Zăpada cade întotdeauna deasupra
Natura omului a fost dintotdeauna aceea de a distruge, de a înăspri violența, de a încătușa libertatea altora în schimbul propriului său beneficiu. Locuitorii districtelor trăiesc cu stigmatul că sunt născuți în acele locuri, uitate de lume și inferioare semețului Capitoliu, iar speranța la un viitor luminos este crima care trăiește zilnic în sufletele lor.
Jocurile Foamei reprezintă o pedeapsă cruntă și nemiloasă, ce le reamintește tuturor de marele război și căderea rebeliunii. Cele douăsprezece districte trebuie să desemneze anual două tributuri: un băiat și o fată, care se vor lupta pe viață și pe moarte într-o arenă, sub privirea întregului Panem. Copilării furate, speranțe distruse, copiii care au fost și vor veni, sunt condamnați pentru păcatele părinților, păcate care au reprezentat dorința la o viață liberă, egalitate și apreciere, dispariția înlănțuirii Capitoliului.
Odată cu începerea celei de-a zecea ediție a Jocurilor Foamei, tânărul Coriolanus Snow se află pentru prima dată în ipostaza de mentor pentru tributuri. Este șansa sa la recunoaștere și faimă și intenționează să profite la maxim de asta, ducând la o serie de evenimente neașteptate care vor schimba destinul Panemului pentru totdeauna.
Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare – Suzanne Collins
An apariţie: 2020
Autor: Suzanne Collins
Editura: Nemira, colecția Armada
Titlu Original: The Ballad of Songbirds and Snakes
Traducător: Ana-Veronica Mircea
Sumar: E dimineața în care începe a zecea ediție a Jocurilor Foamei. La Capitoliu, Coriolanus Snow, un băiat de 18 ani, se pregătește pentru singura lui șansă la glorie, ca mentor în Jocuri. Casa Snow, cândva măreață, a decăzut, iar soarta ei atârnă de posibilitatea firavă ca tânărul Coriolanus să fie mai fermecător, mai isteț și mai abil decât colegii lui ca să ajungă mentorul tributului câștigător.
Dar norocul nu-i surâde. A primit sarcina umilitoare de a fi mentorul tributului feminin din Districtul 12, cel mai de jos dintre cei mai de jos. De acum destinele lor sunt îngemănate – fiecare decizie luată de Coriolanus poate duce la un avans sau la un eșec, la triumf sau la tragedie. În arenă, lupta se va da pe viață și pe moarte. În afara arenei, Coriolanus începe să simtă compasiune față de soarta tributului său. În plus, va trebui să pună în balanță nevoia sa de a urma regulile și dorința de a supraviețui cu orice preț.
Părerea mea: “Sunt șters din memorie, se gândi el. Și, ca să mă șteargă pe mine, trebuie să șteargă Jocurile.”
Am pășit prima dată în universul Jocurilor Foamei la scurt timp după apariția celea de-a doua ecranizări și îmi amintesc și acum cât de mult mi-au plăcut romanele și filmele. Dacă exista un lucru care îmi provoca neliniște și teamă, la fel de mult ca Jocurile în sine, era Coriolanus Snow. Am făcut cunoștință îndeaproape cu acest dictator tiran și a sa privire glacială, care înlesnea cu ușurință viețile oamenilor și își juca pe degete toți inamicii.
Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare ne arată, însă, un Coriolanus Snow adolescent, aflat la începuturile drumului spre putere. Capitoliul este fermecător și opulent, elita societății din Panem, unde trebuie să te ridici cu propriile forțe pentru a supraviețui și a face cunoștință cu faima. Casa Snow a decăzut radical, căci după terminarea războiului, Coriolanus rămâne orfan, iar toate promisiunile unui viitor strălucit se află sub un nor de incertitudine. Numele familiei este o povară care-i atârnă pe umeri, este bântuit de războiul care i-a răpit ambii părinți, iar rivalii săi de la Academie nu îl privesc cu ochi blânzi. Tânărul aspiră la premiul Plinth, cea mai înaltă distincție din cadrul Academiei și speră că poate da lovitura ca mentor de tribut, în cadrul celei de-a zecea ediție a Jocurilor Foamei, oferindu-i mult așteptatul imbold spre succes. Singura problemă? Are nevoie de un tribut redutabil, capabil să învingă.
“Asta e firea omenească dezgolită. A tributurilor. Și a ta. Ce repede dispare civilizația! Manierele tale elegante, educația, trecutul familiei, toate lucrurile cu care te mândrești, azvârlite cât ai clipi, lăsând să se vadă cine ești cu adevărat. (…) Asta e starea firească a omenirii.”
Romanul este conturat pe trei parți, scris într-un ritm asemănător primelor volume, concentrându-se pe construcția personajelor și a relațiilor dintre acestea, învăluite într-o notă melodioasă datorită numeroaselor cântece presărate printre pagini. Avem parte de acțiune încă din prima jumătate a cărții, dozând constant sentimentele protagonistului într-o lumină puternică. Observăm tumultul interior și frustrările lui Snow, având foarte puțini aliați și o viață dictată de ambiție. Spre deosebire de mândria grosolană și puterea debordantă cu care eram familiari, acest Coriolanus Snow este imprevizibil și neinițiat, fiind preocupat de succesul propriu. Putem afirma că un strop de umanitate încă se găsea în el. Nu pentru mult timp…
Speranțele devin deșarte, șansele sunt infime, victoria pare un scenariu nerealizabil din momentul în care este aflat tributul său, Lucy Gray Baird, o fată costelivă și firavă din Districtul 12, cel mai nevoiaș dintre ele. Brusc, Snow se află în ipostaza de renegat de către colegii săi, privind-o cu lipsă de speranță pe această Lucy Gray, o ființă insignifiantă. Însă necunoscute sunt căile vieții atunci când Snow dezvoltă o relație apropiată cu protejata lui.
„Poate ție ți se pare o nimica toată. Dar, pentru mine, să am pe cineva care mă tratează ca și cum aș fi importantă valorează cât o lume întreagă.”
În Capitoliu este musai să îți ascunzi slăbiciunile, să nu dai dovadă de lașitate deoarece oamenii le vor exploata în folosul lor. Este ușor să mințim pentru a masca o slăbiciune, să ne ascundem sub acest paravan, să uităm o idee pe care alții o socotesc eronată. Snow uită pentru un timp de condiția sa, alege să simtă cu inima, să dea dovadă de umanitate, înțelegere și compasiune pentru Lucy Gray. Ea este optimistă și vizibil subestimată, el este mândru și ambițios. Cei doi se aproprie tot mai mult, devenind încrezători în șansele lor de reușită, iar iubirea îi învăluie.
Condițiile sunt mizere, întregul proces de la Extragere până la intrarea în Arenă este rudimentar, și tot mai multe tributuri și mentori cad pe capete. Ăsta este momentul în care Lucy Gray și Coriolanus înțeleg că soarta le poate fi totuși prielnică.
„Încerca să-și imagineze cum ar fi fost dacă toată lumea ar fi acționat după astfel de reguli. Să nu existe nicio consecință. Oamenii iau ce și când vor și, dacă e nevoie, ucid pentru asta. Totul se subordonează dorinței de a supraviețui.”
În ipostaza ilustrată, tânărul Coriolanus Snow este acel tip de personaj pe care îți place să-l urăști, dar urăști că îl și îndrăgești, o contradicție năucitoare care m-a bântuit până la cea din urmă pagină. M-am îndrăgostit și de zicala lui, “Zăpada cade întotdeauna deasupra!”, demonstrând perseverența sa de fier. Lucy Gray este fermecătoare, visează la o lume liberă și se afundă în cântecele ei, unele pe atât de simple, dar emoționante, care îi aduc recunoaștere și admirație din partea publicului din Capitoliu. Cititorii vor regăsi un cântec familiar, drag multora dintre fanii seriei, și se vor bucura de muzicalitatea aparte a romanului.
Știind ce avea să devină mai târziu, nu puteam decât să sper că inevitabilul deznodământ va întârzia, că mă voi putea bucura de acești doi îndrăgostiți loviți de soartă. Va sună cunoscut acest scenariu, cumva? Pe cât de magnific și arătos pare Capitoliul, pe atât este de primejdios, fiind un loc unde oamenii uneltesc pe ascuns, iar prestigiul vieții de aici întrece orice norme ale bunătății umane. Ițele destinului pot lucra împotriva ta, personajele simțindu-se în propria versiune a Jocurilor foamei.
Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare poartă cititorul într-o lume utopică, unde bunătatea și libertatea sunt privite ca niște trăsături anormale, iar oamenii asupriți de tirani nu uită că și cea mai mică speranță la o viață mai bună, poate naște dorința de a lupta. Sunteți pregătiți să vă întoarceți în arena Jocurilor foamei?
„Cred că în toate ființele omenești există o bunătate înnăscută. Știi când treci hotarul către rău și cea mai mare provocare a vieții tale e sa încerci să rămâi de partea corectă a acelui hotar.”
Mulțumesc Libris.ro pentru cartea oferită pentru recenzie! O puteți descoperi aici
Sper că nu ați uitat de campania manifest #RespectYoursef – Oferă-ți timp pentru lectură inițiată de librăria online Libris.ro, prin care se dorește acordarea unei perioade de timp mai mare acestor cărți minunate și conștientizarea faptului că lectura este o formă a respectului față de propria persoană. Afați mai multe – https://www.libris.ro/respectyourself