ca totuși fiind ținuturile ei natale. Undeva, printre păduri și copaci se află familia ei, oameni care o iubesc și nu au încetat niciodată în a spera că se va întoarce. Ajunsă printre poporul ei, este întâmpinată de priviri curioase, de admirație, dar și suspiciune, sentimente care îi dau de înțeles că oamenii se tem de ea. Clanul Zaltana și-a recuperat fiica pierdută, dar cu ce preț asupra situației și așa fragile?
Fratele ei o acuză de spionaj în slujba Ixiei, părinții ei se agață de ea pentru a recupera timpul pierdut, iar Iris, noua ei îndrumătoare în ale magiei, se teme de puterile ei ascunse. Curând, Yelena se trezește în mijlocul mai multor comploturi din partea unui presupus moștenitor, care a promis că-și va redobândi pământurile natale și-l va pedepsi pe uzurpatorul Ambrose. Uneltirile oamenilor nu încetează să apară, pericolul pândește după colț, iar magia pe care credea că începe să o înțeleagă, îi va scoate la iveală un destin întunecat, brăzdat de cicatrici ale trecutului. O serie de răpiri și crime misterioase vor băga în sperieți chiar și cei mai voinici războinici, astfel că Yelena și grupul ei se confruntă cu o amenințare nevăzută. Balanța destinului pare că se înclină în tabăra oponentă. Oare vor reuși să iasă victorioși?
„Simt dinspre tine loialitatea puternică și dorul pentru Ixia. Miroși a sânge, a durere și a moarte. Furia, pasiunea și focul zvâcnesc în jurul tău ca o aură.”
La fel ca în primul volum, portretizarea Yelenei nu este scăldată în clipe frumoase și atingeri blânde, nu este dojenită de niște mâini fine sau de încurajări prietenoase. Durerea este un sinonim cu ea, purtând rănile trecutului, atât psihic, cât și fizic. După moartea lui Reyad, fantoma acestuia o bântuie neîncetat, înnegrindu-i gândurile. Puținele raze de speranță pentru Yelena apar sub forma lui Valek, temutul asasin care a căzut pradă unor otrăvuri neașteptat de banale: afecțiunea pentru Yelena. Este asemeni unui drog și ar merge prin foc pentru a o proteja. M-am bucurat să-i revăd, să le simt iar prezența alături de mine, dorindu-mi un răgaz pentru cei doi, suficient cât să le încarce bateriile pentru confruntările viitoare.
Căutând îndrumare de la cei patru maeștri magicieni ai Sitiei, Yelena încearcă să deprindă tainele magiei, să îmbrățișeze forțele mistice care o înconjoară și să accepte noua titulatură de care se tem chiar și cei mai înțelepți bătrâni: că este un găsitor-de-suflete. Începe să citească prin mintea oamenilor, să comunice cu animalele și chiar să reanimeze morții. Dar trecutul ținutului a cunoscut puțini astfel de oameni, majoritatea exercitându-și abilitățile pentru a face rău, făcând-o pe Yelena să înțeleagă frica oamenilor față de puterile ei.
Neînțelegând pe deplin care îi este menirea, Yelena are parte de o construcție impresionantă, cizelându-se ca personaj prin acțiunile eroice și vitejia din luptă. Brusc, cunoștințele despre otravă nu mai sunt de ajuns, într-o lume unde viclenia și faptele meschine sunt la ordinea zilei. Îmi plac personajele fragile, nu pentru că sunt ușor de manipulat și se pot sparge repejor în mii de bucăți. Îmi plac deoarece ajung să evolueze peste propriile așteptări, iar la finalul cărții, am cunoscut o nouă Yelena, o fată vrednică, care și-a vindecat cicatricile trecutului și a aprofundat viitorul imprevizibil.
Alături de ea se află personajele pe care am ajuns să le îndrăgim: misterioasa Iris, amuzanții Janco și Ari sau excentricul și fermecătorul Valek. Pe restul vă las să-i descoperiți singuri, dar vă asigur că va merita întorsul filelor până la ultimul capitol.
“Când l-am sculptat, m-am gândit doar la tine, iubire. Viața ta e ca încolăcirea unui șarpe. Nu contează de câte ori se răsucește; se întoarce mereu acolo unde îi este locul. Alături de mine.”
Studiu despre magie te acaparează prin veridicitatea întâmplărilor, prin intensitatea pericolului și mai ales, prin farmecul personajelor. Pășind pe meleagurile din Ixia, intrăm în mintea personajelor, le descoperim secretele și le aflăm slăbiciunile. Descoperim că magia are consecințe, oricât de profundă poate fi, iar cel mai mic strop de curaj nu prisosește nimănui. Pentru a te ridica de la pământ, trebuie mai întâi să accepți cine ești. Magia există în fiecare dintre noi, important este să o simțim și să o înțelegem. Sunteți pregătiți pentru toate acestea?
“Mă tratați ca pe o floare delicată. Vreau să știți că cele mai delicate flori produc adesea cel mai puternic miros când sunt zdrobite.”
Mulțumesc Editurii Corint pentru exemplarul oferit. Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii (click AICI) sau din librăriile partenere.