Cristina Podgoreanu: Într-o lume în care dependența de tehnologie este atât de avansată, dezvoltarea armonioasă și echilibrată a copiilor noștri se poate realiza prin sport
Cristina Podgoreanu este psiholog clinician, cu experienta in domeniul psihologiei sportive si al optimizarii dezvoltării personale. A absolvit Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei si apoi Masterul in Psihologie clinică, hipnoză şi intervenţii terapeutice de scurtă durată. Mai mult, detine Masterul in Psihologia Sportului, antrenand sportivi de performanta pentru atingerea celor mai inalte culmi ale succesului
Ce rol are sportul în educația unui copil?
Într-o lume în care dependență de tehnologie este atât de avansată, dezvoltarea armonioasă și echilibrată a copiilor noștri se poate realiza prin sport. Practicarea unui sport aduce o multitudine de beneficii. Pe lângă avantajele pe care sportivii le obțîn din punct de vedere fizic (întărirea musculaturii, a sistemului osos și a articulațiilor, întreținerea aparatelor circulator și respirator, dezvoltarea sistemului nervos, etc), există beneficii în dezvoltarea mentală (sporturile necesită concentrare, atenție, conceperea unui plan de acțiune și respectarea lui, etc) dar și emoțională (efortul declanșează eliberarea în organism a hormonilor „pozitivi”; practicarea unui sport este o metodă excelență de a scapă de stresul cotidian).
Cum îl ajută să se dezvolte din punct de vedere psihic?
Din punct de vedere psihic, copiii care fac sport își dezvola foarte mult încrederea în propriile forțe și devin mai responsabili, pentru că au un program de respectat. Sportul asigura o disciplină, facilitează socializarea și poate îmbunătăți performanata școlară. Practicarea unui sport crește, de asemenea, capacitatea cognitivă, de concentrare, de gestionare a resurselor(timp și efort) și a emoțiilor.
La ce vârsta ar trebuie un copil să practice un sport de performanța?
În alegerea unui sport, cel mai important criteriu este vârsta copilului. Astfel, poate practică:
-înot de la vârsta de 3-4 luni;
-patinaj artistic de la vârsta de 3 ani;
-poate lua lecţîi de dans sau judo de la vârsta de 4 ani;
-baschet sau handbal de la vârsta de 5 ani;
-echitaţie de la 5-6 ani;
-fotbal sau tenis de la 6 ani;
-după 8 ani – sporturile de coordonare şi opoziție, fie ele individuale sau colective (tenis, arte marţiale, atletism, fotbal, baschet, handbal).
Alegerea sportului potrivit pentru un copil nu este întodeauna o alegere simplă. În niciun caz un copil nu trebuie să fie forţat să facă un sport care nu îl atrage, pentru că se va simţi obligat şi nu îi va face cu plăcere. Poate încerca mai multe sporturi până va decide ce-i place. Deci, părințîi nu trebuie să se dezarmeze dacă nu vrea la antrenament, sau găsește scuze să nu meargă. Înseamnă că nu e potrivit pentru el. Când alegerea să este definitivă, atunci își va consumă toată energia în acea direcție și va fi mulțumit, fericit. De aici putem vorbi despre drumul către performanță.
Părințîi văd în copiii lor, viitori sportivi de succes, viitori campioni și uneori pun o presiune prea mare pe copii. Cum putem echilibra balanța în această situație?
Părințîi, în primul rând, ar trebui să se bucure dacă cel mic face sport. Am întâlnit situațîi în care părinții vor foarte mult de la copil, uneori chiar mai mult decât antrenorul. Probabil văd un potențial în copilul lor și consideră că un rezultat rapid îl poate ajută în carieră de sportiv. De cele mai multe ori, din păcate, aceste presiuni duc mai repede spre abandon decât spre performanță. Sfătuiesc părinții să aibă încredere în antrenor, deoarece știe cel mai bine etapele dezvoltării în sportul respectiv.
De la ce vârsta este nevoie de un psihog în viața unui copil?
Nu este o regulă aici. Oricând simt părințîi că există o anumită problema în dezvoltarea emoțională a copilului. Mai sunt situațîi când psihologul este recomandat de către școală. Dacă vorbim de psiholog sportiv, acesta este necesar după ce a fost luată hotărârea sportivului de a face performanță.
Ce sfaturi oferiți părinților care vor să își îndrume copiii către un sport de performanța?
Să știe că nu este un drum ușor. Sportul de performanță necesită anumite sacrificii și din partea părinților, dar mai ales din partea copilului. Nu este ușor în ziua de azi să te împărți între școală și antrenamente. O perioada merg foarte bine ambele, dar o să fie din ce în ce mai greu să le facă față; pretențiile cresc în ambele sensuri. Trebuie să știe clar ce-și doresc. Aud adesea întrebarea: Dacă nu reușește să ajungă campion, ce facem în situația asta? Trebuie neapărat să și învețe!
Nu trebuie să renunțe la școală, sau să nu învețe, dar 10 pe linie nu putem cere. Am putea, în schimb, să-l ajutăm să recupereze și să fie la zi cu toate temele în perioada vacanțelor competiționale.
Care este rolul unui psiholog sportiv în viața unui sportiv de performanța?
Rolul psihologului sportiv este acela de a optimiza performanță. Dintre sportivii la fel de bine antrenanti, campioni ajung aceia cu psihicul mai bun. De aceea, intervenția unui psiholog sportiv se mai numește și antrenament mental. E acel ceva ce face diferența. Este suportul spotivului, este cel care face legătură dintre sportiv și ceilalți factori ce intervin în viață sportivă. Dacă antrenezi mintea, corpul reacționează așa cum îi spune mintea. Pe lângă antrenamentul mental, psihologul sportiv asigura sănătatea emoțională a sportivului.
Dacă ne referim la un sportiv de performanța, cât la sută reprezintă talent și cât la sută antrenament psihic?
Talentul este o parte importantă în sport, atât timp cât este susținut de foarte multă muncă. Nu știu o rețeta de succes care să nu întrunească la baza talentul și muncă. La acestea, dacă se adaugă și antrenament mental, succesul este garantat.
Stresul este boală secolului. Inclusiv copiii sunt stresați de sistemul de învățământ, pentru că au prea multe teme. Cum îi putem ajută să facă față?
Stresul școlar se manifestă la copii printr-un grad mare de anxietate, dificultăți școlare, probleme emoționale și toate din cauza volumului mare de teme. Un studiu al profesorului american în psihologie şi neuroştiinţe Harris M. Coope arată că temele pentru acasă afectează relația copilului cu școală, cu părințîi și oferă un fals simt al responsabilitățîi. Astfel, copiii nu mai au timp și pentru alte activități (în unele cazuri au foarte multe teme și în vacanțe). Din păcate, acesta este sistemul educațional. Până se vor schimbă mentalitățile în materie de educație, putem să-i ajutăm pe copiii afectați de stres învățându-i să-l țînă sub control. Să-i ajutăm să fie mai organizați ,mai relaxați când fac temele, să nu le mai ia că pe o povara, explicându-le că nu doar asta contează pentru noi, părințîi și să nu îi evaluăm doar pe baza notelor. Trebuie să le asigurăm copiilor timp de relaxare (mai ales după școală), pentru activitățile preferate, o odihnă bună și o alimentație sănătoasă.
Auzim tot mai des de sindromul Burnout? Ce reprezintă acesta?
Sindromul burnout sau sindromul epuizării profesionale reprezintă o stare de epuizare, atât fizică cât și psihică, care apare în special la persoanele a căror profesie implică o responsabilitate deosebită și interacțiuni frecvente cu oamenii. Sindromul burnout se aseamănă cu depresia prin: tulburări de somn și de digestie, senzația de epuizare și de scădere a randamentului profesional, scăderea capacitățîi de dialog și de interacțiune cu cei din jur, senzația de goliciune sufletească și sentimentul că viața profesională invadează viața privată. Apare din mai multe cauze: unele ce țîn de mediul profesional (volum mare de muncă, suprasolicitare, presiunea timpului, programul încărcat, mediul de lucru ostil, relațiile defectuase cu colegii, etc), altele care țîn de personalitate (perfecționismul, nevoia excesivă de a deține controlul, stabilitatea emoțională scăzută, neîncrederea în sine) și altele ce țîn de stilul de viață (lipsa suportului familial, insuficientă timpului liber, lipsa activităților relaxante, somn insuficient).
Ne este teamă și rușine să mergem la psiholog. Majoritatea oamenilor confundă psihologul cu psihiatrul. Ce rol are consultanță psihologică și când avem nevoie de ea?
Ne este teamă, în primul rând, să contientizam că avem o situație căreia nu-i putem facem față, și apoi ne este rușine că avem nevoie de ajutor. Am fost învățați să ne descurcăm singuri, indiferent de ce întâmpinăm în viață. Dar să exemplificăm puțîn diferențele dintre psihiatru și psiholog. Psihiatrul se ocupă de probleme psihice. Prezența psihiatrului este necesară în marea patologie psihică, căci el se ocupă cu diagnosticul și tratamentul tulburărilor psihice. Psihologul a absolvit o facultate de psihologie și se ocupă, generic, cu studiul mințîi umane.
Psihopatologii sau psihologii clinicieni, vin și ei în contact cu ceea ce noi numim pacienți, contribuind la evaluarea acestora.
Psihoterapeut poate fi și un psihiatru, și un psiholog, dacă au făcut o formare în psihoterapie. De asemenea, mai pot fi psihoterapeuți și absolvenți de teologie, asistență socială. Psihoterapia constă într-o serie de tehnici care au că scop tratarea sănătățîi mentale, emoționale, precum și unele afecțiuni psihiatrice. Spre deosebire de psihoterapie, consilierea psihologică presupune un demers mai directiv, cu rol educațional şi un rol în prevenţie. Ea nu implică schimbări profunde de personalitate şi se adresează celor care vor să funcţioneze mai bine în viaţa profesională şi nu numai.
În consiliere, numărul de ședințe este mai redus, se adresează unor probleme de mai mică profunzime şi presupune o intervenţie centrată pe problemă. Consilierea psihologică ajută adesea în situațîi de criză, cum ar fi: decesul unei personae, divorț, schimbări bruște care cer adaptare rapidă, optimizare personală, îmbunătățirea comunicării, autocunoaștere sau prevenirea consumului de substanțe interzise.
Cristina Podgoreanu-PSIHOLOG SPORTIV