CityVisionMagazine

Fleurs de Papillons – un vis devenit realitate

Accesoriile rafinate și elegante ce înnobilează orice ținută și amintesc de farmecul și cochetaria de odinioară. Acestea sunt finețurile feminine de bonton pe care Fleurs de Papillons, cel mai nou brand românesc lansat în mediul virtual, le reunește în colecțiile sale menite să rezolve blocajele stilistice cotidiene și să ofere alternative chic, purtabile și la îndemână oricui. Sunt acele detalii mici, dar care schimbă totul.

Cum s-a născut brandul Fleurs de PapillonsCare este povestea sa?

Brandul Fleurs de Papillons este un vis de-al meu mai vechi. Încă din copilărie am fost înconjurată de artă și de frumos, atât bunicii cât și părinții încurajându-mi latura creativă și având grijă să îmi desfășor în permanență activitățile într-un mediu elegant și rafinat. Un mediu care de altfel m-a format și m-a ajutat să îmi cultiv pasiunea pentru creație. Părinții mei iubesc muzica clasică, baletul și tot ce înseamnă această lume facinanta a artei. În ultimii ani, călătorind foarte mult în afara țării, am avut prilejul de a analiza cu atenție comportamentul vestimentar al doamnelor din diferite categorii sociale și am constatat că stilul nu are nimic a face cu bugetul, ci cu maniera inteligență în care o persoană jonglează cu acele mici detalii capabile să facă diferența și să personalizeze look-ul. Așa mi-a venit ideea accesoriilor Fleurs de Papillons, fineţuri feminine de bonton, adaptate tuturor ocaziilor, de la activitățile de zi cu zi la birou, și până la timpul liber, petreceri sau gale. Accesorii fashion pe care să le poată purta oricine și care să alunge lipsa de inspirație sau monotonia care survine ori de câte ori cineva simte că nu mai are cu ce să se îmbrace. Până să lansez brandul pe piață, am lucrat în atelier mai bine de un an, în prezent colecția Fleurs de Papillons fiind alcătuită din aproape 800 de accesorii fashion și pălării tip fascinator. Mi-am dorit foarte mult să mă prezint în fața clienților cu un număr suficient de mare de produse, astfel încât aceștia să aibă cu adevărat de unde alege.  

Care sunt caracteristicile creaţiilor? Ce ilustrează ele?

În primul rând creațiile Fleurs de Papillons spun o poveste diferită pentru fiecare persoană care alege să le poarte. Cred foarte mult în sincronicități și în maniera în care un accesoriu rezonează cu purtătorul său. Ceea ce alegem să includem în look-ul nostru cotidian, ne definește și ne ajută să ne prezentăm celor din jur, înainte de a le oferi o carte de vizită. Un accesoriu bine ales spune mai multe decât am putea crede despre o persoană. De aceea, mi-am dorit ca piesele Fleurs de Papillons să fie vii, elegante, chic, să aducă o pată de culoare și de unicitate în apariția fiecărei doamne și nu în ultimul rând, să îmbunătățească considerabil starea de spirit. Sunt accesorii fashion care merg a fi purtate zi de zi la birou sau la diferite evenimente festive, iar ceea ce le diferențiază, în afara design-ului unic, este finețea execuției și atenția la detalii. Fiecare piesă în parte este lucrată integral manual de artizani pricepuți, utilizând materiale de cea mai bună calitate, unele dintre ele chiar unicat. În colecția specială pe care am pregătit-o pentru sărbători, se regăsesc accesorii realizate dintr-o catifea aparte, care înnobilează orice ținută și imprimă o eleganță discretă celor care le poartă. Iar aspectul îmbucurător este că am reușit să menținem prețurile într-o zonă foarte accesibilă, astfel încât oricine să își poată face o mică bucurie în prag de sărbători și de ce nu, să îi bucure și pe cei dragi, cumpărându-le câte un accesoriu pe care cu siguranță îl vor purta mult timp de acum încolo. Și pe care poate îl vor lăsa chiar moștenire.  

Ce înseamnă un articol vestimentar de calitate şi cum aţi putea să îi faceţi pe consumatori să se ataşeze emoţional de aceste accesorii?

Un articol vestimentar de calitate înseamnă atât materiale excepționale și o execuție impecabilă, cât și o prezentare fără cusur a produsului, pornind de la etichete și până la ambalajul în care este livrat. Întreaga noastră echipă este foarte atentă la detalii, la asocierile de texturi și de culori, la modul în care ambalăm accesoriile, la calitatea elementelor decorative (bijuteriile metalice, dantela, mărgelele etc), la manieră în care clientul va putea păstra în timp produsele. Pentru că da, și acest aspect contează. Fiecare produs ajunge la client nu doar într-un ambalaj elegant, ci și funcțional, astfel încât să ne asigurăm că va avea parte de toate condițiile pentru a-și menține integritatea pe termen lung. Chiar și înainte de a onora comenzile, accesoriile sunt din nou verificate. Ne gândim cu mult drag și apreciere la clienta care va purta piesă respective, astfel încât aceasta pleacă din start încărcată cu multă energie pozitivă.  

De asemenea, multe lucruri emoționale și foarte intime se află în spatele alegerii unui accesoriu Fleurs de Papillons, de la cromatică și simboluri, până la materiale și texturi. Stau mult de vorba cu cele care deja poartă aceste piese, vreau să văd exact ce își doresc, cum le integrează în garderobă, ce și-ar dori în plus sau diferit. Mi se pare esențial să fiu conectată la comunitatea pe care am reușit să o cresc.

Ce vă inspiră în realizarea lor?

Călătoriile m-au inspirat dintotdeauna și vor continua să mă inspire mult timp de acum încolo. Mi se pare esențial să călătoresc, în acest fel îmbogățindu-mi și extizandu-mi arealul de cunoaștere. Mă las inspirată fie de câte un detaliu de design, de arhitectură, fie de particularități locale, obiceiuri, maniere etc. Încerc să fiu cât mai la curent cu trendurile în zona de fashion, dar cel mai mult sunt receptivă la aspirațiile doamnelor care poartă Fleurs de Papillons. În atelierul de creație este tot timpul muzică și o atmosferă foarte caldă, pozitivă, esențială pentru creație.  

Unde vă pot găsi cititorii noştri?

Am lansat de curând site-ul www.fleursdepapillons.ro (livrăm în toată țara), de pe care pot fi comandate foarte simplu și rapid accesoriile preferate, și în plus suntem prezenți, așa cum este firesc, pe rețelele sociale Facebook și Instagram, care prin secțiunile de shop integrate, facilitează la rândul lor achiziția produselor.  

Interviu realizat de Părău Andrada Cleopatra