B.A.S.M – Parfumuri artizanale inspirate din mitologia românească
Primul concept boutique din România, Createur 5 d’Emotions, lansează în premieră absolută B.A.S.M, cea mai creativă serie de parfumuri artizanale, inspirate din legendele și miturile românești.
Conceptul a prins formă anul trecut, cu ocazia sărbătoririi celor 10 ani de activitate a brandului Createur 5 D’Emotions, dar și a Centenarului Marii Uniri.
Seria de parfumuri artizanale B.A.S.M este, bineînțeles, o poveste cu zâne și feți-frumoși și este dedicată oamenilor care nu au renunțat la a visa ochii deschiși.
Colecția include trei parfumuri de nișă artistică: „Parfum de ZMEU” pentru persoanele cu adevărat răpitoare, care știu să fie demne chiar și în picaj, „Parfum de COSÂNZEANĂ”, pentru cei care râd cu un ochi și plâng cu celălalt și „Parfum de FĂT-FRUMOS” pentru cei care te privesc pătrunzător doar să se admire în ochii tăi.
„Am avut plăcerea să colaborăm în crearea seriei de parfumuri B.A.S.M. by Createur 5 D’Emotions cu cei mai pricepuți dintre cei mai pricepuți, și anume cu Arturetto Landi – maitre parfumier, responsabil cu fabricarea loțiunilor magice din ingrediente miraculoase, Mădălina Andronic – ilustrator de poveste și Marius Aldea – vorbe cu tâlc. Noi, în laboratorul de endorfine, am încercat doar să aducem aminte vremurile copilăriei și frumusețea lumii de basm. Ne-am dorit să spunem o poveste olfactiv-existențială în care poti fi, pe rând, cine vrei tu să fii. Bestie sau chestie-trestie”, a declarat Alexandra Paven, owner Createur 5 D’Emotions.
Exact ca un basm plasat in illo tempore (odată, demult, într-un timp indefinit, mitic), parfumurile B.A.S.M. au o verosimilitate olfactivă aparte, care spune o poveste specială ce va dăinui mult după ce protagonistul a ieșit din scenă, făcând orice interacțiune memorabilă.
Parfumurile B.A.S.M. se găsesc la magazinul Createur 5 d’Emotions, singurul concept boutique din România, din strada Doamnei nr. 5, Bucuresti. Incă din 2008, Alexandra Paven, proprietara magazinului, a introdus parfumeria artizanala in Romania, prin branduri precum Profumum Roma, Histoires de Parfums, Laboratorio Olfattivo, Technique Indiscrete, Fifi Chachnil, Andy Tauer, Humiecki & Graef sau Alice&Peter. Alexandra este într-o continuă căutare de noi arome si parfumieri originali, îndrăzneți, excentrici, pe care să-i prezinte pasionaților de veritabila parfumerie artizanală din România.