CityVisionMagazine

Cărți despre coronavirus, ebook și gratuit – Editura Corint

Trăim vremuri unice, nemaiîntâlnite. Multe dintre vechile noastre certitudini s-au destrămat, indiferent ce credinţă şi viziune asupra lumii am avea. Pandemia de coronavirus şi efectele ei ne tulbură şi ne neliniştesc deopotrivă. Cum vom face faţă acestei situaţii?

În acest volum scurt, dar plin de profunzime, John C. Lennox, profesor de matematică la Oxford, analizează coronavirusul prin prisma diferitelor sisteme de credinţă şi demonstrează cum viziunea creştină asupra lumii ne poate ajuta să înţelegem ce se întâmplă, oferindu-ne în acelaşi timp o speranţă de care să ne agăţăm.

„Cartea aceasta cuprinde gândurile mele privind vremurile pe care le trăim. Am început să scriu acum o săptămână, iar de atunci lucrurile s-au schimbat rapid şi, fără îndoială, vor continua să o facă. Dragă cititorule, te invit să priveşti această carte astfel: imaginează-ţi că stăm la o masă, într-o cafenea (ce bine ar fi dacă am putea face asta!), iar tu îmi adresezi întrebarea de pe copertă. Îmi las o clipă cafeaua şi încerc să îţi ofer un răspuns cinstit. Ce vei citi este ceea ce aş încerca să spun pentru a-ţi oferi alinare, sprijin şi speranţă.” John C. Lennox

Cartea este disponibilă în format ebook aici:

Această pandemie a schimbat viața copiilor din întreaga lume. Este foarte important acum să-i ajutăm să înțeleagă ce se întâmplă pentru a evita panica și anxietatea. Specialiștii spun că la vârste mici, dacă nu li se oferă explicații, copiii prind din zbor informații cu care își construiesc narațiuni înfricoșătoare. Această poveste imaginată îi sperie pe cei mici.

Ceea ce trăim acum este greu de explicat copiilor. „Ce și cum să le spui?” se întreabă fiecare părinte. Această carte oferă o soluție – explicații simple și clare care să-i ajute pe copii să înțeleagă ce se întâmplă și ce este important să facă.

Disponibilă GRATUIT aici: