“ADIO, ZAHAR!”de Molly Carmel – cartea care te va ajuta sa renunti complet la diete si sa scapi de kilogramele in plus!
Cartea „Adio, zahăr!” îşi propune să convingă cititorii să rupă „prietenia” cu zahărul, prin intermediul a numeroase argumente ştiinţifice, dar şi prin exemple de persoane care au reuşit să facă acest lucru. Lucrarea este o mărturie personală a autoarei, dependentă mulți ani de zahăr, care oferă instrumente celor care doresc și trebuie să renunţe la zahăr, dar și la făină. Este povestea unei femei care a pornit de la 150 de kilograme si cu ajutorul unei echipe de specialisti, a reușit sa scape de aceasta dependentă alimentara.
Lupta cu kilogramele in plus este o lupta extrem de greu de dus, iar Molly povestește asta încă din primele randuri, mărturia ei fiind extrem de sinceră. Ea vorbeste despre slăbiri și îngrășări după diete, despre lupte cu diverse dependenţe, despre operația de bypass gastric și bulimie sau scoate la iveală 60 (!) de denumiri sub care zahărul este prezent în alimente pe care le consumăm frecvent.
Autoarea povestește cum timp de 30 de ani s-a luptat cu kilogramele in plus, despre cum a spus STOP dietelor și despre cum a reusit sa își reconstruiască relația cu mâncarea.
“Mergeam din dietă în dietă fiind de acord cu faptul că eram o ratată, ceea ce era irațional. Nimic nu putea fi mai departe de adevăr. Nu eu nu reușeam să urmez dietele, ci ele erau ineficiente. Nu aveam soluția corectă pentru problemă – soluția pe care ți-o ofer azi … .Cel mai important este că dietele nu au identificat corect abuzatorul și substanța care dădea dependență, cu care mă luptam și care mă ținea prizonieră: zahărul.”, povestește in carte Molly Carmel.
Cartea este structurata in 4 parti, toate cu legatura directa intre ele: Partea 1: Interventia; Partea 2: Planul- Eliberare, nu privare; Partea 3: Despartirea ta; Partea 4: Vei trai fericit de acum inainte.
Molly Carmel își propune cu aceasta carte sa ii ajute pe toți cei care duc o lupta zilnică cu zaharul. Considerat cel mai mare dușman al stilului de viața sănătos, zaharul este omniprezent in viața noastră.
“Această carte va reuși să te elibereze. În toate modurile posibile – astfel încât să pierzi din greutatea acumulată după mâncatul excesiv într-o zi, o săptămână, un an, să adaugi energie vieții tale, să îți îmbunătățești sănătatea, să te conectezi la niveluri mai profunde cu cei din jurul tău și să îți asumi riscuri mai mari. Vreau să cresc intensitatea lumii din tine. Și aceasta este doar lista scurtă. Te așteaptă libertatea în toate domeniile vieții – sunt aici să te ajut.”- Molly Carmel, autoarea cărții, “Adio, Zahar!”.
“Dacă ai succes in multe aspecte ale vieţii, insă nu poţi să nu mănanci zahăr moderat, atunci ştii cum e să fii dependent de zahăr. Nu are legătură cu stăpanirea de sine sau cu disciplina, ci cu zahărul! …Să-i spun zahărului adio mi-a oferit o viaţă plină de entuziasm, dragoste, speranţă şi, cel mai important, o viaţă in care pot să te ajut să te eliberezi de relaţia toxică pe care o ai şi tu cu zahărul.”, mai spune autoarea.
Povestea lui Molly este povestea a milioane de oameni care se lupta cu kilogramele in plus, cu diete găsite pe internet, cu pastile și ceaiuri miraculoase care promit topirea unui număr mare de kilograme intr-un timp foarte scurt, și care intr-un final ajung tot din punctul in care au plecat. Secretul, din punctul ei de vedere, este tratarea dependentei de zahar ca pe o relatie toxica, abuziva din care vom iesi urmand un plan de 66 de zile. Cercetările arată că adoptarea unui nou comportament durează, in medie, 66 de zile pentru a deveni automat, adică un obicei. Şi in timp ce numărul exact poate fi diferit de la o persoană la alta, 66 pare a fi după ştiinţă, numărul de aur.
Prefața cărții traduse in limba romana este semnată de Anca Bejan care la rândul ei a scris cartea Dieta Minune – Drumul de la 120 la 60 kg, bazata pe experiența personală cu slăbitul.
“Experienţa personală de reeducare alimentară mă face să cred că nimeni nu poate rămâne complet nemișcat la aflarea mărturiei lui Molly și la înţelegerea argumentelor aduse de aceasta. Și aceeași experienţă îmi spune că informaţia lucrează în noi. Poate nu ești astăzi capabil să renunţi complet la zahăr, poate nici mâine nu ești, dar poimâine e mai probabil că vei face acest pas dacă ai pregătirea oferită de o astfel de lectură. „Adio, zahăr!” este o treaptă importantă de urcat pe acest drum.”, Anca Bejan.
Cartea este recomandata și de medicul nutriționist Serban Damian, care ne spune pe coperta 4 a cartii:
“Cartea Adio zahăr! îşi propune să convingă să rupi „prietenia” cu zahărul, prin intermediul a numeroase argumente ştiinţifice, dar şi exemple de persoane care au reuşit să facă acest lucru. La finalul ei o să priveşti cu alţi ochi această pudră albă care te atrage, dar care îţi poate distruge sănătatea atunci când e excesiv de prezentă în alimentaţia ta.”,Serban Damian- medic nutriționist.
Cartea “Adio, zahăr!”, de Molly Carmel, are 288 de pagini, format 16.5 x 23.5 cm, a apărut la Editura Publisol și poate fi achiziționata direct de pe site-urile adiozahar.ro si www.booksaveur.com, precum și din rețelele de librarii (emag.ro, libris.ro, Carturesti, libraria Mihai Eminescu, cartepedia.ro si One Distribution, librarie.net, esteto.ro, reteaua Inmedio si reteaua Octagon) la prețul de 45 lei. Cartea este promovata si sustinuta de Radio Guerilla.