CityVisionMagazine

Păşeşte în lumea magică a New York-ului

În toamna acestui an, editura Nemira a lansat un nou proiect editorial numit ARMADA, un imprint dedicat literaturii science fiction, fantasy și thriller ce oferă cititorilor, în fiecare lună, cele mai noi cărţi în ton cu piața de carte internaţională, dar și autori consacrați mereu actuali pentru noile generații în colecția Armada Clasic. După aproape 30 de ani în care a adus pe piața din România cea mai consistentă ofertă de carte science fiction, fantasy horror și thriller, prin autori clasici precum Arthur C. Clarke, Frank Herbert, Philip K. Dick sau Stephen King, dar și prin cei mai populari scriitori de azi, ca George R.R. Martin, Andrzej Sapkowski sau Diana Gabaldon, povestea continuă cu Armada, coordonată de Marian Coman ca redactor-șef.

Cea mai recentă carte apărută în colecția Armada este „Umbra Magiei” de Kat Howard, scrisă într-o manieră interesantă, cu o lume imaginară construită la temelia celei reale, mundane, și un sistem unic de magie. În timp ce unele aspecte sunt puțin prea vagi, este o lectură destul de captivantă, o poveste urbană întunecată despre o lume magică aflată chiar în inima New York-ului și despre secrete tragice.  

Umbra Magiei – Kat Howard

An apariţie: 2018
Autor: Kat Howard
Colecţie: Armada
Editura: Nemira
Titlu Original: An Unkindness of Magicians

Sumar: New York-ul din zilele noastre are o latură necunoscută oamenilor obișnuiți: Lumea Nevăzută, o societate de magicieni grupați în Case ai căror reprezentanți se luptă pentru supremație într-o competiție neobișnuită. Când apare de nicăieri Sydney, cu puteri nemaivăzute, iar magia tuturor celorlalți își pierde forța, intrigile dintre Case se complică și toată Lumea Nevăzută este cuprinsă de neliniște. Dar Sydney urăște tot ce este legat de magie pentru că adesea cere un preț prea dureros.

Personajele puternice și povestea unei răzbunări fac lectura plăcută, dinamică, perfectă pentru cei cărora le plac magicienii întunecați și imprevizibili.“ – Kirkus Reviews

„O scriitoare excepţională!“ – Neil Gaiman

Unde o găseşti? – https://nemira.ro/umbra-magiei

Părerea mea:  „Umbra Magiei” narează povestea unui secret întunecat din New York, în care puterea magică se află în mâinile unor familii cu tradiție din oraș. Există case magice, mereu în schimbare precum magicienii care trăiesc în ele. Acestea nu sunt acele clasice internate cu dormitoare, ci reședințe vechi pentru cei născuți cu magie din generație în generație. Însă magia acestei lumi vine cu un preț, totuși: o parte trebuie plătită, iar ea este extrasă de la magician într-un fel sau altul. Din fericire pentru cei care locuiesc în acest New York ascuns, cineva, acum multă vreme, și-a dat seamă cum să plătească această zecime fără nici un impact dureros asupra magicianului. Și această informație ajută foarte mult atunci când vine vremea celui mai important eveniment: Turnanta, o luptă magică între case pentru a determina care dintre familii va ajunge la conducerea lumii lor. Dar pe măsură ce fiecare eveniment are loc, femei necunoscute ajung să fie ucise chiar dacă posed puțină magie, iar magia în sine o ia razna – dispărand peste noapte pentru unii – și misterioasa Sydney apare aparent de nicăieri, pregătită să se lupte pentru Casa pe care o reprezintă. Tânăra deţine o putere rară pe care o descătușează încă de la începutul cărții. Ea provine din Casa Umbrelor!

„În esența ei, magia vine din sacrificiu. Trebuie să renunți la ceva ca să poți primi apoi altceva. Și pentru că magia, cu tot ceea ce îți permite și îți oferă pe lume, este ceva măreț, acel ceva la care renunți trebuie să fie la fel de important. Trebuie să fie ceva de mare însemnătate. Sacrificiul este acea trăsătură care se transmite din generație în generație. Fiecare familie alege să aducă un sacrificiu. Fiecare Casă aduce un sacrificiu, o dată la fiecare generație. În mod tradițional, primul născut este cel sacrificat.”

Modul în care este scrisă ilustrează atât frumusețea magiei cât și întunericul și durerea ce o cuprind întocmai ca o umbră. Este povestea privilegiului și a puterii, a felului în care oamenii închid ochii și acceptă ca celălalt să aibă de suferit atâta timp cât ei sunt în siguranță. Personajul principal, Sydney, este o tânără puternică, neînfricată și curajoasă, ale cărei abilități vin cu un preț: de fiecare dată când le folosește, aceasta experimentează dureri cumplite.  

Ce nu mi-a plăcut?! Unele aspecte au rămas încă slab dezvoltate, la fel și personajele care au căzut în umbra lui Sydney. De asemenea, mi-aș fi dorit o explicație mai detaliată despre această lume și despre faptul că unii magicieni își pierd puterile. Totuși misterul care planează asupra acestei povești este destul de convingător încât să te facă să o citești și să nu o mai lași din mână decât la finalul aventurii.