În fața iubirii adevărate nu dai înapoi

Această antologie prezintă povestea creată de Kiera Cass din mai multe puncte de vedere, însă aflăm ce s-a întâmplat și înainte ca America și Maxon să se îndrăgostească. Mi-a plăcut ideea acestei cărți și felul în care este concepută. Totuși mai cunoașteți povestea Alegerea? Pentru treizeci și cinci de fete, Alegerea este o șansă unică în viață. Le oferă posibilitatea de a fi transportate, ca niște cenușărese, într-o lume a luxului și strălucirii, a rochiilor elegante și bijuteriilor sclipitoare. De a locui într-un palat și de a lupta să cucerească inima unui prinț. Pentru America Singer, să fie Aleasă e un adevărat coșmar, căci asta înseamnă să își părăsească familia și pe omul iubit, pe Aspen, cel care face parte dintr-o castă inferioară. Numai că, uneori, realitatea depășește așteptările și, atunci când eroina noastră descoperă că Aspen o înșală și că prințul Maxon nu este, nici pe departe, snobul îngâmfat care i se păruse, totul se schimbă și romantismul începe să plutească în aer. Este un roman în care reality show-ul își dă întâlnire cu un basm, totul întâmplându-se într-o lume distopică.
Fericiți până la adânci bătrâneți (O antologie Alegerea)
An apariţie: 2020
Autor: Kiera Cass
Editura: colecția Leda Edge, editura Corint
Titlu Original: Happily Ever After: Companion to the Selection Series
Traducător: Andra Elena Agafiței
Sumar: O încântătoare colecție de povestiri care îl readuce pe cititor în lumea minunată din seria Alegerea.
– Înainte ca AMBERLY să ajungă la palat… făcea parte din Patru și era îndrăgostită de cineva din Unu.
– Înainte ca MAXON să o întâlnească pe fata visurilor sale… a fost băiatul visurilor altei fete.
– Înainte ca ASPEN să-și deschidă sufletul pentru altcineva… era hotărât să lupte pentru prima iubire.
– Înainte ca MARLEE să se poată îndrăgosti de un prinț… a iubit un gardian.
CONȚINE: PRINȚUL, GARDIANUL, REGINA, FAVORITA
• Scene exclusive
• Ilustrații bogate
• Epilog bonus pentru Aleasa și multe altele!

Părerea mea: Există două nuvele care au ieșit în evidență față de restul – Regina și Favorita. O ador pe Amberly – este fermecătoare, inteligentă, grațioasă, frumoasă; și, cu toate că a suferit destul, încearcă să fie veselă. Este interesant să o vedem în adolescență, îndrăgostită de Clarkson, care pe atunci nu era tiranul de mai târziu. Pot spune că Maxon din Alegerea seamănă cu el și chiar mi-aș dori să știu cum de a ajuns persoana răutăcioasă de mai târziu. A fost frumos să descopăr cum s-au cunoscut părinții prințului nostru favorit și câte a fost Clarkson în stare să facă pentru a-și opri iubita la palat, cu toate că starea ei de sănătate era precară datorită castei din care venea.
Chiar și mai târziu, Amberly a continuat să creadă că nimeni nu este rău intenționat, că în fiecare suflet există ceva bun, pe care-l caută constant.
„Este ciudat să descoperi cât de mult contezi pentru oamenii pe care nu-i credeai cu adevărat interesați de tine. Sau să afli că degradarea ta lentă se manifestă, într-o mică măsură, și în ceilalți.”
„Lumea lui părea o furtună a cărei oază de liniște aveam să fiu eu.”
Următoarea poveste este scrisă din perspectiva lui Maxon, fiul reginei Amberly și a regelui Maxon, și ne prezintă tumultul sufletesc prin care trece tânărul pus în fața acestui reality show și a alegerii viitoarei sale consoarte. Este un om obișnuit cu spectacolul care brusc se transformă într-o persoană care se enervează repede. Are griji și ocazionale izbucniri temperamentale și totuși este dornic să se destăinuie.
Aici vedem multe dintre întâmplările petrecute în primele trei cărți scrise din perspectiva lui Maxon și este minunat să înțelegi ce se petrecea de fapt în capul său când fata îl sfida și încălca toate regulile de la Palat.
Singura povestire care nu m-a atras deloc este cea a Gardianului și anume, Aspen – primul iubit al fetei care i-a furat inima lui Maxon. Ce e drept… mi-a displăcut încă de când am citit Alegerea. Aspen e acel bărbat veșnic îndrăgostit, care nu înțelege că nu el este sufletul pereche al personajului principal și continuă să viseze. De cealaltă parte a încercării lui Maxon de a o cuceri pe America se află băiatul pe care ea l-a iubit prima dată. Aspen nu a încetat niciodată să o iubească, se învinovățea pentru că a fost nechibzuit, fiind pregătit să facă orice pentru a o recâștiga.

„Nu puteam decât să aștept și să-i ofer Americăi timpul de care părea să aibă nevoie. De fapt, toți aveam nevoie de timp. Timpul era singurul care avea să rezolve totul.”
Acum ajungem la o nuvelă dragă mie: Favorita. Este povestea lui Marlee, preferata tuturor și prietena Americăi dintre cele care aspirau la inima lui Maxon. O prietenă grozavă, optimistă și o romantică incurabilă. Poporul și America o iubeau și da, până și eu voiam să aflu mai multe despre fata care la balul mascat a întruchipat un înger. Iată că rugămințile mi-au fost ascultate! În vreme ce povestea de dragoste a Americăi a fost plină de opțiuni, cea a lui Marlee e simplă și încântătoare și, odată ce ia o hotărâre, nimeni nu-i stă în cale. Pentru iubire a renunțat la tot: la castă, la reality show, la părinți și prieteni. Și după ce a fost prinsă, Marlee a îndurat biciuirea cu nuiaua în public, alături de Carter, iubitul ei gardian.
„Adevărata iubire este, de obicei, cea mai nepotrivită.”
Iar cu ajutorul lui Maxon, care le-a adus medicamente și a făcut schimb de roluri cu doi servitori, aceștia au rămas la Palat și nu au fost alungați în cea de-a opta castă, unde ar fi devenit niște proscriși. Mai târziu, Marlee devine una dintre doamnele de onoare ale Americăi. În plus, cuplului i se acordă privilegiul de a fi primii oameni liberi din ținut. Am râs, dar mai ales am plâns și am „devorat” această poveste!
„Ți se pare că mergi? Eu cred că zbori. Te vezi în uniformă? Eu te văd cu o pelerină. Ești o eroină, una dintre cele mai discrete, dar cele mai sincere. De aceea nu poți să renunți. Eroii nu renunță.”
Mulțumesc Editurii Corint pentru exemplarul oferit. Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii (click AICI) sau din librăriile partenere.