The Gentlemen – Gangsteri cu stil – sau un altfel de Peaky Blinders… în epoca modernă
Anul 2020 aduce o nouă producție semnată Guy Ritchie, fanii regizorului britanic se vor bucura de un film înțesat de actori „cu stil”, nume grele din industria cinematografică contemporană și o intrigă elaborată pe măsură ce captează privitorul pe parcursul celor două ore de rulare.
De-a lungul anilor, celebrul regizor s-a făcut remarcat prin titluri mult apreciate de fani, precum Snatch, RocknRolla, The Man from U.N.C.L.E. sau recentul Aladdin, din 2019. The Gentlemen îl are în prim-plan pe Mickey Pearson, jucat cu clasă de către Matthew McConaughey și al său imperiu de marijuana, aflat în căutarea unui nou proprietar, moment în care se dezlănțuie o multitudine de evenimente ce țin de domeniul furtului și șantajului.
Privind în retrospectivă cu titlurile din ultimii ani, filmul readuce pe ecrane stilul caracteristic impus de Ritchie, acesta distrându-se cu editări rapide, dialog natural, acțiune presărată cu mult monolog și scene din mai multe planuri temporale. Umorul britanic, specific filmelor vechi ale sale, este ca la el acasă în acest film, contopindu-se cu firul narativ.
În multe clipe am avut impresia că urmăresc un fel de Peaky Blinders, dar în vremuri contemporane, filmul îmbrățișând o intrigă asemănătoare, în lumea gangsterilor din Marea Britanie și efortul de a ține toată operațiunea departe de ochii celor curioși.
Jocul actorilor se ridică la nivelul apreciat și așteptat de fani, Hugh Grant și al său monolog onorează o bună porțiune din film, însă te poate plictisi la un moment dat. Matthew McConaughey revine într-un rol demn de nivelul numelui său, după o perioadă mai ușoară, iar Charlie Hunnam se face remarcat de fiecare dată când apare pe ecran cu interpretarea șarmantă a accentului său britanic. Poate cel mai comic și plăcut de privit este Colin Farrel, aducând un mare plus filmului prin jocul său actoricesc și flerul excentric.
Desigur, filmul nu este pentru oricine, însă fanii lui Guy Ritchie se vor delecta în sala de cinema, savurând din plin scenariul scris tot de el și bucurându-se de stilul specific ce îl păstrează sus în lumea regizorală actuală.
Despre film…
The Gentelmen (Gangsteri cu Stil), spune povestea lui Mickey Pearson (Matthew McConaughey), un expat american care a construit cu succes un imperiu al drogurilor la Londra, dar nu mai este interesat să rămână în afaceri. Problemele apar atunci când intențiile lui Pearson sunt dezvăluite altor figuri importante din crima organizată, care încep să planifice sofisticate scheme pentru a fura tot ceea ce Pearson a construit. Atunci când Dry Eye (Henry Golding) un gangster din tânăra generație îi spune lui Mickey Pearson (Matthew McConaughey), că noul va înlocui vechiul, Person nu este de acord. Regula junglei metaforice este aceea că cei puternici îi vor devora pe cei slabi. Pearson poate îmbătrâni, dar nu-și pierde influența; el este în continuare regele pentru că este cel mai bun în ceea ce face. Acțiunea se complică astfel și un război incendiar se declanșează; unul în care intrigile, mita, șantajul și amenințările abundă.
Stilul rafinat, cinetic al lui Ritchie și distribuția remarcabilă fac din filmul The Gentelmen (Gangsteri cu stil) un must see al anului 2020.
Distribuit de Vertical Entertainment, filmul este disponibil pe marile ecrane din țară din 31 ianuarie.