CityVisionMagazine

„Frozen II / Regatul de gheață II” doboară record după record și scrie istorie pentru Disney și în România

Cea mai așteptată producție a lunii noiembrie, „Frozen II / Regatul de gheață II” a devenit cea mai vizionată animație din toate timpurile, generând încasări de 8.695.878 RON în România, depășind filmul „Minionii”, care a strâns, in 2015, încasări de 8.148.891 RON.

Noul film „Frozen II / Regatul de gheță”” scrie istorie pentru Disney, clasându-se pe primul loc în box office-ul american pentru al treilea weekend consecutiv.  În Statele Unite, filmul a adus încasări de 34,6 milioane de dolari în cel de-al treilea weekend în cinematografe.

Recordul anului

Disney marchează o premieră mondială, odată cu lansarea animației „Frozen II / Regatul de gheață II”, având încasări de 919,7 milioane de dolari și apropiindu-se vertiginos de pragul de 10 miliarde de dolari la nivel global, fiind prima dată în istorie când un studio de producție ajunge la o astfel de sumă. Potrivit presei de specialitate, în doar câteva zile Disney va depăși această limită, scriind istorie în cinematografie.

Recordul anului pentru Disney nu include și încasările pe care le va genera, cu siguranță, noul episod din „Star Wars” ce urmează să fie lansat pe 19 decembrie în cinematografele din întreaga lume.

În august anul acesta, Disney a devenit primul studio care are în portofoliu cinci filme cu încasări de peste 1 miliard de dolari fiecare. O contribuție masivă la recordul Disney de box-office de anul acesta au avut-o și „Avengers: Endgame / Răzbunătorii: Sfârșitul Jocului” (2,7 miliarde de dolari), „The Lion King / Regele Leu” (1,6 miliarde de dolari), „Captain Marvel” (1,1 miliarde de dolari), „Toy Story 4 / Povestea jucăriilor” (1,07 miliarde de dolari) și „Aladdin” (1,05 miliarde de dolari).

Potrivit presei de specialitate, „Frozen II / Regatul de gheață II” este așteptat să depășească granița de 1 miliard de dolari în încasări la nivel global weekendul următor. Estimările se bazează pe faptul că filmul este încă pe locul întâi în box-office în multe țări, la trei săptămâni de la lansare.

„Frozen II / Regatul de gheață II” abundă în aventură, efecte speciale, dinamism, acțiune și emoție, spunând o nouă poveste cu Anna, Elsa, Kristoff, Olaf și Sven, care  acum pleacă din Arendalle către o pădure străveche, în care este toamnă mereu, pentru a descoperi sursa puterilor Elsăi, dar și pentru a salva regatul.

„Frozen II / Regatul de gheață II” produs de Disney, este distribuit în România de Forum Film și a avut premiera pe 22 noiembrie.

SINOPSIS:

După o perioadă liniștită, Anna, Elsa, Kristoff, Olaf și Sven pleacă din Arendelle către o pădure străveche, în care este toamnă mereu, pentru a descoperi sursa puterilor Elsei și a salva regatul. Călătoria este extraordinară și plină de surprize. Dacă în primul film “Frozen / Regatul de Gheață” Elsa se temea că puterile ei sunt prea mult pentru lumea asta, în cel de-al doilea ea speră că sunt suficiente pentru a depăși pericolele iminente.

TRAILERE:

Subtitrat

Dublat