Povestea incredibilă a lui Enzo – O lecție de viață prin ochii unui câine
Câinii nu sunt simple necuvântătoare, nu sunt niște biete suflete încastrate în corpuri cu patru picioare și o coadă stufoasă. Animalele, prin natura lor, au fost mereu în preajma omului și chiar dacă bariera lingvistică crează o punte care diferențiază cele două specii, ele ne sunt foarte asemănătoare. Sunt capabile să simtă, să observe și să conștientizeze pericolele, la fel ca și noi. Câinii sunt porecliți “cel mai bun prieten al omului” și pe bună dreptate.
Povestea incredibilă a lui Enzo relatează întâmplările trăite de un minunat și bălai labrador, cu gene de terier. Este un filosof într-o carcasă de câine, așa cum ne spune chiar el, care este limitat de impedimentul de a nu exprima vocal, pe înțelesul omului, însă gândirea lui se întinde peste limitele cunoscute acestuia. Este o poveste emoționantă despre loialitate, iubire și familie, care ne va purta peste vastele trăiri și înțelesuri ale vieții umane, toate acestea văzute, simțite și trăite prin ochii gingași ai lui Enzo.
Povestea incredibilă a lui Enzo – Garth Stein
An apariţie: 2019
Autor: Garth Stein
Editura: Corint, colecția Leda Edge
Titlu Original: The art of racing in the rain
Traducător: Dorina Doru
Sumar: Enzo este diferit de alți câini: un filosof cu suflet aproape uman, el a învățat o mulțime de lucruri stând toată ziua în fața televizorului sau ascultând cu atenție cuvintele stăpânului său, Denny Swift, pilot de curse în devenire. A înțeles că viața, asemenea curselor de mașini, nu înseamnă numai viteză. Folosind tehnicile necesare pe pistă, poți pilota cu succes printre toate problemele existenței. Și, pentru că a învățat cum poți să devii o persoană plină de compasiune și de succes, Enzo așteaptă cu nerăbdare următoarea viață, când este convins că se va întoarce pe Pământ ca om.
O poveste emoționantă, dar și amuzantă, despre familie, dragoste, loialitate și speranță, despre minunile și absurditățile vieții umane, percepută prin ochii – și nasul – unui câine.
„O carte care merită pusă alături de Pescărușul Jonathan Livingston al lui Richard Bach, de Alchimistul lui Paulo Coelho și de Viața lui Pi a lui Yann Martel.” – THE PORTLAND OREGONIAN
„Splendid!” – PEOPLE
„Cartea perfectă pentru toți cei care știu că nu numai oamenii cunosc compasiunea și că relația dintre două suflete care sunt făcute unul pentru celălalt nu sfârșește niciodată. Din când în când, am norocul să dau peste un roman la care mă gândesc mult după ce l-am terminat de citit, iar acesta e unul dintre ele.” – – JODI PICOULT
„E imposibil să nu-l adori pe Enzo!” – MINNEAPOLIS STAR TRIBUNE
Părerea mea: “Întotdeauna mi-au plăcut poveștile cu suspans. Dar eu sunt un dramaturg. Pentru mine o poveste bună înseamnă să construiești speranțe și să le împlinești într-un mod emoționant și surprinzător.”
Vedeți voi, Enzo este diferit de frații lui canini. Nu este câinele tipic care doar se învârte în jurul cozii, face aport sau salivează pe podea. La fel de bine este diferit și de filosofii care au rămas în istorie, deoarece are un botic negricios, două urechi moi și patru lăbuțe. Enzo asimilează zilnic ceva nou și atribuie vieții umane un strop de amuzament îmbinat cu speranță. Speranța că oamenii pot da dovadă de compasiune și că lucrurile pot ajunge, de cele mai multe ori, să se termine cu bine.
Stăpânul său, Denny Swift este pilot de curse amator, un om iscusit care trebuie să înfrunte viitorul incert al carierei, cu suișuri și coborâșuri. A legat o prietenie pe viață cu micuțul pui de cățel, care avea să-i devină și parte din sufletul lui. Cei doi adoră să se uite la televizor la curse de mașini, astfel că Enzo vede viața umană precum o cursă de mașini. Se joacă și jonglează cu termenii tehnici, diversele pasaje despre mecanica mașinilor și a tacticilor de a câștiga o întrecere sunt un deliciu pentru cititor. Pentru Enzo, totul este o aventură, o cursă printre greutățile vieții de om, chiar dacă el este doar un câine. Dar alături de Denny, cei doi sunt invincibili.
„Nu ne putem uni voința ca să schimbăm imposibilul? Nu putem folosi forța vieții noastre pentru a schimba ceva: un lucru mic, un moment neînsemnat, o răsufare, un gest? Nu putem face chiar nimic pentru a schimba ce se găsește în jurul nostru?”
Ador animalele încă din copilărie, și consider că avem ce învața de la ele. Putem să devenim mai buni la suflet având animale în preajma noastră, să lăsăm de-o parte prejudecățile și neînțelegerile care, câteodată, ne definesc natura umană. Cum ar mai fi starea nostră fără privirea inocentă a câinilor sau torsul relaxant al unei pisici? Enzo este un veritabil model de urmat, care speră că în viața următoare să se întoarcă într-un corp uman.
Bucuria vieții și a dragostei îl lovesc pe Denny când nu se aștepta, sub forma lui Eve. Curând ajung să formeze o familie, chiar dacă Enzo o privea cu ochi reticenți și distanți pe această nouă „intrusă” în viața lor. Teama de a fi pus pe planul secund dispare la fel de repede cum a apărut, Enzo ajungând să aibă grijă de cele mai noi membre ale familiei, dulcea Eve și drăgălașul lor copil, Zoё.
„Sa trăiești fiecare zi ca și cum i-ai fura-o morții, așa mi-ar plăcea să trăiesc. Să simți bucuria vieții, așa cum simțea Eve bucuria vieții. Să te detașezi de povară, de angoasă, de spaima de care ne lovim cu toții zilnic. Să spui: sunt viu, sunt minunat, sunt. Sunt. Asta e ceva la care merită să aspiri. Când o să fiu o persoană, așa o să-mi trăiesc viața.”
Ajungem să înțelegem însă, că viața umană nu este doar o simplă cursă de mașini și oricât de priceput tehnician ai fi, mereu apar lucruri neprevăzute care te pot lua prin surprindere. Denny nu a dispus niciodată de o situație financiară stabilă, sponsorii sunt greu de găsit, iar cursele nu se câștigă așa de ușor. Eve își crește cu încredere și dragoste fetița, se roagă pentru succesul soțului ei, iar Enzo simte cum o pată întunecată se va abate asupra familiei lui, care îi va arunca într-o luptă constantă cu pericole și incertiudini. Problema este că nu îi poate avertiza. Dacă ar putea vorbi…
Romanul este un carusel emoționant, autorul reușește să compună în decursul a trei sute de pagini, o intrigă care cu siguranță îți va rupe inima în două. Am vărsat lacrimi, am suferit, am râs și mi-am dorit mai mult pentru personaje. Mi-am dorit că viața noastră să nu mai fie mânată de ură și răutate, să nu mai găsim gelozie în succesul altora. Poate și asta m-a făcut să ador romanul dinainte să-l citesc, să văd cum este și ce înseamnă o lecție de viață, prin ochii unui câine. Dacă toate animalele ar putea vorbi, cred că lumea ar fi mai bună.
Ah, am menționat că există și o ecranizare după carte? Am văzut-o la cinema în vara trecută și abia acum am citit cartea, dar pot să spun că se completează una pe cealaltă. Vă sugerez să pregătiți niște șervețele, atunci când citiți cartea, dar și la vizionarea filmului. Toate filmele și cărțile despre animale reușesc să îmi smulgă câteva lacrimi, datorită protagoniștilor care ajung să se bage pe sub pielea ta cu ușurință.
„Adevăratul erou nu este perfect. Adevăratul test al unui campion nu este dacă poate triumfa, ci dacă poate trece obstacolele – preferabil cele create chiar de el – pentru a triumfa. Un erou perfect este neinteresant pentru spectatori sau pentru univers, care, la urma urmei, se bazează pe conflict și opoziție, pe forța irezistibilă care întâlnește obiectul nemișcat.”
Povestea incredibilă a lui Enzo reprezintă una dintre cele mai intelectuale și drăguțe cărți citite de mine până acum. Este pe sufletul iubitorilor de animale și poate impresiona chiar și cei mai cinici și stoici oameni. Enzo este acea persoană de la care învățăm să trăim mai bine, să fim mai darnici și cel mai important, să înțelegem că sufletul uman îmbracă multe forme.
Haideți să-i aflați povestea!