Elisabeth in the mirror – Elisabeta a României și Elisabeta a Austriei față în față!
Elisabeta a României și Elisabeta a Austriei au fost omagiate pe 12 noiembrie, la Muzeul Național de Artă București, în Sala Tronului, într-un eveniment ce a pus în valoare feminitatea, caracterul puternic și rafinamentul celor două prin modă, dans, design, muzică, artă, estetică și parfumuri.
”Elisabeth in the mirror” continuă Hommage à Sisi de anul trecut, o inițiativă PR Avenue cu scopul de a readuce în fața audientei valori autentice precum onoare, datorie, curaj, verticalitate, responsabilitate, de această dată prin două femei care prin dragostea lor față de oameni au schimbat societatea în care trăiau.
Ce legătură există între Elisabeta a României și Elisabeta a Austriei?
Ca o punte comună între caractere, ca o reflexie în oglindă a principiilor după care se ghidau, completate de stilul, rafinamentul și feminitatea acestora, momentele puse în scenă în Sala Tronului au prezentat frânturi din personalitatea celor două regine.
Pentru un moment, invitații au făcut o incursiune în timp și spațiu, iar ghizi au fost Ana Maria Diaconescu, director Hellenic Romanian Bilateral Chamber of Commerce, care a vorbit despre legătura împărătesei Sisi cu Grecia, și Dr. Alin Ciupală, istoric, care a ne-a condus pe aripile timpului în viața spectaculoasă a reginei Elisabeta a României, care a fost scriitoare, poetă, eseist, un real susținător al artelor și un ambasador puternic al valorilor tradiționale românești, o regină a poporului.
Cum respectul pentru tradiție și valori reale a marcat viața celor două Elisabete, designerul Adrian Oianu, un promotor recunoscut al tradiției și culturii românești prin modă, a vorbit despre stilul vestimentar din perioada lor, impactul pe care l-a avut asupra culturii celor două popoare și cum acesta transcede încă timpul în diferite înterpretări.
Reflexia stilului vestimentar al celor două Elisabete a fost reprezentată printr-o prezentare de modă semnată prin creațiile designerilor Alexandra Calafeteanu, Denis Predescu, Mirela Diaconu, Marie Ollie, Aleha Toncea, Parlor și a designerului austriac, Claus Tyler. Fiecare a oferit publicului câte o interpretare vestimentară pentru cele două figuri emblematice, astfel că Sala Tronului s-a transformat pentru un moment într-un podium în care a defilat eleganța, rafinamentul în toate formele sale, tradus prin rochii vaporoase, demonstrând încă o dată că rafinamentul regal vine în mai multe forme și este atemporal.
Ca seara să aducă aminte de balurile regale, finalul ne-a încântat cu un moment de vals asigurat de dansatorii de la Arthur Murray, urmați de chansonetele în franceză interpretate de Diana Tudor.
Mulțumiri speciale sunt adresate sponsorilor și partenerilor Austria Imperialis, MNAR, Hellenic Romanian Bilateral Chamber of Commerce, Freywille, Medihelp, L`OR, Uriage, Humanic, Chopard, Sanaskin Couture Clinic, S.T. Dupont, Embassy, Elegant Catering, Sissi, Armand Maison du Desert, Bonilash, Alina Barbu make up, Keune, Schlumberger, Mozart, Jidvei și Aqua Carpatica.
Elisabeth in the mirror – un eveniment unic despre frumos, artă și cultură.