CityVisionMagazine

Ruumy – un produs al noii ere (post-internet culture), specific economiei ecosistemelor co-creative

Ce reprezintă Ruumy și cine se afla în spatele acestui proiect?

Mişcarea socială, trendurile studiate, oamenii din jur, dorinţele/pretenţiile/cerinţele clientelor mele, avansarea extrem de rapidă a tehnologiei etc.  Îmi generează multe întrebări interioare; însă concentrat doar pe proiectul Ruumy, inspiraţia acestui proiect a venit din următoarele întrebări: „Cum ar fi dacă peretele camerei mele mi-ar fi dressing? Iar dressing-ul mi-ar deveni haină?” => „Cum ar fi să îmi îmbrac peretele?”Ruumy este un concept, care a pornit de la esenta lucrurilor de baza, si studiaza functiile/verbele “a tine si a adaposti”, functii pe care daca intervin cu alte elemente exterioare, se pot transforma. Tehnologia avanseaza foarte rapid, si ma face sa ma gandesc daca vor mai exista haine in viitor? Sau produse/obiecte cu specific bine destinat? De nu ar exista doar piese/forme pe care daca le compun le transform in ce am nevoie in functie de situatia de moment? Ruumy este un perete arhitectural „dressing” care se transforma in vesminte, si din vesminte in accesorii. Dimensiunea lui defineste inaltimea unei camere de locuit ( 2.5 m x 2.5 m ) si da startul unor prime intrebari: Cum poate o haina sa se transforme in spatiu?, sau Cum poate un spatiu sa imbrace un corp uman?

Vorbind despre multifuncționalitate, “Ruumy Wall” conține 49 de piese. În funcție de numărul de piese folosite se pot crea  noi și noi accesorii sau obiecte de design. In varianta lui completa Ruumy este un perete architectural, care imi poate imparti un spatiu in care nu pot interveni prin constructie; in acelasi timp il pot folosi si sa depozitez/pastrez diferite obiecte personale; poate fi un paravan de lumina, decupand creativ forme din el astfel intrand lumina diferit si focusat in camera; poate fi umplut cu lana sau burete tocat, astfel devenind un covor puzzle de joaca, pufos si creativ pentru cei mici; dressing, mobilier de bucatarie, perne decorative, suport telecomanda pe bratul scaunul, fotolii tip beanbag, saltea, hamac, patura, cort, aplecatoare exterioara, gradina interioara/exterioara verticala, etc…  in forme de design vestimentar poate fi: haina, vesta, fusta, sal, fular, gluga, cagula, bluza, si toate categoriile mari de genti existente: geanta de voiaj, diplomat, rucsac, sac, geanta de umar, de mana, cross body, plic, husa de laptop, accesorii, portofele, portfarduri, etc

Ruumy este un produs al noii ere (post-internet culture), specific economiei ecosistemelor co-creative, având ca motto ”The Power of Ecosystems – Managing in a Networked World”. Odată lansat, proiectul devine un sistem relativ autonom, de auto-ajustare iar cei care integrează resursele sunt conectați în rețele de comunicare și crează valori reciproce. Ruumy este conectat la o comunitate de creativi, care devin implicit prosumeri, co-creativi dar și o formă autentică și inovativă de marketing ”de comunitate”, ca model pentru noua economie. Cu o formă materială modulară și multifuncțională, care permite co-participarea creativă a unei întregi comunități, ”Ruumy” are inclusa componenta de comunicare digitală, creând un val de ”interes cultural”. Fiecare persoană implicată devine instantaneu creator, cu instrumente și limbaj de exprimare, oferite de sistemul ”Ruumy”, în sine. Piesele și accesoriile auxiliare pot să dea sens de unicitate propriei creații, fiind în același timp și seriabile. Conceptul depăşeşte delimitările profesionale de design, şi se situează dincolo de ceea ce ar însemna designul vestimentar, designul de obiect, designul de interior, sau alte domenii ale designului: devine un NOU MEDIU complex, care permite un număr infinit de utilizări, în care fiecare utilizator se poate manifesta creativ, prin unicitatea alegerilor.

Deşi pare un obiect, Ruumy  este de fapt, o stare de comuniune, un proiect extins în toate mediile în care ne manifestăm ca fiinţe sociale şi afective. Partea extrem de valoroasă a acestui proiect, este că obiectul rămâne obiect, dar se manifestă în spaţii şi medii diverse, de la simplul statut de obiect comercial, la comunităţi inteligente sau emoţionale, restrânse sau globale, până la noi medii de socializare sau viziuni creative de design post internet.

Totodata, o noutate in sfera designului romanesc este aceea de a face cumparatorii sa interactioneze, realizand astfel o comunitate care se manisfesta atat in mediul online cat si fizic, o comunitate care se bazeaza pe incredere, respect si “sharing”. Astfel, prin platforma online cat si spatiul fizic de intalnire, le permite membrilor sa faca schimb si sa imprumute piese intre ei, dar beneficiaza si de produse “tester” oferite de noi, astfel fiecare isi poate construi o piesa diferita, purtabila in functie de moment. Indemn prin acest demers clientul sa ia parte la crearea propriului sau accesoriu, sa fie parte din proces, sa devina colaborator la co-design. Proiectul este asumat de un colectiv creativ, format din trei persoane, designerul Simina Filat (lider de proiect), arhitectul dr. Emil Ivănescu și arh. Min Hong.

Cum ai ales numele Ruumy?

Proiectul are numele RUUMY, un nume compus din trei cuvinte in limba engleza: room (camera), roomies (colegi de camera) si remy (Ruumy – joc de societate). Cuvinte care explica foarte bine cele trei mari valente ale acestui proiect: Room = design de arhitectura/ design utilitar, Roomies = partea afectiva si de comunitate stransa in jurul unui obiect, care se manifesta atat in spatiu fizic cat si online prin crearea unei platforme de co-design community, cu posibilitatea de a crea un “new media” prin acest concept, si Remy de la partea jucausa, modulata, creativa si cu invitatia directa si deschisa catre “co-creation” in acest proiect.

Cui i se adresează Ruumy?

Produsul îi ajută pe cei care se deplasează frecvent sau pe nomazii contemporani să muncească și să transporte cu ușurință o parte din mobilierul lor, sa adapteze spații fara constructie si sa combine elemente decorative. Viziunea noastră este să creăm un nou mediu (software) unde Ruumy nu este aruncat, ci poate fi schimbat sau donat în comunitatea internațională. În acest fel, putem reduce poluarea mediului cu producția de noi materiale textile și mărim viața produsului prin intermediul comunității. „Populația mondială prognozată va ajunge la 9,7 miliarde până în 2050, conform unui nou raport al ONU DESA”, pe această bază, produsul Ruumy multifuncțional este o soluție pentru reducerea consumului de lemn pentru mobilier și pentru reducerea consumului de textile folosit pentru îmbrăcăminte și genți de mână. Putem vedea că stilul de viață contemporan devine mai rapid, de multe ori suntem forțați să ne mutăm casele, uneori datorită locurilor de muncă. De asemenea, putem observa că există un nou curent, „nomazi digital”, și implică oameni care aleg să-și părăsească biroul și să înceapă să lucreze online în timp ce călătoresc.

Problema în acest stil de viață este faptul că deținem multe lucruri (cum ar fi mobilierul greu, hainele, genți de mână) care ne împiedică să ne putem deplasa rapid și cu un ambalaj usor si compact al dulapului. De asemenea, deținerea proprietăților peste tot pe care călătorim nu este o soluție, iar ambalarea și păstrarea a ceea ce aveți într-un spatiu de stocare necesită bani și timp. În momentul de față, pe orice piață nu există un produs multifuncțional care să poată servi ca element de mobilier pentru depozitarea  bunurile dvs. și (prin selectarea pieselor din elementul de mobilă) care poate servi și ca articol de îmbrăcăminte sau ca o geantă de mână.

Ruumy este creat din materiale reciclate, sau capete de baloti de material deja existent pe piata si dat spre deseuri. Mai mult de atat, urmeaza campanii Ruumy in care materialele folosite sunt create manual in comunitati de mestesugari cu tehnici traditionale. Pe viitor Ruumy cauta sa se transforme in textile inteligente.

Cum a ajung proiectul in competiția Worth Partnership Projects” 2019? 
In ce consta premiul câștigat in cadrul competiției?

Worth Partnership Projects, este una dintre cele mai prestigioase medii de promovare, depistare și de susținere a creativității autentice, pentru nevoile noii economii. Presupune strategii și modele inedite de afaceri, bazate pe creativitate, inovație, sustenabilitate, noi tehnologii și cunoaștere.
Departe de a fi doar o suma în bani, miza competiției se materializează pe mai multe planuri, primul fiind cel de recunoaștere a unei proiect (și a unui autor) ca valoare creativă de nivel global, dar și de adoptare și integrare a acestuia în sistemul noii economii, prin metode de mentorat și susținere. 
Al doilea plan este cel de constituire a unor comunități creative funcționale, sustenabile și inovatoare, capabile să schimbe mentalități. Aceste entități creative au ca misiune să susțină schimbarea, nu doar pe plan cultural, cât mai ales economic. Iar al treilea plan este sprijinul financiar pentru realizarea în condiții excepționale a prototipului ales. In cazul de față valoarea financiară se ridică la suma de 60.000 euro, care acoperă toate aceste deziderate (recunoaștere, integrare, mentorat, strategie, prototip, etc)

Care sunt următorii pași?

Ma bucur ca proiectul Ruumy a stârnit entuziasm in competita Worth și a fost apreciat în mod special, în măsura în care membri ai juriului s-au arătat disponibili să susțină în România, lansarea conceptului acestui proiect, într-un viitor apropiat. De asemenea, au fost interesați să devină membri influențiali al proiectului, atât ca atitudine creativă, cât și ca oportunitate de afaceri. Vor veni in România, să participle la lansarea întregul concept și la declinarea comercială a produsului fizic. Peste 9 luni, urmeaza lansarea lui oficiala pe piata comerciala, se va achizitiona atat fizic prin magazine partenre, cat si online prin siminafilat.ro si Ruumydesign.com. Piesele Ruumy si accesoriile auxiliare, se vor putea achizitiona separat/pe bucata astfel incat clientul isi va putea construi orice obiect doreste, mai mult de atat piesele se vor putea schimba in comunitatea exclusiva posesilor de piese Ruumy.

Proiectul va fi lansat și pe alte piețe in afara de România?

Poate nu întâmplător echipa are alături un partener francez, alături de care se poate afirma că proiectul poate deveni un ”ambasador soft power” al designului, ca și vector cultural de cea mai mare importanță. 
Da, Ruumy va fi lansat concomitent in Romania si Franta.

Ce urmează după Ruumy?
Deși foarte nou ca și concept, proiectul a fost foarte bine primit de către public și mediul de afaceri, de la artiști, creativi, influențiali din diferite medii, până la oameni de afaceri. Din punct de vedere personal, acest lucru încurajează implicarea mea  pe mai departe, în domeniului de cercetare de design, conferindu-mi curajul de a aborda și alte proiecte care încă sunt în faza de idee.