Timpul este o inchisoare

Timpul este instabil. Imprevizibil. Atât în viața de zi cu zi, cât și în lumea fantastică a cărților. Astăzi ești, mâine nu mai ești. Totul se poate schimba într-o clipită. Privind coperta primului volum al seriei Everless, realizezi cât de periculoasă este această poveste. Clepsidra, scările periculoase care duc sus, tot mai sus, spre regatul de bronz, nisipul care ascunde teama, superstițiile și poveștile despre Vrăjitoare și Alchimist. Timpul se poate transforma oricând din prieten în dușman.
Everless – Sara Holland
An apariţie: 2019
Autor: Sara Holland
Colecţie: Young Adult
Editura: NEMIRA
Titlu Original: Everless
Traducător: Tiberiu Enache
Sumar: Timpul este o închisoare. Ea este cheia.
În regatul Sempera, timpul este monedă de schimb – extras din sânge, amestecat cu fier și consumat pentru a prelungi viețile oamenilor. Cei bogați îi taxează pe cei săraci și astfel reușesc să trăiască secole la rând.
Nimeni nu urăște aristocrația mai mult decât Jules Ember. Cu câțiva ani în urmă, ea și tatăl ei erau servitori fideli ai familiei Gerling din Everless. Asta, până când un accident cumplit îi obligă să fugă în noapte. Aflând că tatăl ei este pe moarte, Jules hotărăște să se întoarcă în Everless ca să câștige mai mult timp să-l salveze.
“Fanii Victoriei Aveyard se vor îndrăgosti de acest roman plin de suspans, care te lasă fără suflare și în care povestea de dragoste incredibilă ascunde multe secrete periculoase. Cartea dezvăluie o lume fantasy complicată și captivantă. Subiectul este inedit, unic, iar cititorii vor fi nerăbdători să afle secretele lui Jules.” – Booklist

Părerea mea:
Cartea de debut a scriitoarei Sara Holland creează o poveste fantastică nouă, cu o premisă intrigantă, în ciuda unor fragmente care ar mai trebui revizuite. Este o carte care te poartă dincolo de granița realității, într-o lume parcă scoasă din Evul Mediu, în care fiecare plată se efectuează în sânge. Acesta are calități magice, fiind transformat în timp. Secunde, minute, ore, săptămâni, luni, ani… Decenii de viață scurse prin vene. Până și coperta este una expresivă deoarece sugerează trecerea inexorabilă a timpului – temă aleasă și de poeții, prozatorii și filosofii români.
„Sângele din vene vrea să mă opresc și mă imploră să îl transform în monede.”

Firul poveștii este țesut cu grijă și cu toate că primele o sută de pagini te vor face să renunți – nu îți asculta primul gând. Continuă! Nu vei regreta! – continuare te va face să o citești pe nerăsuflate. Intriga este alertă, romantismul aproape lipsește cu desăvârșire. Jules, personajul principal, este neînfricată, curioasă, muncitoare și își dorește ca tatăl ei să mai trăiască încă o oră, încă o zi, deși viață lui se scurge din vene și se apropie de sfârșit. Familia Gerling este cea care conduce acest tărâm magic, Everless, care este parte a regatului Sempera. Chiria, masa, până și cele mai mici plăceri sunt plătite în sânge, adică în timp, care este transformat în moneda numită sânge-fier. Cei mai săraci trăiesc cu teamă că nu au cum să își plătească datoriile, iar frica, lupta constanta pentru supraviețuire și grija zilei de mâine, sunt singurele preocupări ale lor.
„Îmi vine în cap amintirea unei bătrâne cerșetoare din Crofton, care și-a scurs ultima săptămână din viață pentru un bol de supă, mergând din poartă în poartă, salutând fiecare persoană din sat, cerșind pentru o zi sau doua sau doar pentru o bucată de pâine. Întâi a uitat numele oamenilor, apoi a uitat marginile satului și hoinărea pe câmpuri, ridicând mâna și lovind la întâmplare aerul. Totul a început cu uitarea…”
Universul lui Jules se învârte în jurul acestei familii, în special a lui Roan și Liam, cei doi frați care sunt înfățișați drept personajul pozitiv și cel negativ. De-a lungul lecturii o urmăm pe Jules în aventura vieții sale, un drum care o duce din satul în care locuia în strălucitorul Everless. Însă, lucrurile iau o turnură stranie atunci când tatăl ei moare, iar tânăra nu cunoaște motivul. Își va descoperi încetul cu încetul adevărata identitate și va avea ajutoare, tabloul reprezentând un adevărat drum inițiatic pe care eroina trebuie să îl parcurgă pentru a cunoaște adevărul suprem. Nu lipsesc personajele negative care îi doresc moartea și nici situațiile limită. De acum, cartea devine un adevărat labirint prin care te poți pierde, dar în același timp, te și atrage prin multitudinea de posibilități sugerate.
Este o carte interesantă pe care o recomand tuturor pasionaților de fantasy, dar și de timp – în complexitatea sa.
Ce ai zice dacă ți-aș propune un exercițiu? Alătură-te manifestului #RespectYourself și citește în fiecare lună cel puţin două cărți. Sau de ce nu… Fă-ți în fiecare zi un cadou: oferă-ți timp pentru lectură! Nu vei regreta, ci îți vei îmbogăți cunoștințele, limbajul și lumea ți se va părea un loc pe care trebuie să îl descoperi. Poţi afla mai multe despre campanie accesând link-ul următor: https://www.libris.ro/respectyourself
Nu uita de cărți și nu vei uita de tine însuți! Pornește în călătoria în care te vei redescoperi și reinventa!
#RespectYourself, oferă-ți timp pentru lectură!
Mulțumesc, Libris.ro pentru această oportunitate!
– https://www.libris.ro/everless-sara-holland-NEM978-606-43-0434-6–p10885639.html